Nullity of sale for fraud and invalid heir certificate; res judicata and presumption of property title

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2019

Asupra cererii de recurs de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15.09.2014, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a Civilă, sub nr. x/2014, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii C., D. şi E., solicitând instanţei să se constate nulitatea absoluta a Contractului de vânzare a unui imobil cu rezerva dreptului de proprietate autentificat sub nr. x/27.02.2014 de F., pentru frauda la lege, conform dispoziţiilor art. 1236 alin. (2), (12)37 şi art. 1238 alin. (2) din Noul C. civ., având o cauza ilicită.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1236 alin. (2), art. 1237 şi art. 1238 alin. (2) din Noul C. civ. şi art. 194 Noul C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 793/21.06.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. şi pârâţii D. şi E. şi s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2014 la BNP F..

Prin actul autentic de mai sus, pârâta C. a înstrăinat către pârâţii G., imobilul situat în Bucureşti, str. x, în cuprinsul actului fiind menţionate o serie de litigii ce grevau imobilul la data întocmirii actului.

S-a reţinut că în cauză pârâţii au tranzacţionat un imobil ce nu era în proprietatea vânzătorilor, cumpărătorii având cunoştinţă de acest aspect.

Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta C. arătând că actul în litigiu a fost legal încheiat în baza deciziei civile nr. 438/2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, nu a certificatului de moştenitor, că în speţă operează puterea lucrului judecat şi că a fost de bună credinţă la încheierea actului, cumpărătorul fiind informat despre litigiile ce grevau imobilul.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a Civilă prin decizia civilă nr. 848/A/2017 din 16 octombrie 2017 a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă C. împotriva sentinţei civile nr. 793/21.06.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a Civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimaţii A., B., D. şi E..

Instanţa de apel a reţinut în esenţă următoarele:

Critica pârâtei în sensul că titlul său, cel care a stat la baza încheierii actului este reprezentat de decizia civilă nr. 438/2003 a Curţii de Apel Bucureşti, nu de certificatul de moştenitor constatat nul, a fost înlăturată. Prin chiar considerentele deciziei invocate de pârâtă se arată că titlul pârâtei cel ce justifică însăşi calitatea procesuală activă a acesteia pentru a revendica imobilul de la Regia Autonomă a Protocolului de Stat este reprezentat de certificatul de moştenitor nr. x/1996, fapt de altfel menţionat într-o formă indirectă chiar şi în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâţi, unde vânzătorii îşi justifică dobândirea proprietăţii prin moştenire.

Faptul că prin decizia civilă nr. 438/2003 se dă eficienţă certificatului de moştenitor nu poate fi reţinut cu o constituire a dreptului de proprietate prin chiar hotărârea judecătorească, ci doar o recunoaştere a proprietăţii dovedită prin certificatul de moştenitor.

Pentru considerentele de mai sus a fost respinsă şi critica referitoare la puterea lucrului judecat, litigiul finalizat prin decizia civilă nr. 438/2003 având alte părţi şi o altă cauză diferite de cele ale prezentului litigiu.

În legătură cu buna credinţă a părţilor semnatare ale contractului, vom constata că ambele părţi cunoşteau litigiul în care titlul reclamanţilor era atacat pentru fraudă, fapt ce nu le-a împiedicat să semneze totuşi actul.

Împotriva deciziei civile nr. 848/A/2017 din 16 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a Civilă a declarat recurs pârâta C..

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 7 C. proc. civ.

În raport de aceste motive de nelegalitate, recurenta-pârâtă a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Sub un prim aspect recurenta-pârâtă invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pentru a susţine că hotărârea instanţei de apel nu prezintă argumentele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

În acest mod nu au fost respectate dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Sub al doilea aspect, recurenta-pârâtă invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ. care reglementează autoritatea de lucru judecat.

Recurenta-pârâtă susţine că în mod greşit s-a reţinut de către instanţele de fond că decizia civilă nr. 438A din 24 septembrie 2003 nu-şi mai produce efectele în situaţia în care statuările sale nu mai corespund situaţiei actuale de fapt.

Posibilitatea desfiinţării unei hotărâri judecătoreşti există numai prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.

Reţinerea de către ambele instanţe de fond a faptului că decizia evocată nu beneficiază de autoritate de lucru judecat este nelegală, încălcând dispoziţiile legale incidente.

Prin decizia civilă nr. 438A din 24.09.2003 instanţa a recunoscut dreptul de proprietate al pârâtei asupra imobilului ce face obiectul prezentei cauze, iar susţinerea instanţei de apel în sensul că prevalează decizia civilă nr. 351 din 26.02.2008 este nelegală.

În consecinţă, recurenta-pârâtă apreciază că vânzarea s-a perfectat în baza unui titlu perfect valabil, situaţie în care se impune admiterea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 03 mai 2018 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea de la 11 aprilie 2019, a fost admis în principiu recursul declarat de recurentă-pârâtă C. împotriva deciziei civile nr. 848/A/2017 din 16 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În cadrul examenului de legalitate care priveşte decizia instanţei de apel, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Analizând criticile formulate de recurenta-pârâtă în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Susţinerea recurentei-pârâte, în sensul că instanţa de apel nu a prezentat argumentele pentru care au fost înlăturate susţinerile dezvoltate prin cererea de apel, va fi înlăturată.

Împrejurarea că instanţa nu a răspuns tuturor argumentelor aduse de parte, subsumate unui motiv de apel, nu poate fi reţinută, de vreme ce din considerentele hotărârii rezultă cu evidenţă raţionamentul logico-juridic al instanţei în adoptarea soluţiei.

Criticile recurentei-pârâte vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată, dar acestea se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia adoptată, decizia instanţei de apel fiind legală.

Criticile formulate în raport de motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 7 C. proc. civ. sunt nefondate.

În raport de acest motiv de casare s-a susţinut excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 438A din 24.09.2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2002 prin care au fost obligaţi pârâţii RAPPS, MFP şi CGMB să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie către H. şi C. imobilul situat în Bucureşti.

Potrivit art. 430 C. proc. civ. este autoritate de lucru judecat atunci când printr-o hotărâre judecătorească se soluţionează, în tot sau în parte fondul procesului sau se statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident.

În speţa de faţă, prin sentinţa civilă nr. 353/2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2010, pârâta C. a fost obligată să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamanţilor lotul nr. x din imobilul situat în Bucureşti, str. x.

În considerentele sentinţei civile nr. 353/2014 s-a reţinut că titlul reclamanţilor este preferabil, fiind adevăraţii moştenitori ai defunctei I.. S-a mai reţinut faptul că titlul pârâtei este reprezentat de decizia civilă nr. 438A/24.09.2003, în care s-a reţinut dovedită calitatea procesuală activă a numitei C. în baza certificatului de moştenitor nr. x/1996, certficat care a fost anulat prin hotărârea judecătorească irevocabilă. De asemenea, s-a mai reţinut că decizia civilă nr. 438A/24.09.2003 nu a fost pronunţată în contradictoriu cu reclamanţii din prezenta cauză şi nu este opozabilă acestora, având valoarea unui mijloc de probă, iar prezumţia de proprietate întemeiată pe această hotărâre a fost răsturnată.

Având în vedere efectele lucrului judecat, respectiv atât efectul negativ cât şi efectul pozitiv a lucrului judecat, Înalta Curte constată că existenţa deciziei nr. 438A din 24.09.2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2002 nu constituie un impediment pentru introducerea unei noi acţiuni şi nici nu se poate impune litigiului de faţă, neavând legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Chestiunea litigioasă soluţionată prin decizia menţionată, prin care s-a reţinut calitatea procesuală activă a pârâtei C. în baza certificatului de moştenitor nr. x/1996, ceea ce în opinia pârâtei îi conferă un titlu de proprietate preferabil nu are legătură cu soluţionarea litigiului de faţă, întrucât certificatul de moştenitor a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 9660 din 12.12.2006 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2006.

În consecinţă prezumţia de proprietate întemeiată pe decizia nr. 438A din 24.09.2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2002 a fost răsturnată, ulterior acestei hotărâri constatându-se că reclamanţii sunt adevăraţii moştenitori ai defunctei I..

Pentru aceste considerente nu poate fi reţinut motivul de casare privind încălcarea autorităţii de lucru judecat, hotărârea invocată de către pârâtă neavând aptitudinea de a contrazice dispozitivul şi considerentele deciziei atacate.

Criticile recurentei-pârâte privind lipsirea de efecte a hotărârii judecătoreşti menţionate prin respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat vor fi înlăturate, deoarece prezumţia de proprietate întemeiată pe decizia nr. 438A din 24.09.2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost răsturnată prin statuările reţinute în sentinţa civilă nr. 353/2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, ulterioară deciziei invocată.

Nu vor fi reţinute nici argumentele recurentei-pârâte întemeiate pe dispoziţiile art. 13 din Convenţia Europeană a drepturilor Omului, în sensul că acţiunea de faţă reprezintă un veritabil recurs la recurs, hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile se bucură de prezumţia de validitate.

Acţiunea de faţă nu reprezintă o cale de atac exercitată împotriva deciziei nr. 438A din 24.09.2003 a Curţii de Apel Bucureşti, având în vedere temeiul acesteia reprezentat de dispoziţiile art. 1238 alin. (2) C. civ. cu referire la vânzarea bunului altuia.

Înalta Curte face trimitere la argumentele prezentate în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., decizia menţionată neputând fi reţinută ca manifestare negativă sau pozitivă a lucrului judecat.

Pentru toate considerentele prezentate, având în vedere şi dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul pârâtei C. ca nefondat.

În considerarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită cererea intimaţilor-reclamanţi B. şi A. şi să dispună obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces astfel cum au fost justificate.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentă-pârâtă C. împotriva deciziei civile nr. 848/A/2017 din 16 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi B. şi A. şi intimaţii-pârâţi D. şi E..

Obligă pe recurenta-pârâtă C. la plata sumei de 2.380 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimaţilor-reclamanţi B. şi A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2019.