Commercial recourse barred by lack of procedural capacity of use following Trade Registry removal after insolvency closure
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal and invalidated its procedural status, upholding the Court of Appeal’s decision to order the appellant to pay approximately $643,653 in unpaid invoices plus judicial costs. The dispute concerned a commercial claim for non-payment on international trade relations (USA and Brazil), where the appellant, a commercial society undergoing judicial reorganization and liquidation, had filed a cassation appeal. The Court determined that the appellant was struck from the Trade Registry in March 2017 following the closure of its insolvency procedure, thereby ceasing to exist as a legal person and losing all civil capacity to act. Consequently, invoking the exception of lack of procedural capacity of use, the Court held that the appellant lacked the legal standing (*legitimatio ad causam*) to file the appeal after its dissolution, resulting in the annulment of the appeal and the final enforcement of the lower court’s judgment against the former debtor. Key legal bases included Article 41(1) of the Code of Civil Procedure regarding procedural capacity and Article 1 of Law no. 31/1990 regarding the legal personality of commercial societies.
Legislator headnote
AI generatedart. 31 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, art. 41 alin. (1) C. proc. civ, art. 137 C. proc. civ, art. 298 C. proc. civ, art. 1 din Legea nr. 31/1990; Commercial recourse barred by lack of procedural capacity of use following Trade Registry removal after insolvency closure: Conform dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 31/1990, rep. "Societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române". Aceasta înseamnă că după îndeplinirea formalităţilor de constituire, în condiţiile legii, societatea este "învestită" cu personalitatea juridică ce implică anumite consecinţe juridice.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 22 martie 2018
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, prin decizia comercială nr. 3 A, pronunţată la data de 24 ianuarie 2003, în dosarul nr. x/2002, a admis apelul declarat de apelanta S.C. A. S.A. Braşov împotriva sentinţei civile nr. 5057 din 20.10.1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia Comercială în dosar nr. x/1997, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A., şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că, pe fond, a obligat pârâta la plata sumei de 620.355,15 USD, contravaloare factură neachitată pe relaţia S.U.A. şi, respectiv, 23.298,88 USD, contravaloare factură neachitată pe relaţia Brazilia, admiţând acţiunea astfel cum a fost precizată; a fost obligată intimata la plata sumei de 17.484.358 RON, cheltuieli de judecată în fond, a sumei de 25.177.436 RON cheltuieli de judecată în recurs.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta S.C. B. S.A. BUCUREŞTI.
Prin sentinţa comercială nr. 1587 din 06 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a Comercială, în dosarul nr. x/2003, în baza art. 31 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, s-a deschis procedura de reorganizare şi lichidare judiciară împotriva recurentei- pârâte.
La termenul de judecată din data de 22 martie 2018, s-a învederat instanţei că societatea recurentă- pârâtă S.C. B. S.A. BUCUREŞTI a fost radiată din Registrul Comerţului, încă de la data de 14 martie 2017, aspect faţă de care Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei- pârâte, conform dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., aplicabile în etapa recursului prin efectul normelor de trimitere cuprinse în art. 316, raportat la art. 298 C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei- pârâte S.C. B. S.A. BUCUREŞTI - prin administrator judiciar S.C. C. I.P.U.R.L. BUCUREŞTI, invocată din oficiu de către instanţă, raportat la dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 674 din 20 februarie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2003, s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea S.C. B. S.A. (recurentă- pârâtă, s.n.), precum şi radierea debitoarei din Registrul Comerţului.
Aşa cum rezultă din extrasul O.R.C. de furnizare informaţii nr. x aflat la dosar nr. x/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, depus la dosarul de recurs, societatea recurentă- pârâtă S.C. B. S.A. Bucureşti a fost radiată din Registrul Comerţului la data de 14 martie 2017- stare firmă: radiată -, cu următoarea menţiune: Motiv radiere: TB închide procedura insolvenţei faţă de debitoarea S.C. B. S.A. BUCUREŞTI şi dispune radierea societăţii debitoare, data radiere: 14.03.2017, care coincide cu data ultimei înregistrări în Registrul Comerţului.
În contextul relevat, Înalta Curte constată că S.C. B. S.A. BUCUREŞTI a încetat să existe ca persoană juridică, neavând, prin urmare, nici capacitate de folosinţă (şi de exerciţiu), nici capacitate procesuală de folosinţă (şi de exerciţiu), iar excepţia lipsei capacităţii procesuale (de folosinţă şi, prin urmare, de exerciţiu) este o excepţie de fond, peremptorie, absolută, putând fi invocată în orice stare a pricinii, de către părţi sau de către instanţă, din oficiu.
Conform dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 31/1990, rep. "Societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române". Aceasta înseamnă că după îndeplinirea formalităţilor de constituire, în condiţiile legii, societatea este "învestită" cu personalitatea juridică ce implică anumite consecinţe juridice.
Printre efectele personalităţii juridice se înscrie şi dreptul societăţii de a sta în justiţie ca reclamantă sau pârâtă. Acest drept subzistă până la data radierii societăţii din Registrul Comerţului, acesta fiind în realitate şi momentul încetării existenţei sale ca persoană juridică. Drepturile unei societăţi subzistă până la momentul radierii din Registrul Comerţului, în urma închiderii procedurii falimentului. Din acest moment, societatea nu mai beneficiază de capacitatea de a avea şi de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile, sau, altfel spus, nu mai subzistă ca subiect de drept şi nici nu mai are îndreptăţirea legală de a fi parte în proces întrucât este lipsită de legitimatio ad causam.
Înalta Curte mai reţine, deopotrivă, şi dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate fi parte la judecată. Per a contrario, nu poate fi parte într-un proces civil persoana care nu are capacitate personală de folosinţă, întrucât- cum este cazul în speţă- a fost radiată.
Capacitatea procesuală de folosinţă este acea parte a capacităţii procesuale, care constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual; sancţiunea lipsei capacităţii procesuale de folosinţă este nulitatea absolută a tuturor actelor de procedură săvârşite după momentul încetării capacităţii de folosinţă.
Radierea societăţii comerciale- recurente- cum este cazul în speţă- are drept consecinţă lipsirea persoanei juridice de a avea drepturi şi obligaţii, adică, de capacitatea de folosinţă, precum şi de capacitatea de a exercita aceste drepturi şi obligaţii, adică, de capacitatea de exerciţiu, astfel cum sunt reglementate de art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954.
Odată cu radierea, recurenta- pârâtă S.C. B. S.A. BUCUREŞTI a pierdut, deopotrivă, capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu, încetându-şi existenţa ca subiect de drept şi nu mai poate sta în judecată, potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de cele mai sus- expuse, văzând şi prevederile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei - pârâte S.C. B. S.A. BUCUREŞTI, şi a respinge recursul declarat de recurenta- pârâtă S.C. B. S.A. BUCUREŞTI - prin administrator judiciar S.C. C. I.P.U.R.L. BUCUREŞTI, ca fiind formulat de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă.
Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. BUCUREŞTI - prin administrator judiciar S.C. C. I.P.U.R.L. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 3 A din 24 ianuarie 2003, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia Comercială, în dosarul nr. x/2002, ca fiind formulat de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2018.