Negative Jurisdictional Conflict Resolved: Timișoara Court Vested with Competence to Hear CMR Payment Order Claim

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la 18 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L, să se dispună emiterea unei ordonanţe care să cuprindă somaţia privind obligarea pârâtei la plata sumei de 7.054,01 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x, seria x din 17 noiembrie 2016, conform comenzii de transport nr. 274 din 11 noiembrie 2016.

În drept, reclamanta s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 1013 şi următoarele din C. proc. civ.

La termenul de judecată din 19 septembrie 2017, Judecătoria Timişoara a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale.

Prin sentinţa civilă nr. 9155/2017 din 19 septembrie 2017, Judecătoria Timişoara, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei "Ilfov".

În motivarea acestei sentinţe, Judecătoria Timişoara a reţinut următoarele considerente:

Decretul nr. 451 din 20 noiembrie 1972 privind aderarea Republicii Socialiste România la Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR) este aplicabil în cauză, dat fiind că pretenţiile reclamantei derivă dintr-un contract de transport internaţional de mărfuri.

După evocarea conţinutului art. 31 din decretul anterior menţionat, instanţa a reţinut că acest articol reglementează norme speciale de competenţă care derogă de la dreptul comun în ceea ce priveşte instanţa pe care reclamanta o poate sesiza.

Având în vedere că prin comanda de transport nr. 274/11.11.2016, părţile au desemnat, de comun acord, instanţa competentă să judece litigiul izvorât din contractul de transport internaţional de mărfuri pe care se întemeiază reclamanta, respectiv Judecătoria "Ilfov", instanţa a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 31 pct. 1 din Decretul nr. 451/1972, conform cărora reclamanta trebuia să sesizeze instanţa desemnată de comun acord de către părţi prin comanda de transport.

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 31 pct. 1 din Decretul nr. 451/1972, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei "Ilfov".

Prin încheierea din 2 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Timişoara, secţia a II-a civilă a îndreptat eroarea materială strecurată în cuprinsul sentinţei civile nr. 9155/2017 din 19 septembrie 2017, în sensul că menţiunea "Judecătoria Ilfov" a fost înlocuită cu menţiunea "Judecătoria Buftea".

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la 9 octombrie 2017, sub acelaşi număr de dosar.

La termenul de judecată din 29 noiembrie 2017, Judecătoria Buftea a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale.

Prin sentinţa civilă nr. 7495/2017 din 29 noiembrie 2017, Judecătoria Buftea a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

În motivarea acestei sentinţe, Judecătoria Buftea a reţinut următoarele considerente:

Evocând dispoziţiile art. 107 alin. (1) şi art. 126 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a reţinut că, în cazul încălcării normelor de competenţă teritorială, în afară de cea exclusivă, excepţia de necompetenţă de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de către pârât şi numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Judecătoria Buftea a constatat că pârâta nu a invocat excepţia de necompetenţă relativă, intervenind astfel o prorogare legală de competenţă, necompetenţa teritorială fiind invocată din oficiu de către Judecătoria Timişoara.

Câtă vreme pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, fiind vorba de reguli guvernate de norme cu caracter de ordine privată puse la dispoziţia pârâtei, a intervenit prorogarea legală de competenţă, astfel încât Judecătoria Timişoara este competentă teritorial să soluţioneze pretentul litigiu.

Pentru aceste motive, Judecătoria Buftea a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 28 decembrie 2017.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Buftea şi Judecătoria Timişoara - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Art. 1016 C. proc. civ. prevede că ordonanţa de plată se introduce la instanţa competenţă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

Conform art. 126 alin. (1) C. proc. civ., "părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă".

Dat fiind că art. 126 alin. (1) C. proc. civ. permite părţilor ca, în cazul proceselor privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot dispune, să aleagă o altă instanţă decât aceea care, potrivit legii, ar fi competentă teritorial să judece procesul, rezultă că printr-o clauză atributivă de competenţă se poate deroga doar de la competenţa teritorială relativă.

Or, competenţa teritorială relativă este una de ordine privată, conform dispoziţiilor art. 129 alin. (3) C. proc. civ.

Cu privire la partea îndreptăţită să invoce încălcarea competenţei teritoriale relative, art. 130 alin. (3) din acelaşi act normativ prevede că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Întrucât textul de lege anterior menţionat stabileşte că numai pârâtul poate invoca necompetenţa de ordine privată, utilizând argumentul de interpretare logică per a contrario, rezultă că instanţa de judecată nu o poate invoca din oficiu.

Pornind de la aceste consideraţii cu caracter principial, instanţa supremă constată că reclamanta S.C. A. S.R.L a solicitat, pe calea ordonanţei de plată, obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L la plata sumei de 7.054,01 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x, seria x din 17 noiembrie 2016, conform comenzii de transport nr. 274 din 11 noiembrie 2016.

În cuprinsul condiţiilor generale din comanda de transport nr. 274 din 11 noiembrie 2016, părţile au convenit ca litigiile născute în baza acestui contract să fie soluţionate de Judecătoria "Ilfov".

Chiar dacă reclamanta nu a sesizat instanţa aleasă de părţi, instanţa supremă constată că pârâta S.C. B. S.R.L nu a invocat prin întâmpinare excepţia necompetenţei teritoriale relative a Judecătoriei Timişoara.

Or, neinvocarea de către pârâtă a necompetenţei de ordine privată în condiţiile impuse de art. 130 alin. (3) C. proc. civ. atrage decăderea acesteia din dreptul de a o mai invoca, cu consecinţa că instanţa sesizată de către reclamantă rămâne învestită cu judecarea cauzei chiar dacă este necompetentă teritorial.

Ca atare, instanţa supremă constată că invocarea, din oficiu, a excepţiei necompetenţei teritoriale relative de către Judecătoria Timişoara s-a făcut cu încălcarea textului de lege anterior evocat, întrucât dreptul de a contesta competenţa instanţei sesizate aparţinea exclusiv pârâtei.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.