Jurisdiction declined to Court of Appeal for appellate review of wine value award

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea pârâtului să-i lase în deplină proprietate şi posesie cantitatea de 100.000 litri de vin, care se află depozitată în şase cisterne proprietatea lui, situate în curtea sediului S.C. C. S.R.L. şi, în situaţia în care în recipientele menţionate cantitatea de vin este mai mică de 100.000 litri, să îi predea diferenţa până la concurenţa a 100.000 litri din cantităţile depozitate în recipientele proprietatea pârâtului aflate la crama S.C. C. S.R.L. din Odobeşti.

Odată cu depunerea cererii principale, reclamantul a formulat şi cerere pentru înfiinţarea unui sechestru judiciar asupra cantităţii de 100.000 litri de vin (în litigiu) şi desemnarea sa în calitate de administrator sechestru.

Prin încheierea de şedinţă din data de 11.11.2014 (menţinută prin decizia civilă nr. 94/12.02.2015 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosar nr. x/2014), s-a admis în parte cererea având ca obiect sechestru judiciar, s-a dispus sechestrarea cantităţii de 100.000 litri vin nobil din recolta anului 2014, care formează obiectul prezentului dosar, vin aflat în posesia pârâtului sau în posesia vreunei societăţi administrate de acesta sau de soţia acestuia, s-a desemnat administrator sechestru pe d-nul D., domiciliat în Odobeşti şi s-a stabilit în sarcina reclamantului obligaţia de a achita administratorului sechestru, până la deplasarea executorului judecătoresc la locul situării bunului, suma de 1000 RON cu titlu de remuneraţie.

La data de 15.07.2015, reclamantul a formulat cerere de modificare a acţiunii, prin aceasta din urmă chemând în judecată, alături de pârât, şi pe S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.A., în vederea obligării acestora să îi predea, respectiv să îi restituie cantitatea de 100.000 litri vin sau contravaloarea acestei cantităţi de vin.

La data de 06.08.2015, reclamantul petent a depus cerere de înfiinţare a sechestrului asigurător şi a popririi asigurătorii împotriva pârâtului intimat B., până la concurenţa sumei de 200.000 RON.

Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 08.09.2015 (menţinută prin decizia civilă nr. 45/26.01.2016 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosar nr. x/2014) s-a admis în parte cererea petentului, s-a dispus înfiinţarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile urmăribile ale intimatului aflate în posesia acestuia, până la concurenţa sumei de 120.000 RON, stabilindu-se în sarcina petentului o cauţiune în valoare de 5.700 RON şi s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere al petentului având ca obiect poprire asiguratorie.

Prin sentinţa civilă nr. 1477 din 23 februarie 2016, pronunţată de Judecătorie Focşani, secţia Civilă a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B..

A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B., invocată de acesta prin întâmpinare ca neîntemeiată.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. F. S.A., invocată de aceasta prin întâmpinare.

A fost respinsă cererea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost obligat pârâtul B. la plata către reclamant a sumei de 230.000 RON, reprezentând contravaloarea cantităţii de 100.000 litri de vin la care se face referire prin înscrisul intitulat "tranzacţie" din data de 10.05.2012.

A fost respinsă cererea reclamantului, formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.R.L., ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 356/2017 din 18 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de pârâtul B. şi de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 1477 din 23 februarie 2015.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B., prin decizia civilă nr. 135/R din 04 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 27 octombrie 2017.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, în apel.

Înalta Curte constată că obiectul litigiului îl reprezintă o cerere evaluabilă în bani, soluţionată în fond de către judecătorie, cu depăşirea pragului valoric instituit de dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. k) noul C. proc. civ., însă acest incident nu mai poate face obiectul analizei unei instanţe de recurs, prin raportare la art. 130 alin. (2) din acelaşi cod.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi cod impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Mai mult, sintagma "instanţa ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa încât, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Galaţi, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul - pârât B. împotriva deciziei civile nr. 356/2017 din 18 mai 2017, pronunţate de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Galaţi.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2018.