Insufficiency of appeal criticisms to satisfy legal unconstitutionality grounds defeats ordinary and extraordinary appeals
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court rejected the extraordinary appeal (contestație în anulare) filed by the heirs of the deceased appellant, leaving the lower court’s decision annulling the appeal intact. The dispute concerned a civil case where the original plaintiff had filed an appeal against a final decision, which the High Court of Cassation and Justice had previously annulled on the grounds that the appeal failed to substantively criticize the appellate court’s reasoning as required by law, constituting a nullity under procedural rules. The applicants argued that the lower court erred in dismissing the appeal on its merits without addressing the specific legal grounds for modification or cassation cited. However, the Supreme Court held that the extraordinary appeal was inadmissible because the applicants merely restated their dissatisfaction with the substantive legal analysis rather than invoking specific statutory grounds for retrial; specifically, they did not prove a failure in summons procedure, a violation of public order regarding competence, a material error, or an omission to examine a distinct motive, which are the exclusive prerequisites for an extraordinary appeal under Articles 317 and 318 of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 317 C. proc. civ, art. 318 C. proc. civ, art. 320 C. proc. civ; Insufficiency of appeal criticisms to satisfy legal unconstitutionality grounds defeats ordinary and extraordinary appeals: The dispute concerned a civil case where the original plaintiff had filed an appeal against a final decision, which the High Court of Cassation and Justice had previously annulled on the grounds that the appeal failed to substantively criticize the appellate court’s reasoning as required by law, constituting a nullity under procedural rules. The applicants argued that the lower court erred in dismissing the appeal on its merits without addressing the specific legal grounds for modification or cassation cited. However, the Supreme Court held that the extraordinary appeal was inadmissible because the applicants merely restated their dissatisfaction with the substantive legal analysis rather than invoking specific statutory grounds for retrial; specifically, they did not prove a failure in summons procedure, a violation of public order regarding competence, a material error, or an omission to examine a distinct motive, which are the exclusive prerequisites for an extraordinary appeal under Articles 317 and 318 of the Code of Civil Procedure.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the procedural basis for the court's decision to reject the extraordinary appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2018
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia nr. 1311 din 27 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2009, a fost admisă excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât MUZEUL NAŢIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI şi a fost anulat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 45 A/2017 din 26 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în temeiul art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut, în esenţă, că recursul nu conţine critici care să poată fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar susţinerile recurentului din cuprinsul memoriului de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac în sensul exigenţelor textului legal anterior menţionat.
Astfel, s-a reţinut că, deşi recurentul a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. susţinerile prezentate nu constituie critici ale argumentelor reţinute de instanţa de apel în pronunţarea soluţiei de respingere a apelului, ci se referă la presupusa greşită reţinere a situaţiei de fapt şi a interpretării, eronate după opinia recurentului, a probelor administrate în cauză. Or, motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea unor nemulţumiri faţă de soluţia pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală.
În consecinţă, s-a reţinut că în speţă nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac.
Împotriva acestei decizii contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare, precizând că motivele contestaţiei în anulare vor fi expuse după motivarea şi comunicarea deciziei pronunţate în recurs, indicând ca temei de drept dispoziţiile art. 317 C. proc. civ.
La 23 noiembrie 2017, a fost depusă la dosar o cerere prin care s-a solicitat introducerea în cauză a moştenitorilor, întrucât contestatorul a decedat, iar prin încheierea din 23 noiembrie 2017 instanţa a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor.
La 22 februarie 2018, contestatorii B., C., D. şi E., toţi în calitate de moştenitori ai contestatorului A. au depus la dosar motivele contestaţiei în anulare.
În drept, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. având în vedere că instanţa a respins recursul fără să-l fi judecat în fond în raport de motivele de recurs întemeiate de recurent pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii, contestatorii au arătat, în esenţă, că în mod eronat instanţa a considerat că cererea de recurs a fost doar o reluare a motivelor din fond şi de apel, având în vedere faptul că contrar acestor consideraţii ale instanţei, au fost indicate motivele de recurs în mod detaliat întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
În cererea de recurs s-a arătat că instanţa de apel nu a motivat hotărârea, ci şi-a însuşit pur şi simplu argumentele instanţei de fond, fără să facă o analiză proprie a probelor, că instanţa de apel a interpretat eronat situaţia dedusă judecăţii şi că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, fiind incidente în această situaţie dispoziţiile de modificare a hotărârii recurate conţinute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., s-a mai susţinut.
Pentru toate aceste motive contestatorii au solicitat admiterea contestaţiei în anulare aşa cum a fost formulată şi pe cale de consecinţă stabilirea unui termen pentru judecarea în recurs.
Analizând contestaţia în anulare prin prisma motivelor incidente, Înalta Curte urmează a o respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o noua judecată.
Această cale extraordinară de atac este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ. şi îmbracă două forme: contestaţia în anulare obişnuită (art. 317 C. proc. civ.) şi contestaţia în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.).
În speţă, contestatorii şi-au întemeiat cererea iniţial pe dispoziţiile art. 317 C. proc. civ., prin motivele contestaţiei indicând expres prevederile art. 317 alin. (2), teza finală din acelaşi cod.
Potrivit art. 317 C. proc. civ.: "(1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1.când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
2.când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
(2)Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond."
În speţă, contestatorii au arătat că în mod eronat instanţa a considerat că cererea de recurs a fost doar o reluare a motivelor din fond şi de apel, având în vedere că au fost indicate, în mod detaliat, motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9, justificând de ce se află sub incidenţa acestor motive de modificare a hotărârii recurate.
Verificând criticile formulate de contestatori, se constată că în cuprinsul contestaţiei în anulare nu a fost invocat vreunul din motivele prevăzute de art. 317 C. proc. civ.. Or, simpla indicare a textului de lege care reglementează acest motiv de contestaţie, fără să fie menţionate motivele concrete, nu satisface cerinţa motivării efective a contestaţiei în anulare.
Astfel, în cauză, nu a fost invocat nici motivul privind situaţia în care procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi nici nu s-a invocat că hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Totodată, se constată că în mod formal a fost invocat art. 317 alin. (2) teza finală din acelaşi cod, care, de altfel, nu este incident în speţă.
Prin urmare, se reţine că nu este incident motivul de contestaţie în anulare reglementat de dispoziţiile art. 317 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., întrucât indicarea formală a acestui motiv, fără dezvoltarea unor critici care să vizeze acest aspect, echivalează cu neîntrunirea condiţiilor impuse de acest text de lege.
Se reţine că eventualele susţineri din cererea de recurs considerate de instanţă ca neconstituind critici ale argumentelor reţinute de instanţa de apel în pronunţarea soluţiei de respingere a apelului, se plasează sub imperiul dispoziţiilor care reglementează regularitatea sesizării instanţei de recurs, a prevederilor art. 302 indice 1, alin. (1), lit. c) C. proc. civ. a căror nerespectare atrage nulitatea cererii de recurs.
În plus, potrivit art. 318 C. proc. civ., "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Se reţine că, în cuprinsul contestaţiei în anulare, iniţiatorii căii extraordinare de atac îşi exprimă în realitate nemulţumirea faţă de argumentele în raport de care instanţa de recurs a analizat criticile formulate, considerându-le ca neconstituind critici ale argumentelor reţinute de instanţa de apel în pronunţarea soluţiei de respingere a apelului. Or, instanţa sesizată cu contestaţia în anulare nu este îndreptăţită să verifice corectitudinea argumentelor cu care instanţa de recurs a analizat criticile de recurs şi a motivat soluţia dată.
Împrejurarea că sunt nemulţumiţi contestatorii de modul în care au fost soluţionate motivele de recurs şi motivată decizia contestată sub acest aspect, nu poate duce la deschiderea contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, într-un alt caz decât cele limitativ arătate de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
Reţinându-se că prin decizia nr. 1311 din 27 septembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a admis excepţia nulităţii recursului şi a fost anulat recursul declarat de recurentul-reclamant A., în temeiul art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., afirmaţiile contestatorilor nu se încadrează în niciunul din cazurile de anulare prevăzute de legiuitor la art. 317 şi 318 C. proc. civ.
În considerarea argumentelor care preced, Înalta Curte, în temeiul art. 320 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii B., C., D. şi E., toţi în calitate de moştenitor al contestatorului A. împotriva deciziei nr. 1311 din 27 septembrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2009.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2018.