Negative jurisdiction conflict in commercial contract claim: inapplicability of exclusive consumer jurisdiction and prohibition of ex officio private-order incompetency

Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtului S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 1.100,20 RON, reprezentând contravaloare facturi fiscale servicii, a penalităţilor de întârziere contractuale în cuantum de 1.021,44 RON, calculate până la data de 31.12.2014, a penalităţilor de 0,5% pe zi de întârziere calculate până la plata efectivă a debitului, precum şi a costurilor de încetare anticipată a contractului, de 4.800,00 RON. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 12965/2017 din 24 octombrie 2017, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, reţinând, în esenţă, că întrucât pârâtul locuieşte în municipiul Alba Iulia, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 121 şi art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Judecătoria Alba Iulia prin sentinţa civilă nr. 80/CC/2018 din 17 ianuarie 2018, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia, a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei, în favoarea Judecătoriei Iaşi şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului ivit.

În argumentarea acestei sentinţe s-a reţinut, în esenţă, că în cauză raportat la obiectul litigiului dintre părţi, suntem în prezenţa unei competente teritoriale de ordine privată, iar nu de ordine publică şi potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ. excepţia necompetenţei teritoriale nu putea fi invocată de către instanţă din oficiu.

Totodată, s-a reţinut că nu poate fi reţinută incidenţa normelor de competenţă exclusivă instituită de art. 121 C. proc. civ. întrucât pârâta nu are calitatea de consumator.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Iaşi competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă o cerere cu valoare redusă întemeiată pe dispoziţiile art. 1028 şi urm. din noul C. proc. civ.

În speţa dedusă judecăţii nu suntem în prezenţa unui litigiu privind protecţia drepturilor consumatorului faţă de clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, nefiind astfel incidente prevederile Legii nr. 193/2000, coroborate cu dispoziţiile art. 121 şi art. 126 alin. (2) din noul C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 2. alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori "Prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale", or în cauză, pârâta este un profesionist.

Alin. (2) din acelaşi text de lege defineşte profesionistul ca fiind "orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acesteia."

Instanţa competentă să soluţioneze cererea este judecătoria, raportat la prevederile art. 1028 alin. (1) din C. proc. civ., alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuând:

"Competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun."

În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 107 alin. (1), coroborat cu art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora, cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar în cererile privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, mai este competentă instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte a obligaţiei.

Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 116 C. proc. civ.

Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului.

Raportat la aceste considerente, Judecătoria Iaşi nu putea, din oficiu, să invoce necompetenţa în soluţionarea cererii, raportat la dispoziţiile art. 130 alin. (3) din noul C. proc. civ., potrivit cărora "Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Iaşi, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2018.