Appeal for statutory interest and inflation damages referred to Court of Appeal on material incompetence
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted an exception of material incompetence and declined jurisdiction over the claimant's appeal to the Timișoara Court of Appeal, meaning the appeal against a lower appellate decision remains pending before that court, with the claimant not prevailing in this procedural ruling. The underlying dispute involved the claimant seeking statutory interest and inflation-adjusted damages from the defendant for a period spanning 1993–2010, plus enforcement measures against a share of real property; the first-instance court dismissed the action as inadmissible on res judicata grounds and ordered partial costs, and the appellate court affirmed that decision and awarded further costs. The decisive legal basis was that, following Constitutional Court Decision No. 369/2017 (which struck down the phrase “as well as other monetary claims up to RON 1,000,000 inclusive” in Article XVIII(2) of Law No. 2/2013), appeals against appellate decisions in cases with a value below RON 200,000, which began in a first-instance court and went through appeal in a tribunal, are heard by the immediately superior court, i.e., the court of appeal—not the High Court—under Articles 94(1)(k), 95(1), 96(3), 97(1), and 483(3)-(4) of the Civil Procedure Code, which prohibit skipping a jurisdictional level.
Legislator headnote
AI generatedart. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ; Appeal for statutory interest and inflation damages referred to Court of Appeal on material incompetence: The underlying dispute involved the claimant seeking statutory interest and inflation-adjusted damages from the defendant for a period spanning 1993–2010, plus enforcement measures against a share of real property; the first-instance court dismissed the action as inadmissible on res judicata grounds and ordered partial costs, and the appellate court affirmed that decision and awarded further costs. The decisive legal basis was that, following Constitutional Court Decision No. 369/2017 (which struck down the phrase “as well as other monetary claims up to RON 1,000,000 inclusive” in Article XVIII(2) of Law No. 2/2013), appeals against appellate decisions in cases with a value below RON 200,000, which began in a first-instance court and went through appeal in a tribunal, are heard by the immediately superior court, i.e., the court of appeal—not the High Court—under Articles 94(1)(k), 95(1), 96(3), 97(1), and 483(3)-(4) of the Civil Procedure Code, which prohibit skipping a jurisdictional level.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the High Court admitting the exception of material incompetence and declining jurisdiction to the Court of Appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 22 martie 2018
Asupra recursului de faţă;
A. Obiectul cererii introductive.
1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Arad, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să o oblige pe pârâtă la plata de despăgubiri moratorii (dobânda legală) pe perioada septembrie 2003- noiembrie 2005 şi să o oblige pe pârâtă la plata cu titlul de daune- interese moratorii, prin reactualizarea despăgubirilor cu procentul de depreciere a monedei naţionale, pe perioada cuprinsă, în principal, între 17.12.1993- 18.10.2010 şi, în subsidiar, între noiembrie 2003- februarie 2010, la valoarea stabilită printr-o expertiză judiciară contabilă; s-a cerut executarea silită a pârâtei prin executarea silită imobiliară asupra cotei de 1/4 - a parte- ca modalitate de evitare a previzibilelor demersuri de însărăcire a patrimoniului acesteia, în scopul de a deveni insolvabilă- prin înstrăinarea cotei de 1/4 -a parte proprietatea pârâtei din imobilul situat în Arad, str. x, înscrisă în C.F. nr. x (provenită din C.F. pe suport de hârtie nr. 4589, Arad) cu nr. topo x de sub B.3.; cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
B. Hotărârea primei instanţe.
2. Prin sentinţa civilă nr. 1713/24.03.2017 pronunţată de Judecătoria Arad, secţia Civilă în dosar nr. x/2016, s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă, pe cale de consecinţă:
S-a respins ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., având ca obiect pretenţii.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei cheltuieli de judecată parţiale în sumă de 2500 RON.
C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.
3. Împotriva acestei hotărâri, cât şi împotriva încheierii de şedinţă din 24 martie 2017, a declarat apel în termen legal şi motivat reclamantul A., solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii cheltuielilor de judecată solicitate şi acordate de instanţă cu titlu de onorariu de avocat, în sumă de 2.500 RON, ca şi nedovedite.
D. Hotărârea instanţei de apel.
4. Prin decizia civilă nr. 943 din 11 octombrie 2017 a Tribunalului Arad, secţia I civilă, a fost respins apelul formulat de apelantul A., în contradictoriu cu intimata B., împotriva sentinţei civile nr. 1713 din 31.03.2017 şi a încheierii din 24.03.2017 pronunţate de Judecătoria Arad, judeţul Arad, şi a fost obligat apelantul la plata către intimată a sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată.
E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.
5. Împotriva hotărârii instanţei de apel, cât şi a încheierii din 27 septembrie 2017, a declarat recurs, recurentul-reclamant A., iar cererea de recurs a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Tribunalul Arad, prin adresa din 17.01.2018, înregistrată la Înalta Curte sub nr. x din 18.01.2018.
F. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
6. Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Timişoara.
7. După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
8. Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
9. Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
10. Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.
11. De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:
"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".
12. Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
13. Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.
14. În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.
15. Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.
16. În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.
17. Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.
18. Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
19. Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.
20. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.
21. Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
22. Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.
23. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 943 din 11 octombrie 2017 şi a încheierii din 27 septembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Arad, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2018.