Inadmissibility of civil derivative action against insolvent company manager where exclusive remedy lies under insolvency law

Şedinţa publică din data de 27 martie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2221 din 15 noiembrie 2016, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii principale modificate invocată de pârâtul A. şi a respins ca inadmisibilă acţiunea modificată formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâţii A. şi societatea C. S.R.L. prin lichidator judiciar D. SPRL; a respins ca lipsită de interes cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reconvenient A..

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:

Prin acţiunea iniţială astfel cum a fost precizată, reclamanţii B. şi societatea C. S.R.L. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. excluderea din societate a acestuia din urmă, iar în subsidiar, să se constate imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii reclamante, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul A. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat retragerea sa din calitatea de asociat deţinând 50% din părţile sociale şi de administrator al societăţii reclamante, obligarea societăţii C. S.R.L. la restituirea sumei de bani ce a constituit creditarea societăţii de către pârât, la plata contravalorii a 50% din patrimoniul societăţii (active nete şi beneficii realizate de societate), a dividendelor ce i se cuvin şi a contravalorii a 50% din capitalul social al societăţii.

Prin încheierea din data de 9 august 2012, Tribunalul Constanţa a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea reclamantei la plata sumelor cu care pârâtul a creditat societatea, iar prin încheierea din data de 5 noiembrie 2012 s-a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere reconvenţională având ca obiect retragerea pârâtului-reconvenient A. din funcţia de administrator la societatea C. S.R.L..

Prin încheierea nr. 1039 din 5 iunie 2013 a Tribunalului Constanţa s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei împotriva debitorului C. S.R.L., s-a desemnat în calitate de lichidator judiciar E. SPRL, menţionându-se că în conformitate cu disp. art. 47 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 deschiderea procedurii antrenează dizolvarea societăţii şi ridică debitoarei dreptul de administrare.

La data de 16 septembrie 2013, reclamanta B. a modificat obiectul acţiunii, precizând că este întemeiată pe dispoziţiile art. 974 C. civ. şi art. 969 şi următoarele C. civ.

Prin acţiunea modificată, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta B. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul-reconvenient A.: constatarea calităţii reclamantei de creditor al societăţii falite C. S.R.L. şi obligarea pârâtului-reconvenient A. la plata către societatea debitoare a sumelor datorate acesteia ca efect al faptelor ilicite săvârşite în calitate de administrator şi asociat al acesteia.

S-a susţinut că primul capăt de cerere nu tinde la realizarea creanţei sale faţă de societate, ci doar la justificarea calităţii procesuale active, iar creanţa este cea care se va constata de judecătorul sindic în cadrul dosarului având ca obiect contestaţia reclamantei din prezenta cauză, B., îndreptată împotriva măsurii de înlăturare de la masa credală a societăţii debitoare.

Cu privire la capătul doi de cerere, s-a precizat că sumele pe care solicită ca pârâtul să fie obligat a le plăti societăţii sunt în valoare de 24.413 RON şi 113.913 euro, sume rezultate din raportul de expertiză contabilă, ca prejudicii înregistrate de societatea C. S.R.L..

Prin încheierea din data de 2 iunie 2014, Tribunalul Constanţa a respins, ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii astfel cum a fost modificată, a admis excepţia lipsei de interes a pârâtului A. în promovarea cererii reconvenţionale şi a dispus suspendarea judecăţii cauzei până ce hotărârea ce se va pronunţa în pricina înregistrată sub nr. x/2013/a2 pe rolul Tribunalului Constanţa va deveni definitivă.

Pârâtul A. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de dispoziţiilor art. 20 lit. e) din Legea nr. 85/2006, apreciind că promovarea acţiunilor în recuperarea creanţelor debitoarei C. S.R.L. sunt exclusiv atributul administratorului/lichidatorului judiciar.

Legea nr. 85/2006 reglementează în dispoziţiile art. 138 - art. 142 răspunderea patrimonială a persoanelor care au cauzat prin faptele lor starea de insolvenţă a societăţii debitoare pentru prejudiciile cauzate prin actele sale patrimoniului societăţii, constatând că administratorul nu răspunde decât faţă de societate, deoarece actele reprezentantului angajează societatea, iar faptele ilicite imputate pârâtului din prezenta cauză trebuie analizate din perspectiva faptelor a căror săvârşire poate antrena răspunderea prevăzută de dispoziţiile art. 138 alin. (1) din Legea insolvenţei.

Prin urmare, acţiunea exercitată pe calea dreptului comun, în afara cadrului special stabilit de Legea nr. 85/2014, formulată de creditori împotriva administratorului societăţii aflate în insolvenţă, chiar în numele societăţii, este inadmisibilă, de vreme ce legea prevede expres şi exclusiv o altă cale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta B., care a criticat soluţia instanţei de fond susţinând încălcarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii, iar pe de altă parte, faptul că dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu sunt incidente pentru că în cauză nu va exista niciun pasiv rămas neacoperit la finele procedurii.

Prin decizia civilă nr. 427 din 3 iulie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă B. împotriva sentinţei civile nr. 2221 din 15 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:

Chestiunea admisibilităţii acţiunii modificate a reclamantei a fost discutată din perspectiva intervenirii insolvenţei societăţii C. S.R.L. şi a prevederilor Legii nr. 85/2006, prin raportare la dispoziţiile legale care reglementează atribuţiile administratorului/lichidatorului judiciar pentru recuperarea creanţelor debitoarei în insolvenţă sau pentru repararea prejudiciilor suferite de aceasta.

Reclamanta B., asociat al societăţii C. S.R.L., aflată în prezent în insolvenţă, are calitatea de creditor înscris în tabelul creanţelor societăţii şi urmăreşte, prin demersul procesual de faţă, să acopere prejudiciul suferit de societate prin faptele ilicite săvârşite de pârâtul A., în funcţia acestuia de administrator şi în calitatea de asociat al acestuia.

Sunt susţinute astfel dispoziţiile legale care reglementează acţiunea oblică, respectiv prevederile art. 974 C. civ., potrivit cărora:

"creditorii pot exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale".

O astfel de acţiune, întemeiată pe dispoziţiile art. 974 C. civ., reprezintă cadrul general al dreptului recunoscut creditorului pentru pasivitatea debitorului său în a acţiona în justiţie, temeiul de drept devenind inaplicabil în cazul în care există un cadru legal special, în cazul de faţă cel instituit prin Legea nr. 85/2006.

Fiind vorba despre repararea prejudiciului suferit de societatea în faliment prin faptele ilicite imputate celui care a avut calitatea de administrator al societăţii, reclamanta nu se poate prevala de dispoziţiile generale cuprinse în art. 974 C. civ. şi nu poate alege o cale procesuală paralelă celei expres stabilite prin legea specială, motivat de faptul că are calitatea de creditor al societăţii şi că acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu reprezintă un remediu procesual real pentru că dreptul de creanţă i-a fost recunoscut târziu, iar societatea nu va avea un pasiv care să fie acoperit.

Pârâtul nu poate fi tratat ca orice alt terţ care a prejudiciat societatea care stă în pasivitate, atâta vreme cât acesta a îndeplinit funcţia de administrator al societăţii, iar faptele ilicite care îi sunt imputate au fost săvârşite în exercitarea acestui mandat, prevederile Legii nr. 31/1990 şi cele ale Legii nr. 85/2006 constituind cadrul special aplicabil.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamanta B. criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Punerea în discuţia părţilor a unei excepţii întemeiată pe un anume temei de drept şi soluţionarea acesteia pe un alt temei de drept, niciodată pus în discuţia părţilor are legătură cu principiile dreptului la apărare şi al contradictorialităţii, are legătură cu respectarea principiului oralităţii şi cu privarea recurentei de un grad de jurisdicţie.

Instanţa de apel, anulând hotărârea apelată pentru critica reţinută drept "reală" putea invoca şi soluţiona inadmisibilitatea în raport de art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Critica de nelegalitate se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 149 din Legea nr. 85/2006 prevăd expres că aceasta se completează cu dispoziţiile C. civ.

Instanţa de apel reţine că C. S.R.L. este supusă procedurii insolvenţei şi, în raport de această situaţie, aplicabilitatea exclusivă a dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, fără a analiza dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulativ impuse de dispoziţiile art. 138.

În concluzie, nimeni nu poate respinge acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 974 C. civ. de plano, strict în raport de faptul că societatea este supusă procedurii insolvenţei.

Constatarea instanţei de apel că angajarea răspunderii civile delictuale a intimatului A. nu se putea realiza decât de către judecătorul sindic se rezolva simplu, prin analiza competenţei funcţionale de soluţionare a cauzei.

Criticile se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Hotărârea recurată este criticabilă sub aspectul soluţionării acesteia fără cercetarea fondului, în condiţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

În cauză, intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Prin această întâmpinare, intimatul a invocat excepţia lipsei de interes în formularea recursului din perspectiva pierderii de către recurentă a calităţii de creditor al debitoarei C. S.R.L.. În prezent, creanţa recurentei în sumă de 524.896,06 RON astfel cum aceasta a fost înscrisă în tabelul creditorilor S.C. C. S.R.L. a fost integral încasată.

Înalta Curte apreciază această excepţie ca fiind o apărare de fond ce nu poate fi primită, câtă vreme recurenta-reclamantă prin criticile aduse deciziei urmăreşte casarea acesteia şi soluţionarea pe fond a cauzei, considerând că este admisibilă cererea introductivă întemeiată pe dispoziţiile C. civ.. Aşa fiind, recurenta-reclamantă are interes în formularea prezentului recurs.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

În cauză nu s-au încălcat principiile dreptului la apărare şi nici al contradictorialităţii şi al oralităţii.

Dreptul la apărare reprezintă un principiu constituţional, fiind consacrat în art. 24 din Constituţia României, potrivit căruia dreptul la apărare este garantat, iar în tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

Conţinutul dreptului părţii la apărare în cadrul procesului civil este dat de posibilitatea de a lua cunoştinţă de cuprinsul dosarului, consultându-l în cadrul arhivei sau în sala de şedinţă, de posibilitatea de a propune probe şi a face apărări, de a-şi prezenta susţinerile în scris şi oral şi de a exercita căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte oralitatea, aceasta se referă la dezbateri, indiferent dacă este vorba despre dezbaterile asupra fondului cauzei sau despre dezbaterile asupra oricărei chestiuni de fapt sau de drept supuse discuţiei părţilor.

Critica potrivit cu care recurentei nu i s-a respectat dreptul la apărare nu poate fi primită.

Astfel, excepţia inadmisibilităţii a fost invocată cu privire la calea aleasă de recurentă în valorificarea pretenţiilor sale, motivat de faptul că nu se poate folosi calea prevăzută de dreptul comun, câtă vreme, legea specială, Legea nr. 85/2006 prevede o altă cale de urmat. Caracterul derogatoriu al legii speciale de la dreptul comun are ca finalitate constatarea inadmisibilităţii acţiunii oblice care are ca scop reîntregirea probatoriului debitoarei, câtă vreme debitoarea se află în procedura insolvenţei. Aceste argumente au fost invocate atât în cadrul dezbaterilor din şedinţa publică, dar şi în notele scrise depuse la dosar.

Aşa fiind, nu a fost încălcat principiul contradictorialităţii, astfel cum susţine recurenta.

Instanţa de apel s-a pronunţat asupra excepţiei astfel cum a fost invocată, nefiind încălcat dreptul la apărare al părţilor. S-a reţinut în mod corect că:

"dezlegarea dată de prima instanţă excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în raport de incidenţa în cauză a prevederilor legii speciale a insolvenţei este corectă, acţiunea formulată, astfel cum a fost precizată şi modificată fiind inadmisibilă".

Instanţa de apel nu a fost învestită cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, astfel că aceasta nu avea cum să analizeze dacă sunt întrunite cerinţele acestor dispoziţii legale. Competenţa unei astfel de acţiuni aparţine judecătorului sindic.

Nu se putea pune problema competenţei instanţei de drept comun atâta timp cât acţiunea recurentei a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 974 C. civ. privind acţiunea oblică.

Aşadar, soluţia instanţei de apel este legală, câtă vreme acţiunea exercitată pe calea dreptului comun, în afara cadrului special stabilit de Legea nr. 85/2006, formulată de creditori împotriva administratorului societăţii aflate în insolvenţă, chiar în numele societăţii, este inadmisibilă, legea specială dispunând expres şi exclusiv o altă cale.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B. împotriva deciziei civile nr. 427 din 3 iulie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27 martie 2018.