Inadmissibility of Common Law Restitution Claim for Abusive Communist-Era Donation Excluded by Special Law and Res Judicata

Şedinţa publică din data de 19 aprilie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti - prin Primar General, a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară ca urmare a anularii absolute a contractului de donaţie nr. 3010 din 8 august 1963.

Prin sentinţa civilă nr. 877 din 22 iunie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A..

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 195 A/2017 din 2 martie 2017 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 877 din 22 iunie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 195 A/2017 din 2 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivelor de recurs invocate, după o prezentare detaliată a situaţiei de fapt, recurentul a arătat, în esenţă, că instanţa a apreciat în mod greşit că reclamantul avea posibilitatea să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi nu şi pe cea a dreptului comun.

Recurentul susţine că instanţa nu a verificat, aşa cum a solicitat, dacă dispoziţiile Legii nr. 213/1998 şi cele ale Legii nr. 10/2001 încalcă prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţie.

Recurentul susţine că această problemă de drept a fost lămurită prin decizia nr. 33/2008, pronunţată în recursul în interesul legii, şi prezentând un fragment din considerentele acestei decizii, recurentul consideră că din lecturarea considerentelor hotărârii reiese că în cazul în care există contradicţii între legea generală şi legea specială, are prioritate legea specială, cu excepţia cazului în care aceasta ar fi în contradicţie cu Protocolul 1 adiţional al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Recurentul consideră că instanţa nu a verificat dacă prioritatea aplicării Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în cadrul acestei acţiuni, întemeiată pe dreptul comun, ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.

După prezentarea unor fragmente din considerentele sentinţei instanţei de fond şi a deciziei din apel, recurentul susţine că lipsa argumentării de către Tribunalul Bucureşti a motivelor pentru care reclamantul a avut un interes în promovarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a donaţiei, raportat la decizia nr. 33/2008, după ce notificarea i-a fost respinsă irevocabil, nu poate reprezenta un motiv de înlăturare a efectelor pozitive ale autorităţii de lucru judecat al acesteia.

În opinia recurentului, tribunalul făcând trimitere la decizia nr. 33/2008, a apreciat, că are deschisă o acţiune întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, în care instanţa să procedeze în conformitate cu dispoziţiile deciziei nr. 33/2008 căci dacă ar fi apreciat că acţiunea nu este admisibilă, ar fi respins-o cu această motivare.

Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea soluţionării pe fond a cauzei.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 22 noiembrie 2017 potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 24 noiembrie 2016.

Prin punctul de vedere asupra raportului de admisibilitate în principiu, depus la dosar, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin încheierea din 15 februarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins excepţia nulităţii recursului, a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 195 A/2017 din 2 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a acordat termen la data de 19 aprilie 2018, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursul recurentului-reclamant A. este nefondat pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurentul susţine că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că acesta avea posibilitatea să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi nu şi pe cea a dreptului comun, în acest sens făcând trimitere la decizia nr. 33/2008 pronunţată în interesul legii de Înalta Curte, apreciază că are deschisă calea unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun.

Această susţinere nu poate fi primită, având în vedere că prin decizia în recursul în interesul legii nr. 33/2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a statuat că în ceea ce priveşte acţiunile întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi soluţionate neunitar de instanţele judecătoreşti, concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 şi Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.

De asemenea, se constată că, după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acţiunea în revendicare a imobilelor pe care le vizează nu mai este admisibilă pe calea dreptului comun, persoanele îndreptăţite fiind ţinute să urmeze procedura stabilită de legea specială.

În acest context, se reţine că reclamantul nu a înţeles să solicite în timp util instanţei constatarea nulităţii donaţiei, deşi dispoziţiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001 prevedeau că prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza unor acte normative speciale adoptate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi alte imobile donate statului, dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

Din această perspectivă, formularea unei contestaţii în instanţă însoţită de formularea unei acţiuni privind constatarea nulităţii donaţiei ar fi putut reprezenta o cale efectivă de soluţionare favorabilă a notificării formulate de către reclamant, în acest sens se reţine că acţiunea privind constatarea nulităţii a fost introdusă după doi ani de la respingerea notificării prin dispoziţia Primarului General al municipiului Bucureşti nr. 4109 din 21 martie 2005, prin sentinţa civilă nr. 1578/03.12.2007 pronunţată de Judecătoria sectorului 5, Bucureşti, fiind constată perimată cauza, conform art. 252 C. proc. civ., fiind lăsată în nelucrare mai mult de un an.

Totodată, se reţine că reclamantul a solicitat în instanţă constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie, acţiunea fiind admisă prin sentinţa civilă nr. 5269 din 22 iunie 2007 pronunţată de Judecătoria sectorului 5, Bucureşti, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1911 din 11 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

De asemenea, Înalta Curte reţine că datorită lipsei de diligenţă a reclamantului, care a lăsat să se perime contestaţia formulată împotriva dispoziţiei Primarului General al municipiului Bucureşti nr. 4109/21.03.2005, introducerea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a donaţiei ar fi trebuit să determine suspendarea contestaţiei formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 până la soluţionarea litigiului respectiv, iar după constatarea nulităţii absolute a donaţiei, în cadrul contestaţiei, reclamantul îşi putea valorifica dreptul pretins şi redobândi imobilul, dacă erau îndeplinite toate celelalte condiţii prevăzute de Legea 10/2001.

Aceasta, în condiţiile în care, se reţine că în mod corect cele două instanţe au constatat faptul că imobilul în litigiu intra în domeniul de aplicare al Legii 10/2001, reclamantul putându-şi valorifica astfel dreptul de restituire în natură a imobilului numai în procedura prevăzută de această lege.

Critica recurentului, prin care susţine că instanţa nu a verificat dacă dispoziţiile Legii nr. 213/1998 şi cele ale Legii nr. 10/2001 încalcă prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţie, în raport cu decizia nr. 33/2008 se constată că este nefondată, faţă de împrejurarea că prin respingerea prezentei acţiuni ca inadmisibilă, motivat de faptul că reclamantul trebuia să urmeze procedura prevăzută de legea specială, nu se încalcă prevederile evocate întrucât în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, acesta a avut pe deplin asigurat accesul la justiţie, pentru a obţine protecţia dreptului subiectiv pretins.

Astfel, pentru ca susţinerile dezvoltate de recurent să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acestea trebuiau să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită, aspecte ce în cauză nu au fost probate.

O altă critică a recurentului, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 7 C. proc. civ., vizează lipsa argumentării de către Tribunalul Bucureşti a motivelor pentru care reclamantul a avut un interes în promovarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a donaţiei, raportat la decizia nr. 33/2008, după ce notificarea i-a fost respinsă irevocabil, care în opinia sa, nu poate reprezenta un motiv de înlăturare a efectelor pozitive ale autorităţii de lucru judecat al acesteia.

Analizând susţinerile recurentului, Înalta Curte constată că această critică nu poate fi primită, deoarece, chiar dacă prin considerentele deciziei civile nr. 949A/13.06.2008 s-a reţinut că acţiunea în nulitatea donaţiei nu este lipsită de interes, valorificarea dreptului la restituire trebuia făcută tot în procedura legii speciale, iar cu privire la acest aspect instanţa nu s-a pronunţat, astfel că nu se poate susţine că hotărârea respectivă se bucură de putere de lucru judecat în raport cu obiectul prezentei acţiuni.

Tot în acelaşi context, au reţinut şi cele două instanţe faptul că în hotărârea respectivă s-a reţinut cu titlu general faptul că reclamantul are interes în solicitarea privind constatarea nulităţii donaţiei pentru argumente deduse din decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi, fără a se detalia care sunt aceste argumente şi a se explica modul în care interpretarea acestei decizii ar determina admisibilitatea prezentei acţiuni.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 195 A/2017 din 02 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 195 A/2017 din 02 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2018.