Jurisdictional conflict over annulment of sports arbitration decision: civil versus labor competency based on contractual nature under Law 69/2000

Şedinţa publică din data de 17 aprilie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea intitulată "acţiunea în anularea hotărârii arbitrale" înregistrată la data de 31.10.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, A. Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea deciziei nr. 319/09.08.2017, pronunţată de Comisia de Soluţionare a Memoriilor din cadrul C. şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre soluţionare secţiei de conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Bucureşti, suspendarea efectelor sus-menţionatei decizii, până la soluţionarea definitivă a cauzei şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 13.11.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a trimis cauza spre competentă soluţionare secţiei a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a evocat dispoziţiile art. 200 C. proc. civ. şi a reţinut că, dincolo de faptul că cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. civ. a fost adresată Curţii de Apel Bucureşti, fără a se menţiona şi secţia destinatară, raportat la dispoziţiile art. 610 C. proc. civ., precum şi la împrejurarea că s-a invocat ca principal motiv de nelegalitate a deciziei atacate nesocotirea competenţei materiale a secţiei specializate în conflicte de muncă a Tribunalului Bucureşti, competenţa soluţionării cauzei aparţine secţiei a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Bucureşti.

Prin încheierea din 22.12.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei specializate pentru litigiile cu profesionişti din cadrul aceleiaşi curţi de apel.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, apreciind că acţiunea în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri arbitrale are natura juridică a unei căi de atac, a reţinut că aparţine competenţa de soluţionare a cauzei secţiei corespunzătoare din cadrul Curţii de Apel Bucureşti care judecă în materia ce face obiectul litigiului.

În acest context, a reţinut că împrejurarea că reclamanta a afirmat că revine secţiei specializate pentru cauze privind conflicte de muncă competenţa soluţionării cauzei nu îndrituieşte instanţa să stabilească competenţa în baza acestei afirmaţii, atât timp cât, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul este obligat să verifice şi să stabilească, din oficiu, dacă instanţa sesizată este competentă material şi teritorial să judece cauza.

În continuare, a apreciat că, raportat la obiectul cauzei, judecata în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Totodată, a apreciat că, în cauză, nu este incidentă excepţia de la regula impusă de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., respectiv aceea că tribunalul este competent să soluţioneze cererile evaluabile în bani, indiferent de valoarea obiectului, în cazurile expres prevăzute de lege, printre care şi cele în materia conflictelor de muncă.

Subliniind că în cazurile în care nu se poate determina voinţa reală a părţilor semnatare în funcţie de clauzele contractuale se impune calificarea juridică a contractului de către instanţă, a reţinut că, în speţă, părţile şi-au exercitat dreptul de opţiune prevăzut la art. 14 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 69/2000, conform cărora sportivul profesionist încheie cu o structură sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenţie civilă, în condiţiile legii.

Or, în cauză, părţile au optat pentru a încheia o convenţie civilă, devenind astfel incidente dispoziţiile materiale şi procedurale care guvernează raportul juridic civil.

Aşa fiind, instanţa nu poate recalifica actul juridic cu încălcarea voinţei reale, clar exprimate de părţi, cu nesocotirea dispoziţiilor legale ce permiteau acestora încheierea convenţiilor civile.

Prin încheierea nr. 1F/02.02.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale, invocată din oficiu şi a dispus trimiterea dosarului la secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Bucureşti; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă şi a suspendat, în temeiul art. 134 C. proc. civ., judecata cauzei.

Pentru a dispune astfel, a reţinut că, întrucât instanţa a fost învestită cu o cerere intitulată acţiune în anularea hotărârii arbitrale, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 613 alin. (1) C. proc. civ. prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei corespunzătoare din cadrul Curţii de Apel Bucureşti care judecă în materia care face obiectul litigiului.

Subliniind că raportul juridic dedus judecăţii izvorăşte din contractul de pregătire sportivă nr. 790/15.12.2016 încheiat de părţi, dar şi că potrivit art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 69/2000 sportivul profesionist poate încheia cu o structură sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenţie civilă, în condiţiile legii, a apreciat că, în speţă, este necesar să se stabilească dacă sus-menţionatul contract este guvernat de legislaţia muncii sau reprezintă o convenţie civilă.

În continuare, a examinat clauzele contractului de pregătire sportivă încheiat de părţi şi a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că acesta are natura unui contract de muncă.

Aşa fiind, a reţinut că, sub aspectul competenţei funcţionale, stabilite în raport cu natura şi obiectul litigiului dedus judecăţii, cauza trebuie soluţionată nu de o instanţă civilă ci, raportat la dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2000, dar şi la principiul specializării judecătorilor, de secţia specializată în materia soluţionării conflictelor de muncă din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

În final, a evocat decizia nr. 18/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii şi a apreciat că simpla calitate de profesionist a reclamantei nu poate atrage competenţa secţiei a VI-a Civile, atât timp cât obiectul sau natura litigiului nu sunt de genul celor avute în vedere cu titlu de exemplu de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 200 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul în care cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate. Dispoziţiile privitoare la necompetenţă şi conflictele de competenţă se aplică prin asemănare."

Conform art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, "în cadrul curţilor de apel funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile (...), cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, societăţi, registrul comerţului, insolvenţă (...)."

Succesiunea actelor dosarului, astfel cum a fost amplu prezentată în partea introductivă a considerentelor hotărârii de faţă, relevă că problema de drept care a declanşat conflictul de competenţă materială procesuală (funcţională) vizează stabilirea naturii litigiului ce formează obiectul judecăţii, respectiv civilă sau în materia conflictelor de muncă.

În speţă, instanţa a fost învestită să se pronunţe asupra cererii intitulate "acţiunea în anularea hotărârii arbitrale", prin care reclamanta A. Bucureşti a solicitat anularea deciziei nr. 319/09.08.2017, prin care Comisia de Soluţionare a Memoriilor din cadrul C. a constatat reziliat contractul de pregătire sportivă - senioare/handbal nr. 790/15.12.2016, încheiat între pârâta B. şi reclamantă.

Prin urmare, raportul juridic dedus judecăţii izvorăşte din contractul de pregătire sportivă sus-menţionat.

Potrivit art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 69/2000, sportivul profesionist poate încheia cu structura sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenţie civilă, în condiţiile legii.

Intenţia reală a părţilor cu privire la natura juridică a contractului de pregătire sportivă poate fi determinată, în primul rând, pe baza menţiunilor din preambulul convenţiei, referitoare la normele legale aplicabile actului juridic.

Astfel, Înalta Curte constată că părţile au înţeles să încheie contractul de pregătire sportivă - senioare/handbal nr. 790/15.12.2016 în temeiul art. 1166-1323 C. civ., care reglementează contractul civil şi al Legii nr. 69/2000 .

În al doilea rând, din analiza contractului nu reiese că acesta ar cuprinde clauze specifice unui contract individual de muncă (caracterizat prin prestarea unei munci de către salariat, pentru şi sub autoritatea angajatorului, în schimbul unui salariu), cum ar fi: durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul; condiţiile de acordare a preavizului de către părţile contractante şi durata acestuia; durata normală a muncii, exprimată în ore/zi şi ore/săptămână; indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementează condiţiile de muncă ale salariatului, conform art. 10 şi 17 din Codul muncii (Legea nr. 53/2003).

Aşadar, în baza dispoziţiilor art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 69/2000, părţile au optat pentru reglementarea raporturilor juridice dintre ele printr-o convenţie civilă.

Rezultă din considerentele anterioare că natura juridică a contractului dedus judecăţii este una civilă, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 610 din C. proc. civ., cu aplicarea art. 135 şi art. 136 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2018.