Pension controversy revision dismissed as inadmissible due to ban on cassation in labor matters
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal in cassation as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s final decision that annulled the claimant’s petition for revision on grounds of tardiness. The dispute concerned a labor law action challenging a pension decision issued by the local pension house; the claimant had previously lost on appeal, and her subsequent petition for revision based on Article 509(1)(5) of the Code of Civil Procedure was rejected by the Court of Appeal for being filed after the statutory deadline. The Supreme Court held that no extraordinary remedy was available against the decision on revision because, under Article 513(5) of the Code of Civil Procedure, the means of appeal available for a revision decision mirror those available for the original judgment. Since the underlying case involved a labor conflict, Article 483(2) of the Code of Civil Procedure explicitly barred cassation appeals, rendering the Court of Appeal’s decision on revision definitively unappealable. Relying on the principle of legality of appeals and constitutional guarantees of due process, the court concluded that the challenged decision did not fall within the statutory hypotheses permitting cassation.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, Art. 483 alin. (2) din C. proc. civ, art. 457 din C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ; Pension controversy revision dismissed as inadmissible due to ban on cassation in labor matters: The dispute concerned a labor law action challenging a pension decision issued by the local pension house; the claimant had previously lost on appeal, and her subsequent petition for revision based on Article 509(1)(5) of the Code of Civil Procedure was rejected by the Court of Appeal for being filed after the statutory deadline. The Supreme Court held that no extraordinary remedy was available against the decision on revision because, under Article 513(5) of the Code of Civil Procedure, the means of appeal available for a revision decision mirror those available for the original judgment. Since the underlying case involved a labor conflict, Article 483(2) of the Code of Civil Procedure explicitly barred cassation appeals, rendering the Court of Appeal’s decision on revision definitively unappealable. Relying on the principle of legality of appeals and constitutional guarantees of due process, the court concluded that the challenged decision did not fall within the statutory hypotheses permitting cassation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis cited in the dispositive to dismiss the appeal in cassation as inadmissible.
Full text
Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2018
Deliberând asupra recursului, a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, la data de 24 decembrie 2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. x/2015 emisă de pârâtă.
Prin sentinţa civilă nr. 491 din 24 martie 2016, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, astfel cum a fost precizată şi completată.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, care a fost soluţionat prin decizia definitivă nr. 2027 din 12 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în sensul admiterii apelului, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei civile nr. 491 din 24 martie 2016 a Tribunalului Dâmboviţa şi respingerii contestaţiei ca neîntemeiată.
Împotriva deciziei nr. 2027 din 12 octombrie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, A. a formulat cerere de revizuire, care a fost soluţionată definitiv prin decizia nr. 451 din 28 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în sensul respingerii ca nefondată.
Ulterior, A. a mai formulat o cerere de revizuire a deciziei nr. 2027 din 12 octombrie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Prin decizia definitivă nr. 1004 din 10 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost admisă excepţia tardivităţii şi, în consecinţă, a fost anulată cererea de revizuire formulată de revizuenta A., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, ca fiind introdusă peste termenul prevăzut de lege.
La data de 19 iulie 2017, recurenta-revizuentă A. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 1004 din 10 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
În cuprinsul cererii, recurenta-revizuentă a solicitat admiterea recursului, criticând soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2015.1.1 cu privire la cererea de revizuire formulată, solicitând în consecinţă anularea deciziei nr. x/2015 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa şi restituirea sumei de 1318 RON care i-a fost reţinută ilegal.
Prin rezoluţia a aflată la dosar, s-a stabilit că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 270 Codul muncii.
Prin raportul întocmit la data de 27 octombrie 2017, s-a constatat că recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 1004 din 10 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă nu este admisibil în principiu, având în vedere dispoziţiile art. 513 alin. (5), art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 457 acelaşi Cod.
Prin încheierea din 30 ianuarie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.
Recurente-revizuentă a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat, în esenţă, admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Recursul pendinte are ca obiect decizia definitivă nr. 1004 din 10 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin care a fost respinsă ca tardivă cererea de revizuire.
Recursul este o cale extraordinară de atac şi poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pot fi atacate cu recurs numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.
În cauză, decizia atacată nu este susceptibilă de reformare pe calea exercitării recursului, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor 513 alin. (5) din C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
Art. 483 alin. (2) din C. proc. civ. statuează că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale.
Acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect "contestaţie la decizia de pensionare", motiv pentru care, raportat la prevederile legale evocate, singura cale de atac ce se putea exercita împotriva sentinţei civile nr. 491 din 24 martie 2016 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia Civilă, era apelul.
Decizia nr. 2027 din 12 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, împotriva căreia s-a exercitat revizuirea, este definitivă, nefiind atacabilă cu recurs.
Raportat la aceste considerente, împotriva deciziei civile nr. 1004 din 10 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin care a fost soluţionată cererea de revizuire împotriva deciziei nr. 2027 din 12 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, nu poate fi exercitată nicio cale de atac.
Potrivit art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.
Recunoaşterea unei căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Prin urmare, decizia ce formează obiectul recursului pendinte are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 1004 din 10 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva deciziei nr. 1004 din 10 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2018.