Jurisdictional bar on High Court review of Tribunal appellate judgments in execution contestations
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of material incompetence and declined jurisdiction, referring the case back to the Bucharest Court of Appeal for the final resolution of the appeal; consequently, the lower court rulings dismissing the debtor’s challenge to the enforcement measures remain in force pending the appellate review. The dispute centered on a contestation against execution filed by a taxpayer against a public administration authority regarding a collection summons and enforcement title, where the debtor argued the documents should be annulled or reduced, but the first instance and appeal courts previously ruled against him on procedural grounds. The decisive legal basis for the High Court’s decision was the principle that jurisdiction cannot skip a court level, as the Code of Civil Procedure explicitly assigns the authority to hear appeals against judgments issued by courts of first instance (judiciaries) to the Tribunals, not the Court of Appeal; therefore, the High Court lacked competence to hear an appeal against a Tribunal judgment in this context, as no specific legal provision transferred jurisdiction to the High Court for such cases, and interpreting otherwise would violate the hierarchical structure of the judicial system.
Legislator headnote
AI generatedart. 95 pct. 2 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 131 alin. (1) C. proc. civ; Jurisdictional bar on High Court review of Tribunal appellate judgments in execution contestations: 7 Pentru a se pronunţa astfel, această din urmă instanţă a invocat prevederile art. 483 alin. (3) şi alin. (4) din C. proc. civ., precum şi considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 22 martie 2018
Asupra recursului de faţă;
A. Obiectul cererii introductive.
1. Prin contestaţia la executare iniţial înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal şi, ulterior, declinată la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, sub nr. x/2016, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI- ADMINISTRAŢIA SECTOR 4 A FINANŢELOR PUBLICE, contestaţie la executare împotriva somaţiei nr. x/11.05.2016 şi a titlului executoriu nr. x/11.05.2016, solicitând anularea lor, iar, în subsidiar, reducerea sumelor stabilite.
B. Hotărârea primei instanţe.
2. Prin sentinţa civilă nr. 8388/25.11.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia Civilă în dosar nr. x/2016, s-a admis excepţia netimbrării contestaţiei la executare, excepţie invocată din oficiu.
S-a anulat cererea de chemare în judecată privind pe contestatorul A., în contradictoriu cu intimata DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI - ADMINISTRAŢIA SECTOR 4 A FINANŢELOR PUBLICE, ca netimbrată.
C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.
3. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal şi motivat reclamantul A., solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul pronunţării unei soluţii de admitere a cererii.
D. Hotărârea instanţei de apel.
4. Prin decizia civilă nr. 2403 A din 12 iulie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul- reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 8388/25.11.2016 pronunţate de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în contradictoriu cu intimata - pârâtă DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI- ADMINISTRAŢIA SECTOR 4 A FINANŢELOR PUBLICE, având ca obiect contestaţie la executare.
E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.
5. Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs, recurentul- reclamant A., iar cererea de recurs a fost înaintată Curţii de Apel Bucureşti.
F. Hotărârea instanţei de recurs.
6. Prin decizia civilă nr. 534/30.10.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, a fost declinată competenţa de soluţionare a recursului, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
7 Pentru a se pronunţa astfel, această din urmă instanţă a invocat prevederile art. 483 alin. (3) şi alin. (4) din C. proc. civ., precum şi considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale.
G. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
8. Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Bucureşti.
9. Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în apel, într-o contestaţie la executare a cărei competenţă de soluţionare în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 651 alin. (1) Noul C. proc. civ., iar hotărârea de primă instanţă pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel, conform art. 718 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ.
10. Or, în materia litigiilor având ca obiect contestaţie la executare, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.
11. Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.
12. Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.
13. Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.
14. Nu se poate reţine susţinerea Curţii de Apel Bucureşti privind faptul că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
15. Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.
16. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.
17. Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
18. Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.
19. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2403 A din 12 iulie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2018.