Revision for contradictory judgments inadmissible where rulings derive from distinct procedural cycles of the same litigation

Şedinţa publică din data de 23 martie 2018

Deliberând asupra cererii de revizuire de faţă, pe baza actelelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II - a civilă la data de 08.12.2017, sub numărul de dosar x/2017, revizuenta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul B. şi în temeiul art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., revizuirea a deciziei nr. 1619 din 08.11.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II - a civilă în dosarul nr. x/2017, în ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul - reclamant B., întrucât există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricina, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, inclusiv hotărâri civile irevocabile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Revizuenta a solicitat desfiinţarea parţială a deciziei atacate, arătând că se impune menţinerea deciziei nr. 215/13.03.2017 doar în ceea ce priveşte admiterea recursului declarat de S.C. A. S.A şi acordarea tuturor cheltuielilor de judecată.

Iniţial, cererea de revizuire a fost întemeiată şi pe dispoziţiile art. 322 pct. 1, 2 şi 5 din C. proc. civ., însă prin precizările făcute ulterior de revizuenta S.C. A. S.A. cererea a fost restrânsă la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Intimatul B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, arătând că stabilirea competenţei soluţionării căii extraordinare de atac nu reprezintă o pronunţare pe fondul cauzei.

Prin precizările transmise în 21.03.2018, revizuenta motivează cererea de revizuire astfel cum a fost restrânsă, arătând că decizia nr. 1619 din 08.11.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II - a civilă în dosarul nr. x/2017, este potrivnică deciziei nr. 1260/07.05.2015 şi deciziei nr. 909/23.02.2012, hotărâri pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2009, respectiv în dosarul nr. x/2009.

Revizuenta arată că pricina de faţă priveşte aplicarea normelor în timp şi diferenţa dintre normele de competenţă, normele privind compunerea completului de judecată şi normele de procedură care prevăd căile de atac, făcând o expunere pe larg a deciziilor pronunţate în cele două cicluri procesuale ale pricinii, în dosarul nr. x/2009 şi în dosarul nr. x/2009.

Revizuenta susţine că decizia nr. 1619 din 08.11.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II - a civilă în dosarul nr. x/2017, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei definitive şi irevocabile nr. 1260/07.05.2015, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2009, întrucât prin aceasta din urmă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de … împotriva încheierii de suspendare a judecăţii din 15.10.2014 a Curţii de Apel Ploieşti ca nefondat, iar nu ca inadmisibil,confirmând faptul că litigiul se află spre judecare în apel la Curtea de Apel Ploieşti şi că recursul împotriva hotărârii din apel urma a fi soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în timp ce prin decizia nr. 1619 din 08.11.2017, ce face obiectul cererii de revizuire, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul formulat de intimatul - reclamant, desfiinţează decizia nr. 215/13.03.2017 şi trimite cauza spre rejudecare în complet de 3 judecători, în recurs. La data pronunţării deciziei nr. 1260/07.05.2015 erau în vigoare prevederile Legii nr. 202/2010 şi dispoziţiile art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012, aşa încât litigiul se afla în faza apelului la Curtea de Apel Ploieşti şi recursul urma a fi soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, revizuenta arată că decizia nr. 1619 din 08.11.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II - a civilă în dosarul nr. x/2017, încalcă şi autoritatea de lucru judecat a deciziei definitive şi irevocabile nr. 909/23.02.2012, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2009, prin care recursurile formulate de intimatul - reclamant şi de societate au fost respinse ca neîntemeiate, iar nu ca inadmisibile. La această dată erau în vigoare prevederile art. XXII din Legea nr. 202/2010 şi, cu toate acestea, recursul formulat a fost apreciat ca fiind admisibil.

La data de 21.03. 2018, revizuenta A. S.A. Bucureşti a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXII din Legea nr. 202/2010, având în vedere că hotărârea a cărei revizuire o solicită a fost pronunţată prin raportare la modalitatea de aplicare a legii în timp, iar dispoziţiile art. XXII din Legea nr. 202/2010 privesc aplicarea legii în timp.

La termenul de judecată din 23.03.2018, Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 326 alin. (3) din C. proc. civ., a apreciat că se impune, cu prioritate, discutarea admisibilităţii cererii de revizuire şi că numai subsecvent soluţionării acestei chestiuni se poate examina admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, prin raportare la temeiurile invocate în susţinerea acesteia.

Examinând admisibilitatea cererii de revizuire, în raport cu dispoziţiile 326 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. este întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., în conformitate cu care revizuirea este posibilă "dacă exista hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs."

Prin sintagma "una şi aceeaşi pricina" se înţelege întrunirea condiţiilor triplei identităţi, de obiect, de cauză şi de părţi, cu privire la cele doua cereri de chemare în judecată, astfel încât soluţionarea celei de - a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi, fundamentul motivului de revizuire reglementat de textul legal sus menţionat găsindu-se în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat.

Aşadar, pentru ca o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. să poată fi primită trebuie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii: să existe hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunţate în soluţionarea aceleiaşi chestiuni litigioase, dar în dosare diferite, între cele două cereri să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

Pornind de la aceste consideraţii de ordin teoretic, Înalta Curte constată că, în cauză, nu se poate reţine existenţa unor hotărâri potrivnice pronunţate de instanţe în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauza şi aceleaşi părţi.

În acest sens se reţine că prin cererea de revizuire dedusă judecăţii se solicită "revizuirea parţială" a deciziei nr. 1619 din 08.11.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II - a civilă în dosarul nr. x/2017, pe motiv că aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1260/07.05.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II - a civilă în dosarul nr. x/2009, precum şi a deciziei nr. 909/23.02.2012, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2009.

Or, toate deciziile sus menţionate au fost pronunţate în acelaşi dosar, în diferitele cicluri procesuale parcurse de acesta, cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.A., înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2009, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a hotărârii AGAE din 05.04.2009.

Astfel, prin decizia nr. 909/23.02.2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II - a civilă în dosarul nr. x/2009, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.A. Ploieşti împotriva deciziei nr. 5/24.01.2011, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, prin care a fost admis apelul reclamantului, a fost anulată sentinţa nr. 31/11.10.2010 a Tribunalului Prahova şi s-a dispus trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea fondului. De asemenea, prin decizia nr. 909/23.02.2012 a fost respins, ca nefondat, şi recursul declarat de reclamantul B. împotriva deciziei nr. 17/14.02.2011, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, prin care a fost respinsă cererea acestuia de completare a dispozitivului deciziei nr. 5/24.01.2011.

Prin decizia nr. 1260/07.05.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II - a civilă în dosarul nr. x/2009, a fost respins recursul declarat de pârâta A. S.A. Ploieşti împotriva încheierii de şedinţă din data de 15 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, prin care se dispusese suspendarea judecăţii apelului până la soluţionarea definitivă a cauzei penale ce forma obiectul dosarului nr. x/2012, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.

Prin decizia nr. 1619 din 08.11.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II - a civilă în dosarul nr. x/2017, a cărei revizuire se solicită în cauza de faţă, în cel de-al doilea ciclu procesual al aceleiaşi cereri de chemare în judecată, au fost admise recursurile declarate de ambele părţi împotriva deciziei nr. 215/13.03.2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, şi a fost admis recursul declarat de reclamantul B. împotriva încheierii din 09.05.2014 şi a deciziei nr. 673/18.10.2016, pronunţate de aceeaşi instanţă, dispunându-se casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru judecarea recursului.

Din cele mai sus expuse rezultă că există o singură cerere de chemare în judecată în legătură cu care au fost pronunţate hotărârile a căror contrarietate se invocă, ceea ce face ca revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. să nu poată fi primită.

Trebuie menţionat că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii pentru hotărâri potrivnice nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre aceste hotărâri considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre, în caz afirmativ procedând la anularea ultimei hotărâri.

Or, o atare ipoteză nu este realizată în cauză, iar acest remediu procesual nu este accesibil părţii, fiind evident faptul că anularea deciziei nr. 1619 din 08.11.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II - a civilă în dosarul nr. x/2017, ar presupune anularea soluţiei date de instanţa de recurs în cel de-al doilea ciclu procesual, ceea ce este străin de finalitatea revizuirii.

Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele prescrise de dispoziţiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., revizuenta urmează să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON către intimatul B., dovedite cu factura şi extrasul de cont depuse la filele x ale dosarului de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 1619 din 8 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Obligă revizuenta să plătească intimatului B. suma de 500 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2018.