Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1122/2018 AI generated

Revision request rejected for lack of triple identity between contradictory judgments.

Case Number Decizia nr. 1122/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the revision request (cerere de revizuire) filed against a final appellate decision, thereby upholding that decision and denying the petitioner relief. The petitioner sought revision under Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code, arguing that two final judgments—one annulling a fiscal liability decision and another holding him personally liable for a company’s debts under insolvency law—were contradictory and violated res judicata. The Court found no identity of parties, object, and cause between the two proceedings, as the first concerned a tax assessment against the tax authority, while the second was an insolvency liability action by the liquidator against a company administrator. Because the triple identity requirement for res judicata was absent, the conditions for revision were not met, and the petition was rejected.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 513 alin. (3) din C. proc. civ, art. 509 alin. (2) din C. proc. civ, art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, art. 173 din Legea nr. 85/2014; Revision request rejected for lack of triple identity between contradictory judgments: În motivarea cererii de revizuire, întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătat că între decizia a cărei revizuire se cere şi decizia nr. 1474/27.06.2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II - a civilă în dosarul nr. x/2015 este o contradicţie evidentă, în cele două cauze existând identitate de părţi şi obiect.

Keywords

AI generated
revision of a judgment article of civil procedure fiscal law res judicata grounds for cassation insolvency

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 224/2017
Această sentinţă civilă a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 224/2017/21.06.2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II - a civilă, a cărei revizuire se solicită în cauza de faţă.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 martie 2018

Deliberând asupra cererii de revizuire de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galaţi sub nr. x/2017, la data de 27.07.2017, revizuentul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata D.G.R.F.P. Galaţi, prin A.J.F.P. Vrancea, cerere de revizuire a deciziei civile nr. 224 din 21.06.2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II - a civilă, în dosarul nr. x/2015.

În motivarea cererii de revizuire, întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătat că între decizia a cărei revizuire se cere şi decizia nr. 1474/27.06.2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II - a civilă în dosarul nr. x/2015 este o contradicţie evidentă, în cele două cauze existând identitate de părţi şi obiect.

Prin sentinţa civilă nr. 868/16.11.2016 Tribunalului Vrancea, în dosarul nr. x/2015, a fost admisă contestaţia formulată de A., hotărâre ce a fost confirmată în recurs prin decizia nr. 1474/27.06.2017 a Curţii de Apel Galaţi.

Revizuentul precizează că suma de bani pe care se presupune că ar datora-o către i-a fost imputată de două ori, de către D.G.R.F.P. în mod direct, prin emiterea Deciziei nr. 19 din 06.04.2015, cât şi de către CII B., în calitate de lichidator al S.C. C. S.R.L. Suraia. De altfel, A. a fost cercetat penal alături de fiul său, în dosarul penal nr. x/2014, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, iar pentru revizuent s-a dispus clasarea în data de 23.03.2016, reţinându-se că acesta nu a efectuat niciun act de administrare efectivă a societăţii. Prejudiciul stabilit prin expertiza contabilă a fost achitat de către D., aşa cum se reţine în conţinutul ordonanţei parchetului

Pentru motivele expuse succint mai sus, revizuentul a solicitat retractarea deciziei criticate şi, pe cale de consecinţă, schimbarea în tot a acesteia, iar pe fond, respingerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale formulată în cauză.

Intimata D.G.R.F.P. Galaţi, prin A.J.F.P. Vrancea, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, arătând că în cauză nu se poate reţine existenţa a două hotărâri potrivnice şi încălcarea autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin decizia civilă nr. 336/A din 17.10.2017, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II - a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea cauzei, invocată din oficiu de această instanţă şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17.11.2017, sub acelaşi număr.

Examinând cererea de revizuire dedusă judecăţii, în raport cu dispoziţiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Cererea de revizuire este întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în conformitate cu care:

"Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 8. exista hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;" Potrivit art. 509 alin. (2) din C. proc. civ., "pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai in ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii si hotărârile care nu evoca fondul.

Fundamentul motivului de revizuire reglementat de textul legal sus menţionat îl reprezintă autoritatea de lucru judecat şi presupune îndeplinirea mai multor condiţii cumulative: să existe hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente, părţi, obiect şi cauză, hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

Aşadar, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri îşi are suportul logic în respectarea puterii lucrului judecat, în situaţia în care instanţele au dat soluţii contrare, a căror executare este imposibilă ca urmare a faptului ca fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabila, iar ieşirea din situaţia anormală, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorităţii de lucru judecat.

În speţă, nu se poate reţine existenţa a două hotărâri potrivnice, date în soluţionarea aceluiaşi litigiu.

I) Astfel, în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Vrancea, A. - revizuentul din prezenta cauză - în calitate de contestator, a formulat, în contradictoriu cu intimata D.G.R.F.P. Galaţi, prin A.J.F.P. Vrancea, contestaţie privind Decizia nr. 35 din 28.05.2015, emisă de intimată în temeiul dispoziţiilor art. 27 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 (Codul de procedură fiscală), potrivit cărora pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului.

Prin sentinţa civilă nr. 868/16.11.2016, Tribunalul Vrancea a admis contestaţia împotriva acestui act administrativ-fiscal, hotărâre ce a fost confirmată în recurs, prin decizia nr. 1474/27.06.2017 a Curţii de Apel Galaţi.

II) Cel de-al doilea dosar, înregistrat pe rolul Tribunalului Vrancea sub nr. x/2015/a1, a avut ca obiect acţiunea prin care lichidatorul debitoarei S.C. C. S.R.L., respectiv Cabinetul Individual de Insolvenţă B., a formulat, în contradictoriu cu administratorul statutar A., cerere de atragere a răspunderii personale a acestuia din urmă, în temeiul art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă. Prezumţia este relativă;

Prin sentinţa civilă nr. 19 din 26.01.2017, Tribunalul Vracea, secţia a II -a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, a admis acţiunea de atragere răspundere personală formulată de lichidatorul CII B. pentru pasivul debitoarei S.C. C. S.R.L. şi a obligat administratorul statutar - A. - să suporte pasivul debitoarei în sumă de 132.289 RON, dispunându-se executarea sentinţei potrivit dispoziţiilor art. 173 din Legea nr. 85/2014.

Această sentinţă civilă a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 224/2017/21.06.2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II - a civilă, a cărei revizuire se solicită în cauza de faţă.

Din cele mai sus expuse rezultă cu evidenţă faptul că între pricinile soluţionate prin hotărârile a căror contrarietate se invocă nu există identitate de părţi şi cauză juridică, condiţii sine qua non pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

Trebuie menţionat că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre, în caz afirmativ procedând la anularea ultimei hotărâri.

Norma amintită conferă părţilor dreptul de a uza de calea extraordinară de atac, de retractare, a revizuirii, numai în situaţia în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, ipoteză care în cauză nu este realizată.

Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele prescrise de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 224/2017 din 21 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Cu recurs la Completul de 5 Judecători.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2018.