Supreme Court lacks jurisdiction over cassation appeals against Tribunal decisions in civil matters

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 08.03.2015 pe rolul Judecătoriei Baia Mare, sub număr dosar x/2015, petentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B. - reprezentată legal prin C., şi intimata B. SC. A - reprezentată legal prin D., să se constate că reclamantul a achitat suma de 4136,0 RON la data de 28.08.2012, reprezentând obligaţii în sarcina sa prin sentinţa civilă nr. 9539 din data de 03.11.2011 definitivă la data de 06.06.2012, pronunţată de Judecătoria Baia Mare, în dosar nr. x/2010 al Judecătoriei Baia Mare; să se dispună radierea privilegiul imobiliar - ipotecă notat în CF nr. x a localităţii Baia Mare, cu nr. cadastral x asupra imobilului apartament situat în Baia Mare, bd. x nr. 48 sc. B ap. 63 jud. Maramureş; să se constate că reclamantul a efectuat o plată nedatorată către pârâta de rând 2 la restituirea sumei prevăzute la pct. 4; să se constatate calitatea de delegat asupra contului bancar x deschis la unitatea E. Sucursala Maramureş având ca titular B.; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 8244 pronunţată la data de 25 octombrie 2016 de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. x/2015 a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. - reprezentată legal prin C. şi B. SC. A - reprezentată legal prin D..

S-a constatat că reclamantul A. a achitat suma de 4136 RON la data de 28.08.2012, reprezentând cheltuieli comune aferente perioadei mai 2007- august 2010 şi penalităţi de întârziere, obligaţii stabilite în sarcina sa prin sentinţa civilă nr. 9539/03.11.2011, definitivă la data de 06.06.2012, pronunţată de Judecătoria Baia Mare, în dosar nr. x/2014, astfel încât obligaţia apare ca fiind stinsă.

S-a dispus radierea privilegiului imobiliar-ipotecă notat în CF nr. x Baia Mare, nr. cadastral x asupra imobilului apartament situat în loc. Baia Mare, bd. x, nr. 48 sc. B ap. 63 jud. Maramureş, în baza sentinţei civile nr. 9539/03.11.2011, definitivă la data de 06.06.2012, pronunţată de Judecătoria Baia Mare, în dosar nr. x/2014.

A fost respins capătul de cerere prin care se solicită a se constata că reclamantul a efectuat o plată nedatorată în favoarea pârâtei B. SC. A - reprezentată legal prin D., în cuantum de 576 RON şi a fost respins capătul de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei B. SC. A - reprezentată legal prin D. la restituirea sumei de 576 RON, precum şi solicitarea de a se constata calitatea de delegat asupra contului bancar x deschis la unitatea E. Sucursala Maramureş, având ca titular B..

Apelul declarat de reclamantul A. împotriva acestei sentinţe a fost anulat ca tardiv formulat prin decizia nr. 496/A din 25 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia I civilă .

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 12 februarie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate într-un proces în care competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 94 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi act normativ impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect pretenţii reprezentând neplata cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, în raport cu dispoziţiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Maramureş, secţia I civilă, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 496/A din 25 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Maramureş, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2018.