Revision petition against unappealable decision on annulled appeal deemed inadmissible; petitioner ordered to pay judicial costs
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for revision as inadmissible and ordered the petitioner to pay 300 RON in judicial costs to the respondent, leaving the original appellate court order in force. The dispute arose from the appellant's attempt to challenge a previous High Court decision that had annulled an appeal for lack of proper stamping fees; the appellant argued that the lower court had failed to address the merits and that proceedings should be governed by the old Civil Procedure Code. The Court held that the targeted decision was issued under Article 493(5) of the Civil Procedure Code, which renders such judgments final and subject to no further appeal or revision, thereby making the petition legally inadmissible. Relying on the constitutional principles of legality, equality before the law, and the fact that procedural norms regarding jurisdiction are of public order under Article 126(2) of the Constitution, the Court concluded that extraordinary remedies cannot be exercised outside the statutory limits, resulting in a dismissal for procedural non-compliance rather than a substantive review.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 493 alin. (5) din C. proc. civ, art. 453 alin. (1) C. proc. civ; Revision petition against unappealable decision on annulled appeal deemed inadmissible; petitioner ordered to pay judicial costs: Prin art. 129 din Constituţia României, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, legiuitorul impunând în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile legii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2018
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 1850 din 7 decembrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 22 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă în contradictoriu cu intimatul B.. A fost obligat recurentul A. la plata sumei de 300 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului B.. Fără nicio cale de atac.
Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, invocând drept temei de drept dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea cererii, revizuentul a arătat, în esenţă, că decizia atacată este greşită, întrucât Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului şi că actele doveditoare sunt depuse şi menţionate în dosarele în care revizuentul este parte.
În susţinerea cererii, revizuentul face referire la litigiile în care acesta este parte, apreciind că acestea trebuia soluţionate potrivit dispoziţiilor cuprinse în vechiul C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul B. a solicitat instanţei să constate că cererea de revizuire este nulă, întrucât argumentele expuse de revizuent nu se încadrează în dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1-11 din noul C. proc. civ., solicitând ca revizuentul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Revizuentul a depus concluzii scrise, prin care a reiterat argumentele expuse în cererea de revizuire.
Examinând cererea de revizuire, Înalta Curte urmează să o respingă ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, ea putându-se exercita în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.
Înalta Curte constată că prin decizia nr. 1850 din 7 decembrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 22 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.
Conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., "În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părţilor."
Raportat la dispoziţiile legale mai sus enunţate, reiese că împotriva deciziei atacate nu se poate exercita calea de atac a revizuirii, hotărârea nefiind supusă niciunei căi de atac.
Prin art. 129 din Constituţia României, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, legiuitorul impunând în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile legii.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă calea extraordinară de atac declarată împotriva deciziei nr. 1850 din 7 decembrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Înalta Curte constatând culpa procesuală a revizuentului în declanşarea litigiului de faţă, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., urmează să admită cererea formulată de intimatul B. şi să oblige revizuentul la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost justificate prin dovada existentă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1850 din 7 decembrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, ca inadmisibilă.
Obligă revizuentul A. la plata sumei de 300 RON către intimatul B., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2018.