Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 128/2018 AI generated

Loan repayment appeal transferred to Bucharest Court of Appeal on procedural grounds

Case Number Decizia nr. 128/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted its own motion exception of material incompetence, struck the case from its docket, and transferred the defendant's appeal (recurs) against the appellate decision of the Ilfov Tribunal to the Bucharest Court of Appeal, which is the court immediately superior to the tribunal that rendered the challenged decision. The underlying dispute concerned the plaintiff's claim for repayment of a €30,000 loan (RON 126,888) plus statutory interest; the first-instance court had dismissed the claim, but the Tribunal Ilfov reversed on appeal and ordered the defendant to pay the principal, interest from maturity, and costs. The High Court held that under Article 299(1)–(2) of the 1865 Code of Civil Procedure, appeals against decisions given in the appellate phase lie to the court immediately superior to the appellate court, which here is the Bucharest Court of Appeal, not the High Court; the Constitutional Court decision no. 369/2017 was inapplicable because the case was governed by the old Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 299 alin. (1) C. proc. civ, Art. 299 alin. (2) C. proc. civ; Loan repayment appeal transferred to Bucharest Court of Appeal on procedural grounds: The underlying dispute concerned the plaintiff's claim for repayment of a €30,000 loan (RON 126,888) plus statutory interest; the first-instance court had dismissed the claim, but the Tribunal Ilfov reversed on appeal and ordered the defendant to pay the principal, interest from maturity, and costs. The High Court held that under Article 299(1)–(2) of the 1865 Code of Civil Procedure, appeals against decisions given in the appellate phase lie to the court immediately superior to the appellate court, which here is the Bucharest Court of Appeal, not the High Court; the Constitutional Court decision no. 369/2017 was inapplicable because the case was governed by the old Code.

Keywords

AI generated
repayment of loan grounds for cassation order to pay article of civil procedure procedural costs preliminary ruling procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

Used to determine which decisions are subject to appeal, framing the jurisdictional competence analysis.

Art. 299 alin. (2) C. proc. civ.

Applied in the dispositive to establish that the appeal must be resolved by the court immediately superior to the one that issued the decision, leading to the referral.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2018

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 09.02.2011, sub nr. x/2011, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 euro, echivalentul a 126.888 RON, reprezentând împrumut nerestituit, precum şi obligarea la plata dobânzii legale, începând cu data scadenţei şi până la data achitării debitului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1.584 şi urm. C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 984/16.03.2011 pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. x/2011 a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2011, care, prin sentinţa civilă nr. 522/15.03.2012 a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu şi având în vedere ivirea unui conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul către Curtea de Apel Bucureşti în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 58F/28.05.2012 pronunţată în dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, cauza fiind reînregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 26.06.2012, sub nr. x/2012.

Tribunalul Ilfov prin decizia civilă nr. 721A din 17 februarie 2015 a admis apelul formulat de apelantul A., împotriva sentinţei civile nr. 7221/30.10.2013 pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. x/2012 în contradictoriu cu intimatul B.; a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis cererea; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 126.888 RON, reprezentând împrumut nerestituit, precum şi a dobânzii aferente acestei sume începând cu data scadenţei şi până la data achitării efective a debitului; a obligat intimatul la plata către apelant a sumei de 6.660 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, fond şi apel.

Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs pârâtul B., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi pct. 9 din C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov, sub nr. x/2012, iar prin adresa emisă la 28 noiembrie 2017 Tribunalul Ilfov a înaintat recursul spre competentă soluţionare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În şedinţa publică din 25 ianuarie 2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a reţinut cauza în pronunţare sub acest aspect.

Analizând cu prioritate excepţia invocată din oficiu, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează să o admită cu următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, prin care instanţa investită cu soluţionarea cauzei a 2015 a admis apelul formulat de apelantul A., împotriva sentinţei civile nr. 7221/30.10.2013 pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. x/2012 în contradictoriu cu intimatul B..

Potrivit dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri prevăzute de lege.

De asemenea, potrivit aliniatului 2 al aceluiaşi articol, recursul se soluţionează de instanţa imediat superioară celui care a pronunţat hotărârea în apel.

În speţă, decizia recurată a fost pronunţată de Tribunalul Ilfov şi în considerarea textelor legale anterior menţionate, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Bucureşti, ca instanţă imediat superioară celui care a pronunţat hotărârea în apel.

Se cuvine subliniat că în cauză nu este incidentă decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, litigiul fiind soluţionat în raport de dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865.

Pentru toate considerentele expuse, având în vedere şi prevederile legale invocate, Înalta Curte va admite excepţia de necompetenţă materială şi va trimite cauza spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Scoate cauza de pe rol şi înaintează recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 721A din 17 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2018.