Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1168/2018 AI generated

Supreme Court lacks jurisdiction over appeals against county court decisions in consumer credit admissibility disputes

Case Number Decizia nr. 1168/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice admitted the exception of lack of material jurisdiction and declined competence to the Pitești Court of Appeal, leaving the dispute pending before that higher instance. The case involved an appeal by a creditor against a lower court decision dismissing its challenge to the admissibility of a debt collection notification issued under the Consumer Credit Law; the creditor had filed an appeal against the first-instance judgment, which was subsequently upheld by the Argeș County Court. Relying on Articles 97(1) and 497 of the Code of Civil Procedure, the Supreme Court determined that it lacks jurisdiction over appeals filed against decisions rendered by county courts acting as appellate instances, as the law explicitly restricts its appellate jurisdiction to decisions of the courts of appeal. Consequently, the court ruled that the competent instance for reviewing such a decision is the next hierarchically superior court, which in this case is the Pitești Court of Appeal, in accordance with the hierarchical organization of the judiciary.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 77/2016, art. 95 pct. 2 C. proc. civ, art. 94 pct. 3 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ; Supreme Court lacks jurisdiction over appeals against county court decisions in consumer credit admissibility disputes: Drept urmare, efectele deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională, nu se produc în cauză, astfel că nu se impune vreo referire la considerentele acesteia.

Keywords

AI generated
lack of jurisdiction consumer credit civil judgment notification of the decision cassation review e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 494 C. proc. civ
la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016
Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată într-un litigiu întemeiat pe dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 potrivit cărora, "în termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art.
art. 7 alin. (2) din Legea nr. 77/2016
În acest context, trebuie subliniat că, în cauză, este lipsită de relevanţă valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, competenţa materială a judecătoriei fiind atrasă de dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 77/2016, rap.
art. 95 pct. 2 C. proc. civ
77/2016, potrivit căreia "cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul", iar în apel de Tribunalul Argeş, conform dispoziţiilor art. 95 pct. 2 C. proc. civ.
art. 94 pct. 3 C. proc. civ
la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia judecătoriile judecă orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.
art. 97 pct. 1 C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."
art. 497 C. proc. civ
Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Desigur că potrivit art. 483 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 aprilie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată la data de 01.03.2017 pe rolul Judecătoriei Piteşti, contestatoarea A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu B. şi C., să se constate că notificarea primită de la debitori nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77/2016.

Prin sentinţa nr. 6837/13.07.2017, Judecătoria Piteşti, secţia Civilă a respins contestaţia.

Împotriva acestei sentinţe, A. S.A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 3455/22.11.2017, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Civilă.

Împotriva acestei decizii, A. S.A. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeş la data de 05.01.2018 şi a fost înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe rolul căreia a fost înregistrat la 16.02.2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale, asupra căreia, în temeiul art. 132 rap. la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată într-un litigiu întemeiat pe dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 potrivit cărora, "în termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege."

Cauza a fost soluţionată în primă instanţă de Judecătoria Piteşti, conform normei speciale de competenţă materială şi teritorială prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 77/2016, potrivit căreia "cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul", iar în apel de Tribunalul Argeş, conform dispoziţiilor art. 95 pct. 2 C. proc. civ.

În acest context, trebuie subliniat că, în cauză, este lipsită de relevanţă valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, competenţa materială a judecătoriei fiind atrasă de dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 77/2016, rap. la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia judecătoriile judecă orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.

Aşadar, pentru stabilirea competenţei de soluţionare a pricinii în primă instanţă nu a fost aplicat criteriul caracterului evaluabil în bani al cererii.

Or, criteriul legal de stabilire şi verificare a competenţei trebuie să fie acelaşi de la iniţierea procesului până la soluţionarea definitivă a litigiului.

Drept urmare, efectele deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională, nu se produc în cauză, astfel că nu se impune vreo referire la considerentele acesteia.

În speţă, recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Argeş, în apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea casată."

Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor întemeiate pe dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispoziţiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competenţa curţilor de apel în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Mai mult, sintagma "instanţa ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Argeş, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Piteşti, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta A. S.A. împotriva deciziei nr. 3455 din 22 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Civilă, în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2018.