Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1422/2018 AI generated

Contestație în anulare inadmissible against a final screening panel dismissal of a recourse for jurisdictional value limits

Case Number Decizia nr. 1422/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the defendant’s appeal by way of *contestație în anulare* (extraordinary appeal) as inadmissible and ordered him to pay the plaintiff 4,474.87 RON in court costs, leaving the prior lower-court decision rejecting the defendant's appeal as inadmissible fully in force. The dispute involved a civil case where the defendant's initial appeal was dismissed by the Supreme Court's screening panel due to a calculation error regarding the subject matter value, leading the defendant to argue that a material error occurred and that the statutory value limit for Supreme Court jurisdiction had been violated by the Constitutional Court's subsequent declaration of unconstitutionality of the relevant legal provision. The court held that the *contestație în anulare* was inadmissible because the initial dismissal was rendered by a unanimous screening panel pursuant to specific procedural provisions that explicitly exclude such decisions from any further appeal, and the grounds raised by the defendant effectively sought to bypass the established procedural inadmissibility of the original appeal rather than fitting within the narrow legal exceptions for extraordinary appeals.

Legislator headnote

AI generated

art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 503 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ; Contestație în anulare inadmissible against a final screening panel dismissal of a recourse for jurisdictional value limits: "În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Keywords

AI generated
jurisdictional matters grounds for cassation statutory ground for exclusion procedural limitations value in dispute appealable interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2018

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1589 din 26 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2122 din 22 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă. S-a constatat că recursul incident declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva aceleiaşi decizii a rămas fără efect.

Contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei mai sus menţionate, invocând ca temei de drept art. 503 şi urm. din C. proc. civ.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat, în esenţă, că inadmisibilitatea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 2122 din 22 decembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, a fost stabilită pornindu-se de la valoarea obiectului acţiunii, astfel cum aceasta a fost reliefată la dosarul instanţei de fond.

În condiţiile în care suma respectivă a fost calculată de reclamant pentru intervalul 15.05.2007 - 25.12.2015, eroarea materială s-a produs prin stabilirea incorectă a valorii obiectului acţiunii.

În contextul recursului, urmare a invocării de către intimata-pârâtă a excepţiei inadmisibilităţii respectivei căi de atac, recurentul a prezentat, prin răspunsul la întâmpinare, o evaluare a obiectului acţiunii, arătând că valoarea acestuia este de 1.627.255 RON. Această sumă a fost determinată prin raportare la întreaga perioadă de derulare a contractului de credit nr. x din 15.05.2007, ce constituie obiectul acţiunii.

A anexat răspunsului la întâmpinare şi modalitatea detaliată de calcul, care ar fi fost necesar să fie avută în vedere la analiza admisibilităţii recursului, prin prisma valorii obiectului acţiunii.

Ignorarea de către completul de filtru a acestui aspect a condus la producerea erorii materiale în privinţa stabilirii admisibilităţii recursului, o dovadă concludentă în acest sens fiind reprezentată de lipsa oricărei referiri, în considerentele deciziei nr. 1589/2017, la modul de calcul prezentat de acesta. Mai mult decât atât, în decizia respectivă lipseşte orice menţiune cu privire la faptul că recurentul a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata B. S.A.

Pe de altă parte, eroarea materială a completului de filtru rezidă şi în ignorarea aspectului că, la momentul pronunţării deciziei nr. 1598/2017, respectiv la data de 26.10.2017, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fusese declarată neconstituţională prin decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017.

Concret, eroarea materială produsă este reprezentată de faptul că pronunţarea deciziei nr. 1598/2017 s-a făcut prin aplicarea unui text de lege care, la momentul respectiv, nu mai producea efecte juridice. În acest sens, art. 147 alin. (1) din Constituţia României stabileşte, în privinţa legilor şi ordonanţelor în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, că acestea "îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept".

Această eroare nu poate fi acoperită prin raţionamentul expus în considerentele deciziei nr. 1598/2017, întemeiat pe dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., care prevăd:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Prin întâmpinarea formulată, intimata S.C. B. S.A. a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, în principal ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Examinând contestaţia în anulare în raport de excepţia inadmisibilităţii, a cărei analiză este prioritară în respectarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite excepţia, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, prin care se cere instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, să îşi anuleze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Este necesar a se preciza că decizia nr. 1589 din 26 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2122 din 22 decembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi s-a constatat că recursul incident declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva aceleiaşi decizii a rămas fără efect, a fost dată cu respectarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. potrivit cărora:

"În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Aşa fiind, câtă vreme instanţa de recurs a constatat şi a reţinut în mod expres în considerentele hotărârii inadmisibilitatea recursului declarat cu nerespectarea prevederilor art. 457 C. proc. civ., promovarea unei contestaţii în anulare raportat la dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. nu-şi găseşte justificarea legală.

Excepţia inadmisibilităţii căii de atac este prioritară oricăror cereri sau motive de casare, întrucât, pentru a da eficienta principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Prin promovarea contestaţiei în anulare, contestatorul tinde în realitate să se treacă peste inadmisibilitatea constatată ca urmare a neîndeplinirii cerinţelor legale de promovare şi de susţinere a căii de atac a recursului, ceea ce nu este permis, având în vedere raţiunile anterior expuse.

Prin art. 129 din Constituţia României, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, legiuitorul impunând în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile legii.

Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1589 din 26 octombrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibilă.

Raportat la dispoziţiile art. 453 alin. (1) din noul C. proc. civ., va obliga contestatorul A. la plata sumei de 4.474,87 RON către intimata B. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1589 din 26 octombrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibilă.

Obligă contestatorul A. la plata sumei de 4.474,87 RON către intimata B. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2018.