Bank loan abusive clauses dispute; jurisdiction declined and case remanded to Court of Appeal due to material incompetence

Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Drobeta Turnu Severin la data de 05 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. membră a C., pârât B. S.A. membră a C. - Sucursala Turnu Severin, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale abuzive privind comisionul bancar de administrare credit şi comisionul de monitorizare credit, nulitatea absolută a clauzelor contractuale abuzive privind majorarea unilaterală a marjei fixe, a dobânzii de referinţă, variabilă şi revizuibilă, obligarea pârâtelor la renegocierea contractului de credit care este în derulare până în aug. 2018, nulitatea absolută a actului adiţional la Contractul de credit bancar nr. x/18.09.2008 şi a graficului de rambursare aferent întocmite unilateral de bancă, obligarea pârâtelor în solidar, la restituirea integrală a sumelor plătite în baza clauzelor abuzive constatate nule, sume plătite cu titlu de comisioane bancare şi dobândă variabilă, calculate şi percepute unilateral şi nejustificat de bancă şi care au fost încasate nelegal de la data acordării creditului.

Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtelor în solidar la restituirea sumelor plătite în baza clauzelor abuzive, constatate nule, la valoarea actualizată, în funcţie de dobânda legală şi rata inflaţiei, la data plăţii efective a acestora, precum şi obligarea pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 966 C. civ. Legea nr. 193/2000, Directiva Consiliului European nr. 93/12/CEE din 5.04.1993, O.U.G. nr. 50/2010, art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, CJUE - cauza Matei, C 143/13, cauza Kasler şi Rabi C26/13, art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13.

La data de 21 octombrie 2016, reclamantul a formulat precizare la acţiune prin care a solicitat instanţei la capătul de cerere nr. x, să dispună obligarea pârâtelor în solidar la restituirea integrală a sumelor plătite în baza clauzelor abuzive constatate nule, sume plătite cu titlu de comisioane percepute unilateral de bancă şi care au fost încasate nelegal de la data acordării creditului până la data plăţii efective şi, totodată, obligarea pârâtelor în solidar la restituirea sumelor plătite în baza clauzelor abuzive constatate nule, la valoarea actualizată în funcţie de dobânda legală şi rata inflaţiei la data plăţii efective a acestora.

Prin sentinţa civilă nr. 524 din 13 februarie 2017 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis în parte cererea precizată, formulată de reclamantul A. şi, în consecinţă, s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în Contractul de credit nr. x/18 septembrie 2008 la art. 5, lit. b) referitoare la comisionul de administrare, redenumit comision de gestionare, calculat la valoarea iniţială a creditului, s-a dispus anularea clauzei inserată la art. 5, lit. b) din Contractul de credit nr. x/18 septembrie 2008, referitoare la comisionul de administrare, redenumit comision de gestionare, calculat la valoarea iniţială a creditului.

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 5546,85 RON, actualizată cu indicele de inflaţie, compusă din: suma de 1195,95 RON comision de administrare şi suma de 4350,90 RON comision de gestionare.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în Contractul de credit nr. x/18 septembrie 2008 la art. 6, pct. 1, lit. a), teza a II-a referitoare la modalitatea de determinare a nivelului dobânzii variabile după primele 12 luni contractuale, de către banca pârâtă; s-a dispus anularea clauzei inserată la art. 6, pct. 1, lit. a), teza a II-a din Contractul de credit nr. x/18 septembrie 2008, privind modalitatea de determinare a nivelului dobânzii variabile după primele 12 luni contractuale, de către banca pârâtă; a fost obligată pârâta să restituie reclamanţilor suma reprezentând diferenţa dintre dobânda fixă stabilită pentru primele 12 luni contractuale şi dobânda lunară variabilă percepută de banca pârâtă după primele 12 luni contractuale, sumă actualizată cu indicele de inflaţie.

S-a admis în parte petitul privind modalitatea de comunicare a nivelului dobânzii variabile din art. 6, pct. 2, 3 şi 4 din Contractul de credit nr. x/18 septembrie 2008, s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în Contractul de credit nr. x/18 septembrie 2008 la art. 6, pct. 2, 3 şi 4 doar în ceea ce priveşte modalitatea de comunicare a nivelului dobânzii variabile după primele 12 luni contractuale, de către banca pârâtă, s-a dispus anularea parţială a clauzelor inserate la art. 6, pct. 2, 3 şi 4 din Contractul de credit nr. x/18 septembrie 2008 doar în ceea ce priveşte modalitatea de comunicare a nivelului dobânzii variabile după primele 12 luni contractuale, de către banca pârâtă; s-a admis în parte petitul privind anularea actului adiţional, s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în actul adiţional la Contractul de credit nr. x/18 septembrie 2008 doar în ceea ce priveşte comisionul de administrare, redenumit comision de gestionare, modalitatea de determinare a nivelului dobânzii variabile după primele 12 luni contractuale şi modalitatea de comunicare a nivelului dobânzii variabile după primele 12 luni contractuale, de către banca pârâtă, s-a dispus anularea parţială a clauzelor prevăzute în actul adiţional la Contractul de credit nr. x/18 septembrie 2008 doar în ceea ce priveşte comisionul de administrare, redenumit comision de gestionare, modalitatea de determinare a nivelului dobânzii variabile după primele 12 luni contractuale şi modalitatea de comunicare a nivelului dobânzii variabile după primele 12 luni contractuale, de către banca pârâtă.

Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală calculată pentru suma reprezentând comisionul de administrare, redenumit comision de gestionare, dobândă ce va fi calculată de la pata plăţii până la data restituirii; au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală calculată pentru suma reprezentând diferenţa dintre dobânda fixă stabilită pentru primele 12 luni contractuale şi dobânda lunară variabilă percepută de banca pârâtă după primele 12 luni contractuale, dobândă ce va fi calculată de la data plăţii până la data restituirii.

Au fost respinse restul pretenţiilor.

S-a admis în parte cererea reclamantului privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, a obligat pârâtele să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 609 RON.

Împotriva acestei sentinţe, au formulat apel pârâtele B. S.A. Membră a C. şi B. S.A. - Sucursala Dr. Tr. Severin - Membră a C..

Prin decizia nr. 253/2017 din 10 octombrie 2017 a Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis apelul formulat de pârâte, a fost anulată sentinţa civilă nr. 524/13.02.2017 pronunţată de Judecătoria Drobeta Tr. Severin, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în contractul de credit nr. x/2008, la articolul 5 lit. B), în) ceea ce priveşte comisionul de administrare şi a fost anulată această clauză.

A fost obligată B. S.A. să restituie reclamantului sumele pe care le-a plătit cu titlu de comision de administrare, actualizate în funcţie de rata inflaţiei.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor de la art. 6 pct. 1 lit. A) din contractul x/2008, referitoare la modul de calcul al dobânzii variabile şi a fost anulată această clauză.

A fost obligată B. să plătească reclamantului suma achitată cu titlu de dobândă, până la intrarea în vigoare a actului adiţional şi care depăşeşte dobânda de 10% pe an, actualizată în funcţie de rata inflaţiei.

A fost obligată B. S.A. să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumelor pe care trebuie să le restituie şi care au fost percepute cu titlu de comision de administrare şi dobândă mai mare de 10% pe an.

Au fost respinse restul pretenţiilor referitoare la existenţa unor clauze abuzive în contractul din 2008 şi în actul adiţional. S-a respins solicitarea privind cheltuielile de judecată.

La data de 22 ianuarie 2018, pârâta B. S.A. membră a C., în nume propriu şi pentru Sucursala Turnu Severin a declarat recurs împotriva aceste decizii, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate, cu consecinţa respingerii capetelor de cerere privind constatării caracterului abuziv al clauzelor prevăzute în contractul de credit bancar la art. 5 lit. b), art. 6 pct. 1 lit. a) şi a) cererii de restituire a sumelor nedatorate cu titlu de comision de administrare, cu titlu de dobândă până la intrarea în vigoare a actului adiţional şi care depăşeşte dobânda de 10% pe an, actualizate cu rata inflaţiei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 02 februarie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Mehedinţi, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)."

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională.

Se cuvine subliniat că, ulterior pronunţării deciziei nr. 369/2017 de către Curtea Constituţională, ar fi fost util ca Parlamentul României, dând eficienţă şi conţinut dispoziţiei cuprinse în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, să stabilească instanţa căreia urma să îi revină competenţa de a soluţiona recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în soluţionarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, aşa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce priveşte competenţa materială în soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Aşadar, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea unor asemenea recursuri.

Dimpotrivă, analiza care va fi expusă în continuare relevă că textele de lege în vigoare exclud, în realitate, competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi cod impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispoziţiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competenţa curţilor de apel în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel - sens în care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri şi de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanţa competentă să le judece, ulterior pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017.

Mai mult, sintagma "instanţa ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa încât, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Mehedinţi, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta B. S.A. membră a C., în nume propriu şi pentru Sucursala Turnu Severin împotriva deciziei nr. 253/2017 din 10 octombrie 2017 a Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2018.