High Court declines jurisdiction, refers pension execution challenge to Pitești Court of Appeal.

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 14 mai 2013, sub nr. x/2013, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta CASA JUDETEANĂ DE PENSII ARGEŞ să fie obligată pârâta sa-i restituie sumele reţinute din pensia ce i se cuvine potrivit legii din funcţia de profesor, pe luna aprilie2013 şi să înceteze orice abuz împotriva sa.

Prin sentinţa nr. 666/2014 din 05 mai 2014, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti. Instanţa a reţinut că obiectul cererii îl reprezintă contestaţie la executare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 19.05.2014, sub acelaşi număr unic de dosar.

Prin încheierea de şedinţă de la data de 09.09.2014 instanţa a luat act că reclamanta a precizat intimaţii cu care înţelege să se judece, respectiv STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE şi CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII ARGEŞ.

Prin sentinţa civilă nr. 7944/2016 din 16 decembrie 2016, Judecătoria Piteşti, secţia Civilă a disjuns cererile formulate de reclamanta-contestatoare în cadrul notelor de şedinţă depuse începând cu termenul din 22.04.2016, aflate la dosar la filele x şi cele depuse pentru termenul din 16 decembrie 2016 şi a dispus formarea unui nou dosar, cu nr. x/2016, cu termen 16.12.2016, având ca obiect pretenţii, daune morale obligaţie de a face şi nulitate act.

Prin aceeaşi sentinţă s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului-intimat STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, a fost respinsă contestaţia la executare formulată în contradictoriu cu pârâtul-intimat STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a fost admisă excepţia lipsei litisconsorţiului procesual pasiv obligatoriu şi a fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatoarea A. în contradictoriu cu pârâta - intimată CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII ARGEŞ.

Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat apel contestatoarea A., prin decizia nr. 3313/2017 din 09 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Civilă fiind respins apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 7944/2016 din 16 decembrie 2016.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A..

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate într-un proces în care competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., iar hotărârea pronunţată asupra contestaţiei poate fi atacată numai cu apel, conform alin. (4) din aceeaşi normă.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi act normativ impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect contestaţie la executare, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Argeş, secţia Civilă, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Piteşti, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva deciziei nr. 3313/2017 din 9 noiembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Argeş, secţia Civilă, în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2018.