Challenge to insolvency claim classification and distribution plan time-barred under one-month revision deadline for contradictory judgments
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for revision as time-barred, thereby upholding the finality of the Court of Appeal decision that had previously dismissed the debtor's appeal against the insolvency proceedings. The case involved a creditor seeking to annul specific administrative acts and distribution plans in a corporate insolvency proceeding, challenging the classification of a specific claim and the resulting asset distribution, which were contested as violations of prior authoritative decisions. Applying the principle of the legality of legal remedies and the imperativeness of statutory deadlines, the court held that the one-month revision period under Article 511(1)(8) of the Code of Civil Procedure began running from the date the allegedly contradictory final judgment was pronounced, not from the date the party became aware of its reasoning; because the petition was filed after this deadline expired, the debtor suffered lapse from the right to exercise the remedy, rendering a substantive review unnecessary.
Legislator headnote
AI generatedart. 75 din Legea nr. 85/2006, art. 2354 C. civ, art. 122 din Legea nr. 85/2006, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, Art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Challenge to insolvency claim classification and distribution plan time-barred under one-month revision deadline for contradictory judgments: The case involved a creditor seeking to annul specific administrative acts and distribution plans in a corporate insolvency proceeding, challenging the classification of a specific claim and the resulting asset distribution, which were contested as violations of prior authoritative decisions. Applying the principle of the legality of legal remedies and the imperativeness of statutory deadlines, the court held that the one-month revision period under Article 511(1)(8) of the Code of Civil Procedure began running from the date the allegedly contradictory final judgment was pronounced, not from the date the party became aware of its reasoning; because the petition was filed after this deadline expired, the debtor suffered lapse from the right to exercise the remedy, rendering a substantive review unnecessary.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision establishing that non-compliance with a statutory deadline results in the lapse of the right to exercise the procedural remedy, justifying the dismissal of the revision petition.
Provision defining the one-month deadline for filing a revision petition based on contradictory judgments, which the court found to have been violated.
Procedural basis cited in the dispositive for the court's decision to examine and rule on the exception of tardiness with priority.
Full text
Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2018
Asupra cererii de revizuirii de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la 31 august 2015, sub nr. x/2013/a25, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii B. şi S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar D. S.P.R.L. să se dispună: admiterea contestaţiei formulate împotriva tabelului definitiv consolidat nr. 1 în sensul înlăturării creanţei în cuantum de 108.017,5 RON, aparţinând creditorului B., din categoria creanţelor garantate şi reîncadrarea acesteia în categoria creanţelor chirografare şi modificarea tabelului definitiv consolidat de creanţe nr. 1 în sensul celor de mai sus.
În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2006, art. 2344 şi art. 2354 C. civ.
Prin încheierea de şedinţă din 12 octombrie 2015, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus conceptarea şi citarea în cauză, în calitate de intimaţi, a DIRECŢIEI GENERALE REGIONALE A FINANŢELOR PUBLICE CRAIOVA - ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE MEHEDINŢI şi a E. - SUCURSALA DROBETA TURNU SEVERIN.
Prin încheierea de şedinţă din 26 octombrie 2015, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus conceptarea în cauză, în calitate de intimată, a Î.I. B..
Prin sentinţa nr. 539/2015 din 9 noiembrie 2015, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii; a admis contestaţia formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimaţii Î.I. B., S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar D. S.P.R.L., E. - SUCURSALA DROBETA TURNU SEVERIN şi DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CRAIOVA - ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE MEHEDINŢI; a dispus înlăturarea creanţei în sumă de 108.017,5 RON din categoria creanţelor garantate şi reîncadrarea acesteia în categoria creanţelor chirografare în favoarea creditorului Î.I. B.; a dispus modificarea tabelului consolidat de creanţe nr. 1 în sensul celor de mai sus; a obligat intimatul Î.I. B. la plata sumei de 2.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea contestatorului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar D. S.P.R.L., prin care a solicitat admiterea apelului şi anularea sentinţei apelate.
Prin decizia nr. 149/2016 din 23 februarie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar D. S.P.R.L., împotriva sentinţei nr. 539/2015 din 9 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimatul-contestator A. şi intimaţii-creditori Î.I. B., E. - SUCURSALA DROBETA TURNU SEVERIN şi DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CRAIOVA - ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE MEHEDINŢI; a obligat apelantul la plata către intimatul-contestator A. a sumei de 2.066 RON, cu titlu cheltuieli de judecată.
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalul Mehedinţi la 8 septembrie 2015, sub nr. x/2013/a26, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar D. S.P.R.L., Î.I. B. şi F., prin E. S.A. anularea procesului-verbal al adunării creditorilor din 30 iunie 2015, a raportului privind valorificarea bunului imobil, a procesului-verbal de licitaţie din 14 august 2015 şi a raportului privind fondurile obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe nr. 1 din 26 august 2015, precum şi a planului de distribuire între creditori nr. 1 din 26 august 2015.
În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (7), art. 21 şi art. 122 din Legea nr. 85/2006.
Prin încheierea din 12 octombrie 2015, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a luat act de conexarea la dosarul nr. x/2013 a dosarului nr. x/2013, având ca obiect contestaţia formulată de UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI DROBETA TURNU SEVERIN - DIRECŢIA DE IMPOZITE şi TAXE LOCALE, în contradictoriu cu S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar D. S.P.R.L., prin care s-a solicitat anularea parţială a planului de distribuire a sumelor obţinute din lichidare nr. 1/26.08.2015.
Prin încheierea din 19 septembrie 2016, s-a dispus conceptarea şi citarea în cauză, în calitate de intimat, a F., prin G., în locul F., prin E. S.A.
Prin sentinţa nr. 341/2016 din 7 decembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile netimbrării, lipsei de interes, inadmisibilităţii, tardivităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive; a respins contestaţia formulată de contestatoarea UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI DROBETA TURNU SEVERIN - DIRECŢIA DE IMPOZITE şi TAXE LOCALE; a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul A.; a anulat planului de distribuire a sumelor obţinute din lichidare nr. 1/26.08.2015; a respins celelalte capete de cerere ale contestaţiei formulate de contestatorul A., respectiv cele care privesc anularea procesului-verbal al adunării creditorilor din 30.06.2015, a raportului privind valorificarea bunului imobil, a procesului-verbal de licitaţie din 14.08.2015 şi a raportului privind fondurile obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul A., în contradictoriu cu intimaţii Î.I. B., S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar D. S.P.R.L. şi F., prin G., prin care a solicitat admiterea apelului şi desfiinţarea în parte a sentinţei apelate.
Prin decizia nr. 385/2017 din 10 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2013, a fost respins ca nefondat apelul declarat de contestatorul A. împotriva sentinţei nr. 341/2016 din 7 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimaţii Î.I. B., S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar D. S.P.R.L. şi F., prin G..
Prin cererea de revizuire formulată la 24 iulie 2017, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, sub nr. x/2017, contestatorul A. a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 385/2017 din 10 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2013, în privinţa soluţiei de respingere a apelului declarat de contestator împotriva considerentelor sentinţei nr. 341/2016 din 7 decembrie 2016 a Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, iar în rejudecare, admiterea apelului cu privire la acest aspect.
În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea depusă la 14 septembrie 2017, intimata S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar D. S.P.R.L., a invocat excepţia tardivităţii cererii de revizuire iar, în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată.
Prin decizia nr. 794/2017 din 31 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 4 decembrie 2017, sub nr. x/2017.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire invocată prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că excepţia invocată este fondată pentru următoarele considerente:
Art. 457 alin. (1) C. proc. civ. reglementează principiul legalităţii căii de atac, conform căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Termenele prevăzute de lege pentru exercitarea căilor de atac sunt reglementate prin norme procesuale de ordine publică, astfel încât părţile trebuie să le respecte atât în privinţa duratei, cât şi în privinţa momentului de la care acestea se calculează.
Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că prin cererea de revizuire formulată de revizuentul A., întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 385/2017 din 10 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2013.
În raport de motivul de revizuire invocat de către revizuent, Înalta Curte apreciază că devin incidente dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora, "termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".
Potrivit acestui text de lege, atunci când se invocă existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, pronunţate în dosare diferite, ultima hotărâre încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, termenul de revizuire este de o lună şi se calculează de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Termenul imperativ de o lună în care poate fi formulată cererea de revizuire împotriva unei hotărâri judecătoreşti, întemeiată pe motivul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se calculează de la data pronunţării respectivei hotărâri, indiferent dacă partea a fost sau nu prezentă la dezbaterile în fond sau la pronunţare, de la această dată hotărârea devenind definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ.
Astfel, pentru stabilirea momentului de la care curge termenul de revizuire de o lună nu este relevantă data la care partea interesată a luat cunoştinţă de considerentele hotărârii atacate, având în vedere că, în cazul acestui motiv de revizuire, se analizează numai soluţiile din cuprinsul hotărârilor pretins contradictorii, care pot fi cunoscute de părţi încă de la momentul pronunţării, nu şi considerentele acestor hotărâri.
În prezenta cauză, termenul imperativ de o lună prevăzut la art. 511 alin. (1). pct. 8 C. proc. civ. a început să curgă la 10 mai 2017 - data pronunţării ultimei hotărâri pretins potrivnice, iar cererea de revizuire a fost formulată la 24 iulie 2017 - data înscrisă pe plicul prin care a fost expediată cererea de revizuire la Curtea de Apel Craiova.
Fiind un termen stabilit pe luni, devin aplicabile dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 3 teza I C. proc. civ., care prevăd că termenele socotite pe luni se împlinesc în ziua corespunzătoare din ultima lună.
În condiţiile în care termenul de revizuire de o lună a început să curgă la 10 mai 2017, rezultă că ultima zi în care putea fi formulată cererea de revizuire a fost la 10 iunie 2017.
Având în vedere că cererea de revizuire a fost formulată cu depăşirea termenului imperativ de o lună prevăzut la art. 511 alin. (1). pct. 8 C. proc. civ., devin incidente prevederile art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ. potrivit cărora, "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel".
Ca urmare a exercitării căii de retractare a revizuirii cu nerespectarea termenului imperativ stabilit de legea procesual civilă, instanţa supremă constată că a intervenit decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac, cu consecinţa pierderii de către revizuent a dreptului de a-i fi examinat pe fond motivul de revizuire, întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la cele ale art. 185 alin. (1) teza I şi art. 511 alin. (1). pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii şi va respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 385/2017 din 10 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2013.
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.