Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 106/2018 AI generated

Scope of Supreme Court jurisdiction over appeals against County Court decisions in enforcement opposition proceedings

Case Number Decizia nr. 106/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome remanded

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declined its jurisdiction to hear the appeal, referring the case to the Bucharest Court of Appeal, thereby confirming that the decision of the Court of Appeal—had it existed—would be the final level of review in this instance, while the underlying appeal against the first-instance judgment was previously dismissed by the Bucharest County Court due to a lack of stamp duty. The dispute involved a company contesting the nullity of promissory notes used as titles for compulsory enforcement and seeking the return of seized funds, which had been dismissed by the lower court as unfounded; the core procedural issue was the proper jurisdiction for a final appeal against a decision rendered by a County Court acting as the appellate instance. The Court held that under Article 97(1) of the Code of Civil Procedure, the Supreme Court's competence is limited to appeals against decisions of Courts of Appeal and other specifically designated bodies, not County Courts acting in their appellate capacity, and that the hierarchical pyramid of judicial review prohibits skipping a level, thus mandating that any further review must proceed to the Court of Appeal as the superior instance to the County Court.

Legislator headnote

AI generated

art. 632 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 494 C. proc. civ, art. 62 alin. (2) din Legea nr. 58/1934, art. 651 alin. (1) C. proc. civ, art. 62 alin. (3) din Legea nr. 58/1934; Scope of Supreme Court jurisdiction over appeals against County Court decisions in enforcement opposition proceedings: The dispute involved a company contesting the nullity of promissory notes used as titles for compulsory enforcement and seeking the return of seized funds, which had been dismissed by the lower court as unfounded; the core procedural issue was the proper jurisdiction for a final appeal against a decision rendered by a County Court acting as the appellate instance. The Court held that under Article 97(1) of the Code of Civil Procedure, the Supreme Court's competence is limited to appeals against decisions of Courts of Appeal and other specifically designated bodies, not County Courts acting in their appellate capacity, and that the hierarchical pyramid of judicial review prohibits skipping a level, thus mandating that any further review must proceed to the Court of Appeal as the superior instance to the County Court.

Keywords

AI generated
scope of review in cassation referral for lack of jurisdiction enforcement proceedings opposition proceedings article of civil procedure preliminary ruling procedure

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 1533/2017
Prin decizia civilă nr. 1533/2017 din 19 aprilie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia netimbrării apelului declarat de apelanta S.C.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

Procedural rule authorizing the court to decline its jurisdiction and refer the case to the competent appellate court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2018

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la 5 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, contestatoarea S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L.: constatarea nulităţii titlurilor executorii reprezentate de biletul la ordin WBAN3BA nr. x, emis la 4 aprilie 2014, biletul la ordin nr. x, emis la 30 mai 2014 şi biletul la ordin x, emis la 20 aprilie 2014; anularea tuturor formelor de executare din dosarul execuţional nr. x/2015 al B.E.J. C.; restituirea sumelor de bani rezultate din executarea conturilor bancare prin poprire, respectiv a sumei de 125.652,19 RON.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 58/1934 şi cele ale art. 632 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2208/2016 din 21 martie 2016, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii opoziţiei cambiale.

Prin încheierea din 14 noiembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a Civile a Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2015*.

La termenul de judecată din 19 aprilie 2017, intimata S.C. B. S.R.L. a invocat excepţia netimbrării apelului declarat de contestatoarea S.C. A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1533/2017 din 19 aprilie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia netimbrării apelului declarat de apelanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2208/2016 din 21 martie 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L.; a anulat apelul ca netimbrat şi a respins cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Prin cererea de recurs a fost invocat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 1 septembrie 2017.

Dosarul de recurs a fost înaintat către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind înregistrat la 11 decembrie 2017.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate într-un proces în care competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 62 alin. (2) din Legea nr. 58/1934 şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ., iar hotărârea de primă instanţă pronunţată asupra contestaţiei putea fi atacată numai cu apel, conform art. 62 alin. (3) din Legea nr. 58/1934.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi act normativ impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect contestaţie la executare, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-contestatoare S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1533/2017 din 19 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.