Appellate jurisdiction limit: Supreme Court lacks competence to hear appeals against Tribunal decisions; declination to Court of Appeal

Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecatoria Slatina, secţia Civilă la data de 24 iulie 2014 sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. Brebeni, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. Craiova şi S.C. C. S.A. Craiova a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.A. Craiova să-i lase în deplină şi liniştită posesie instalaţia electrică proprietatea sa Racord 20 kv PTA D. şi PTA 20/0,4 Kv D. din LEA 20 Kv Slatina Nord-Milcov, record electric 20Kv şi post transformare edificate în calitate de proprietara de către S.C. D. S.R.L. conform înscrisurilor ataşate cererii şi care a trecut în patrimoniul societăţii urmare a fuziunii prin absorbtie de către societatea reclamanta a S.C. D. S.R.L., instalaţie racordata la Stilpul nr. 4 din LEA 20 kv Slatina Nord Milcov, LEA 20 Kv ce aparţine pârâtei şi obligarea acesteia la deconectarea instalaţiei proprietatea reclamantei de la reţeaua pârâtei LEA 20 Kv Slatina Nord-Milcov instalaţie racordată la stâlpul nr. 4 din LEA 20 kv Slatina Nord Milcov, LEA 20 Kv ce aparţine pârâtei; să fie obligate pârâtele să achite reclamantei daunele constând în uzufructul şi lipsa de folosinţă în cuantum de 5 000 RON lunar de care au fost lipsiţi începând cu luna august 2011 şi în continuare până la îndeplinirea obligaţiei, uzufruct ce a fost însuşit şi realizat de pârâtă prin racordarea fără drept la instalaţia sa a consumatorului S.C. E. S.R.L. către care a furnizat energie electrică realizând venituri din tariful de distribuţie şi profitul aferent valorii energiei electrice livrate către consumatorul S.C. E. S.R.L., să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 563-566 C. proc. civ., H.G. nr. 1007/2004 şi Legea nr. 123/2012.

Prin sentinţa civilă nr. 3259 din 21 aprilie 2015, Judecătoria Slatina a fost declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Prin sentinţa civilă nr. 4710 din 05 aprilie 2017, Judecătoria Craiova, secţia Civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. F. S.A. (fosta S.C. B. SA), invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.A., invocată prin întâmpinare; a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A. (fosta S.C. B. SA), ca neîntemeiată.

Apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. a fost respins de către Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 1014/2017 din 13 noiembrie 2017.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, cu consecinţa anulării hotărârilor pronunţate în primă instanţă şi în apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 29 ianuarie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate într-un proces în care competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi act normativ impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect obligaţia de a face, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Dolj, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 4710/2017 din 4 aprilie 2017 a Judecătoriei Craiova, secţia Civilă şi a deciziei nr. 1014/2017 din 13 noiembrie 2017 a Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2018.