Supreme Court incompetent for appeals against Tribunal interlocutory orders suspending civil appeals

Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 aprilie 2016, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., ca instanţa să dispună, prin hotărârea ce o va pronunţa, obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând despăgubiri datorate pentru dauna cauzata apartamentului M30 situat în Bucureşti, Bd. 1 decembrie nr. 1918 nr. 1A, a sumei de 3.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând despăgubiri datorate pentru dauna cauzata conţinutului imobilului asigurat, a sumei de 78,63 RON, reprezentând dobanda legală calculată până la data introducerii actiunii, precum şi a dobânzii legale penalizatoare calculată în continuare până la plata efectivă a sumelor datorate, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 2199 şi urm., art. 2214 şi urm. C. civ., contractul de asigurare, Circulara B.N.R. nr. 17/06.05.2015, art. 3 alin. (1) şi alin. (21) din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 12131 din 17 octombrie 2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă a admis în parte cererea reclamantului A. şi a obligat pârâta la plata către reclamant a urmatoarelor sume: 113.796 RON, reprezentând contravaloarea despagubirilor pentru avarii imobil; 13.200 RON, reprezentând contravaloarea despagubirilor pentru bunurile din imobil; dobânda legală penalizatoare calculată la valoarea totală a despăgubirilor (126.996 RON) începând cu data de 11 aprilie 2016 şi până la data achitării efective a despăgubirii.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea cu privire la suma de 20.184 RON.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru (3.744,92 RON) şi onorariu de expert (1.000 RON).

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea cu privire la diferenţa de despăgubire în valoare de 20.184 RON şi de taxă judiciară de timbru în valoare de 930,08 RON.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul A. şi pârâta S.C. B. S.A..

Prin încheierea din 19 octombrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 a suspendat judecata apelului formulat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 12131/17.10.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta B. S.A..

În temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a fost suspendată judecata apelului formulat de pârâta B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 12131/17.10.2016 pronunţate în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în contradictoriu cu intimatul-apelant A., până la repunerea pe rol a apelului formulat de apelantul-reclamant A., în vederea soluţionării unitare a căilor de atac.

La data de 25 ianuarie 2018, respectiv 19 februarie 2018, reclamantul A., respectiv pârâta S.C. B. S.A. prin lichidator judiciar C. Filiala Cluj au declarat recurs împotriva încheierii din 19 octombrie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 29 ianuarie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursurile au fost declarate împotriva unei încheieri prin care s-a suspendat judecata apelurilor, pronunţată într-un proces în care competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi act normativ impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect o încheiere de suspendare a judecării apelurilor, pronunţată într-un proces în care competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Bucureşti, competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de reclamantul A. şi de pârâta S.C. B. S.A. prin lichidator judiciar C. Filiala Cluj împotriva încheierii din 19 octombrie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2018.