Taxi contract clauses: abusive nature and nullity of variable interest, processing, and administration fees, plus currency risk; inadmissibility of cassation appeal due to value threshold

Şedinţa publică din data de 17 aprilie 2018

Asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 24 februarie 2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat să se dispună:

1. constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzelor din contractul de credit nr. x/27.05.2008, stipulate la: art. 4.1 alin. (2), art. 4.2 şi art. 4.7 referitor la dobânda variabilă; art. 6.1 teza I referitor la comisionul de procesare de 1,9%; art. 6.1 teza a II-a referitor la comisionul de rambursare anticipată de 3%; art. 6.2 referitor la comisionul de administrare a creditului de 0,15%;

2. obligarea pârâtei la menţinerea elementelor componente ale dobânzii, astfel cum au fost stabilite prin contractul de credit nr. x/27. 05.2008, respectiv valoarea marjei fixe a băncii de la data încheierii contractului şi a indicelui de referinţă LIBOR, actualizat periodic;

3. restituirea tuturor sumelor încasate în temeiul clauzelor contractuale nule şi abuzive, cu titlu de dobândă achitată excedentar în perioada cuprinsă între 26 mai 2009 (un an de la data încheierii contractului de credit) şi până în prezent; cu titlu de comision de administrare în perioada cuprinsă între 27 mai 2008 (data semnării contractului de credit) şi 28 octombrie 2012; cu titlu de comision de procesare în cuantum de 1.467,46 CHF (echivalent în moneda naţională raportat la cursul de schimb valutar de la data formulării acţiunii, respectiv de 4,1145 leu/CHF = 5.969,94 RON); actualizarea acestor sume cu indicele de dobânda legală, calculat de la data plăţii şi până la data restituirii efective;

4. constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzei de risc valutar stipulată la art. 5.4 teza finală din contractul de credit;

5. stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF-leu la valoarea de la data semnării contractului de credit (2,2701 leu/CHF), curs care să fie valabil pe toată perioada executării contractului;

6. denominarea în moneda naţională a plăţilor, în virtutea principiului din regulamentul valutar, conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională;

7. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de chemare în judecată au fost estimate pretenţiile deduse judecăţii, după cum urmează: clauzele referitoare la dobânda variabilă au fost estimate la valoarea de 20.341 RON; clauza referitoare la comisionul de administrare a fost estimată la valoarea de 65.074,92 RON; clauza referitoare la comisionul de procesare a fost estimată la valoarea de 5.969,94 RON; capătul de cerere prin care s-a solicitat stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF-leu la valoarea de la data semnării contractului de credit a fost evaluat la suma de 256.595,79 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 99/2006, O.U.G. nr. 50/2010, Legii nr. 288/2010, Legii nr. 363/2007, art. 15 din Constituţie, art. 194 C. proc. civ., art. 480 şi art. 992 C. civ. din 1864, Directiva nr. 93/13/CEE şi art. 276 din T.F.U.E.

Prin sentinţa civilă nr. 4041 din 29 iunie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor din contractul de credit nr. x/27.05.2008, prevăzute la art. 4.7 privind posibilitatea pârâtei de a modifica în mod unilateral rata anulă a dobânzii în vigoare la momentul exercitării opţiunii, în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politica de creditare a băncii, la art. 6.1 privind comisionul de procesare şi la art. 6.2 privind comisionul de administrare; a obligat pârâta la restituirea sumelor percepute în baza clauzelor care au fost constatate ca fiind nule, precum şi la plata dobânzii legale calculate de la data perceperii sumelor şi până la data achitării integrale a acestora; a respins celelalte pretenţii din cererea de chemare în judecată; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.240 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 4041 din 29 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat apel reclamantul A., prin care a solicitat admiterea apelului şi modificarea sentinţei apelate în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel pârâta B. S.A., prin care a solicitat admiterea apelului şi modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Prin decizia civilă nr. 316/2017 din 16 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 4041 din 29 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă; a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzelor prevăzute la art. 6.1 privind comisionul de procesare şi art. 6.2 privind comisionul de administrare din contractul de credit nr. x/27.05.2008, precum şi obligarea pârâtei B. S.A. la restituirea către reclamantul A. a sumelor percepute în baza clauzelor de la art. 4.7, art. 6.1 şi art. 6.2 din contractul de credit nr. x/27.05.2008; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 316/2017 din 16 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care a solicitat admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei apelate în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de recurs au fost invocate motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepţie, inadmisibilitatea recursului, tardivitatea recursului şi nulitatea recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant nu a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 23 ianuarie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea introductivă s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze stipulate în contractul de credit nr. x/27.05.2008 şi stabilizarea cursului de schimb CHF-leu la valoarea de la data semnării contractului de credit, curs care să fie valabil pe toată perioada executării contractului.

Fiind formulate capete de cerere distincte în legătură cu clauze contractuale a căror validitate este contestată, rezultă că acestea au natura unor capete de cerere principale, în sensul art. 30 alin. (3) teza a II-a prima ipoteză C. proc. civ., având în vedere că, pe de o parte, au fost formulate prin cererea introductivă şi, pe de altă parte, soluţia dată fiecărui capăt de cerere nu depinde de soluţia dată celorlalte capete de cerere.

Potrivit art. 460 alin. (2) C. proc. civ., "Dacă prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate şi cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală".

Având în vedere şi dispoziţiile art. 99 C. proc. civ., din care rezultă că, pentru determinarea competenţei, valoarea capetelor principale de cerere nu se cumulează, Înalta Curte reţine că, pentru verificarea admisibilităţii căii de atac a recursului, se impune a fi examinată valoarea fiecărui capăt de cerere principal, prin raportare la estimările făcute în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi la sumele ce rezultă din înscrisurile depuse în faţa primei instanţe.

Examinând aceste valori, instanţa supremă constată că valoarea cea mai ridicată este cea din capătul de cerere principal prin care s-a solicitat stabilizarea cursului de schimb valutar CHF-leu la valoarea de la data semnării contractului de credit, aceasta fiind în cuantum de 256.595,79 RON, (valoare menţionată şi în cuprinsul cererii de chemare în judecată - dosarul primei instanţe).

Potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32), s-a reţinut că efectul constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Astfel, în privinţa hotărârilor pronunţate în apel, anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv, reglementat de prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Or, această ipoteză este incidentă şi în prezenta cauză, în condiţiile în care decizia ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunţată la 16 februarie 2017, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017.

Totodată, instanţa supremă reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. care instituie un prag valoric de 500.000 RON sunt prorogate de la aplicare, astfel cum rezultă din prevederile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, modificate prin O.U.G. nr. 95/2016, conform cărora, "dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019".

Având în vedere că pretenţia cu valoarea cea mai ridicată din cererea de chemare în judecată, respectiv cea în cuantum de 256.595,79 RON este inferioară pragului valoric de 1.000.000 RON inclusiv, prevăzut de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia civilă nr. 316/2017 din 16 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 316/2017 din 16 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 aprilie 2018.