Jurisdiction declined for debt-discharge appeal, case transferred to Court of Appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of its own material incompetence and declined jurisdiction, referring the case to the Court of Appeal Craiova for adjudication of the appeal (recurs) filed against a Court of Appeal-level decision; no other order was made, and the appellate decision under challenge remains in force pending the transfer. The case arose from a challenge under Law No. 77/2016 concerning debt discharge, where the first-instance court had admitted the challenge and ordered restoration of the parties to their prior situation, but the appellate court reversed and rejected the challenge, prompting the challenger to seek review. Deciding solely on jurisdiction, the High Court held, under Articles 97(1), 96(3), 483(4), and 132(1) and (3) of the Civil Procedure Code, that because the challenged decision was rendered by a tribunal (in appellate capacity), the hierarchically superior court was the Court of Appeal, not the Supreme Court, since the review (recurs) lies with the next-higher court in the judicial hierarchy, not with the High Court for all such appeals.
Legislator headnote
AI generatedart. 494 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ, art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ; Jurisdiction declined for debt-discharge appeal, case transferred to Court of Appeal: The case arose from a challenge under Law No. 77/2016 concerning debt discharge, where the first-instance court had admitted the challenge and ordered restoration of the parties to their prior situation, but the appellate court reversed and rejected the challenge, prompting the challenger to seek review. Deciding solely on jurisdiction, the High Court held, under Articles 97(1), 96(3), 483(4), and 132(1) and (3) of the Civil Procedure Code, that because the challenged decision was rendered by a tribunal (in appellate capacity), the hierarchically superior court was the Court of Appeal, not the Supreme Court, since the review (recurs) lies with the next-higher court in the judicial hierarchy, not with the High Court for all such appeals.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for admitting the exception of material incompetence and declining jurisdiction to the Court of Appeal.
Used in the reasoning to establish that the appeal should be heard by the hierarchically superior court, not the High Court.
Full text
Şedinţa publică din data de 23 martie 2018
Asupra excepţiei de necompetenţă materială, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1679 din 08.02.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Craiova a respins excepţia tardivităţii contestaţiei şi a admis contestaia formulată de contestatoarea S.C. A. S.A., în contradictoriu intimaţii B. şi C., dispunând repunerea pârilor în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de Legea nr. 77/2016.
Prin decizia nr. 965/2017 din 7 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de intimaţi împotriva acestei sentinţe şi, în consecinţă, a fost schimbată în tot sentinţa atacată, în sensul că a fost respinsă contestaţia formulată de părâta S.C. A. S.A.
A fost obligată părâta la plata cheltuielilor de judecată către apelanţi, în cuantum de 1.010 RON.
Împotriva deciziei pronunţată în apel, contestatoarea a declarat recurs, ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II a - civilă.
Tribunalul Dolj a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauza fiind înregistrată pe rolul
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:
Recursul are ca obiect decizia nr. 965/2017 din 7 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în soluţionarea apelului.
Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanţă de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă din această perspectivă nu se poate reţine faptul că toate recursurile, indiferent de instanţa care le-a pronunţat, vor fi soluţionate de instanţa supremă.
Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile şi în vârful cărora se găseşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar.
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Astfel, competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine şi altor instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspect ce reiese şi din interpretarea sintagmei "instanţa ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanţei supreme competenţa de a soluţiona orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi recursurile de competenţa celorlalte instanţe de control judiciar - tribunale şi curţi de apel, pe de altă parte.
În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, competentă a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Craiova, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv decizia civilă nr. 965/2017 din 7 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă.
Având în vedere cele de mai sus şi dispoziţiile art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului declarat de recurenta-contestatoare S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 965/2017 din 7 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă.
Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Craiova.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2018.