ICCJ jurisdiction to hear cassation appeals against Tribunal decisions in enforcement proceedings; lack of statutory basis for cassation against non-Court of Appeal rulings

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria la data de 13.06.2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit nr. x/24.04.2008 încheiat între pârâtă şi reclamanţii BURCEA, fostă A. - împrumutat şi B., precum şi D. şi E. {părinţii reclamantei }, în calitate de garanţi ipotecari; să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit nr. x/29.12.2009 încheiat între pârâtă şi reclamantă, precum şi codebitorul şi garanţii sus arătaţi; să se constate stinse obligaţiilor născute din Actul Adiţional nr. 1/29.12.2009 la Contractul nr. x/24.04.2008, încheiat între aceleaşi părţi arătate anterior; să se constate nulitatea clauzelor prevăzute în: contract credit nr. x/24.04.2008: art. 5 comisioane; art. 6 dobânzi; art. 7 dobânzi penalizatoare; Contract credit nr. x/29.12.2009: art. 1 pct. 9 şi 10; pct. l; pct. 14; pct. l5; art. 6 comisioane aferente; art. 7 comisioane; art. 8 dobânzi; art. 9 penalităţi; art. 10 pct. 6; art. 11 comisioane; art. 12 pct. 2; act adiţional nr. x/29.12.2009: art. 1; 1.2 art. 6 alin. (1) dobânzi; art. 3; art. 5. Totodată, a mai solicitat obligarea pârâtei la eliberarea către reclamanţilor a actului care atestă faptul ca pârâta a operat în contabilitatea proprie stingerea în totalitate a datoriilor izvorâte din contractul de credit nr. x şi a celor subsecvente sus arătate, obligarea pârâtei la achitarea costurile aferente executării silite şi a cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Alexandria sub nr. x/2016, reclamanta S.C. C. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B. să se constate că notificarea primită de la intimaţi nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77/1026 şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată. Prin încheierea de şedinţă nr. 2055 din 13 iulie 2016, dosarul x/2016 a fost conexat la dosarul x/2016 Prin sentinţa civilă nr. 1511 din 31 mai 2017, Judecătoria Alexandria a admis în parte cererea reclamanţilor A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A.

A constatat nulitatea clauzelor din contractul de credit x/24.04.2008, contractul de credit x/29.12.2009 şi actul adiţional nr. x/29.12.2009, în ceea ce priveşte stabilirea comisionul de administrare, comisionul de rambursare în avans, comisionul de notificare, dobânda variabilă şi dobânda penalizatoare, ca fiind abuzive.

A respins restul capetelor de cerere.

A admis cererea conexă formulată de reclamanta S.C. C. S.A., în contradictoriu cu pârâţii A. şi B..

A constatat că notificarea transmisă nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77/2016.

A compensat cheltuielile de judecată efectuate de părţi în prezenta cauză.

Apelurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâta S.C. C. S.A. împotriva acestei sentinţe au fost respinse prin decizia civilă nr. 1076 din 6 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia Civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. S.A., acesta fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 22 martie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate într-un proces în care competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 77/2016 raportat la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., indiferent de valoarea obiectului litigiului, astfel cum s-a reţinut în considerentele deciziei nr. 6 din 22 ianuarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi act normativ impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect contestaţie împotriva notificării de dare în plată, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Teleorman, secţia Civilă, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta - pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1076 din 6 decembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Teleorman, secţia Civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2018.