Revizuire inadmisibilă pentru înscrisuri noi: documente interne bancare și reglementări BNR nu formează probă directă a caracterului abuziv al clauzelor de dobândă

Şedinţa publică din data de 21 martie 2018

Asupra cererii de recurs de faţă

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia nr. 485 din 22 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanţii: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FRUJINA B., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX. EUGEN, ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT.

şi UUU., cu domiciliu procesual ales la SCA VVV., reprezentată prin partener coordonator avocat WWW., excepţie invocată de intimata-pârâtă S.C. XXX. S.A. A fost respins recursul reclamanţilor, menţionaţi mai sus, declarat împotriva deciziei civile nr. 1887/A/2015 din 19 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat. A fost admis recursul declarat de pârâta S.C. XXX. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1887/A/2015 din 19 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

A fost modificată în parte decizia recurată în sensul că a fost respins apelul pârâtei în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi: YYY., ZZZ., AAAA., BBBB. şi CCCC., împotriva sentinţei civile nr. 10229 din 18 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2011, ca nefondat. A fost admis apelul pârâtei S.C. XXX. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 10229 din 18 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2011, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată precizată şi completată formulată de reclamanţii:

A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S.,T., DDDD., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FRUJINA B., GG., HH., EEEE., JJ., KK., LL., MM. "NN., OO., PP., QQ., RR., SS., FFFF., TT., UU., VV., GGGG., XX., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., HHHH., RRR., SSS., TTT., UUU., IIII., ca nefondată. A fost menţinută din sentinţa apelată dispoziţiile privitoare la: admiterea excepţiei rămânerii fără obiect a cererii numai în ceea ce priveşte pe reclamanţii A., S., FFFF.

Lăcrămioara şi numai în privinţa pretenţiilor formulate pentru perioada începând cu data executării obligaţiilor ce decurg din contractele de credit supuse analizei (13 decembrie 2011 pentru A., 10 august 2011 pentru S., 29 martie 2011 pentru FFFF. Lăcrămioara); respingerea cererii precizate şi completate formulate de reclamanţii A., S., FFFF. Lăcrămioara în privinţa pretenţiilor formulate pentru perioada începând cu data executării obligaţiilor ce decurg din contractele de credit supuse analizei (13 decembrie 2011 pentru A. 10.08 2011 pentru S., 29 martie 2011 pentru FFFF.

Lăcrămioara) ca fiind rămasă fără obiect; respingerea cererii precizate şi completate formulate de reclamanţii V., Z., BBB. în privinţa pretenţiilor formulate pentru perioada începând cu momentul încheierii actelor adiţionale (21 martie 2011, 30 septembrie 2009, 3 august 2010) ca fiind lipsită de interes; respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat cu privire la cererea formulată de reclamanta GG. ca neîntemeiată; renunţarea la judecată formulată de reclamanţii CCCC., AAAA., BBBB., ZZZ., YYY., în contradictoriu cu pârâta S.C.

XXX. S.A.. A fost menţinută din decizia recurată soluţia de respingere a apelului formulat de apelanta-pârâtă XXX. S.A. împotriva încheierii din data de 11 aprilie 2012, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire D., F., H., M., P., R., HHH..

Prin încheierea de şedinţă nr. 1011 pronunţată la 21.03.2018 de Înalta Curte în dosarul nr. x/2017 a fost conexată cererea de revizuire formulată de revizuientul III. împotriva deciziei nr. 485 din 22 martie 2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011, la prezentul dosar.

Prin încheierea de şedinţă nr. 1012 pronunţată la 21.03.2018 de Înalta Curte în dosarul nr. x/2017 a fost conexată cererea de revizuire formulată de revizuienta AA. împotriva deciziei nr. 485 din 22 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011, la prezentul dosar.

Revizuienţii şi-au întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. susţinând că după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

În acest sens se arată că începând cu data de 6 iulie 2017 au fost publicate o serie de documente interne emanând de la intimata XXX. S.A., relevante în prezenta cauză şi care constituie puternice argumente cu privire la caracterul abuziv al clauzelor referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobânzii.

Aceste înscrisuri evidenţiază, în opinia revizuientei, următoarele: instituţiile de credit aveau obligaţia de a prezenta în cuprinsul contractelor de credit încheiate cu clientela non-financiară modalitatea de calcul utilizată pentru determinarea produselor/serviciilor bancare ce fac obiectul acestor contracte cu explicitarea conţinutului variabilelor care compun formulele în cauză. Obligaţia menţionată a fost stabilită de Comitetul de Supraveghere al BNR în sedinţa din 22.01.2004 şi comunicată intimatei în mod direct (prin adresa înregistrată la XXX.

S.A. sub nr. x/2004), deci anterior contractelor de credit încheiate în cauză. Aceasta obligaţie nu a fost implementată de către intimată, clauzele referitoare la modificarea dobânzii necuprinzând vreo formulă de calcul, ci doar consacrând dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobanzii în funcţie de evoluţia pieţei financiare/politica de credite a bancii, eventual pe baza unui pretins drept de opţiune al împrumutatului. Intimata şi-a planificat modificarea ratei dobanzii conform propriei sale voinţe şi fără identificarea vreunui eveniment exterior care să justifice creşterea ratei dobânzii şi cuantumul acestei creşteri.

Astfel, deşi în apărările formulate, în faţa instanţelor de fond, apel şi recurs, intimata a arătat că majorarea ratei dobânzii ar fi fost determinată de evoluţia pieţei financiare (împrejurare pretins obiectivă, reţinută drept criteriu prin clauza privind dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobanzii), în realitate înscrisurile anexate cererii arată că, pentru atragerea clientelei, banca a stabilit în contractele de credit o dobândă mai mică decât cea pe care intenţiona să o practice, motiv pentru care, ulterior, a derulat un "program de repricing", prin care rata dobânzii a fost adusă la nivelul vizat încă de la început de bancă - evident sub "umbrela" clauzei de modificare a dobânzii în funcţie de evolutia pieţei financiare/politica de credite a băncii;

în cazul creditelor în care modificarea ratei dobânzii se făcea pe baza "opţiunii" împrumutatului, decizia nr. 557/20.02.2009 stabileşte noile valori ale ratei dobânzii, inclusiv pentru creditele acordate în luna decembrie 2008, deci pentru credite acordate cu 2 luni anterior momentului adoptării acestei decizii. Înseamna că, deşi, potrivit contractului, dobânda ar fi trebuit să fie fixa 1 an şi apoi să se exercite dreptul de opţiune al împrumutatului, banca ştia, dupa numai două luni contractuale, care sunt valorile între care va trebui să se exercite opţiunea împrumutatului; intimata a pregătit un set de răspunsuri ce urmau a fi furnizate împrumutaţilor în cazul în care aceştia ar fi solicitat lămuriri privind creşterea dobânzii.

Apreciază revizuienţii că înscrisurile anexate cererii de revizuire, au rolul de a pune într-o lumină nouă clauzele privind dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobanzii sub aspectul îndeplinirii condiţiilor privind calificarea lor ca abuzive din perspectiva prevederilor Legii nr. 193/2000.

Înalta Curte, analizând cererile de revizuire prin prisma motivului de revizuire invocat, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele ce succed.

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri definitive este posibilă dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Revizuirea hotărârii rămase definitive, în baza art. 322 pct. 5 este condiţionată aşadar, de următoarele elemente: înscrisul invocat să fi existat în momentul judecării procesului terminat prin hotărârea atacată; înscrisul să fi fost necunoscut pentru revizuient şi instanţă; partea să fi fost împiedicată a-l prezenta din motive ce se pot asimila cu forţa majoră; înscrisul să fie determinant pentru soluţionarea litigiului; înscrisul trebuie prezentat instanţei în cel mult o lună de la descoperirea lui.

Deoarece admisibilitatea cererii de revizuire presupune îndeplinirea tuturor condiţiilor enumerate, sfera de aplicare a revizuirii pentru înscrisurii noi este limitată. Legiuitorul nu acordă prioritate niciuneia dintre condiţii, ceea ce face ca neîndeplinirea oricăreia dintre ele să impună respingerea cererii.

Înalta Curte reţine că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În concret, revizuienţii au invocat drept înscrisuri, documente interne emanând de la intimata XXX. S.A., relevante, în opinia acestora, în ceea ce priveşte caracterul abuziv al clauzelor referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobânzii.

Prin înscris doveditor, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. se înţelege acel act care, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecăţii pricinii, ar fi înrâurit soluţia pronunţată, adică, drept efect al cunoaşterii actului, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată. O condiţie pentru ca înscrisul să fie calificat astfel este ca acesta să aibă forţă probantă prin el însuşi, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă.

Or, reglementările Comitetul de Supraveghere al BNR din sedinţa din 22.01.2004 comunicate băncii nu sunt apte să dovedească în mod direct şi nemijlocit caracterul abuziv al clauzelor privind dobânda. Nerespectarea reglementărilor BNR de către bănci se constituie într-un alt raport juridic, având alţi titulari decât revizuienţii din prezenta cauză, prin urmare acestea nu reprezintă înscrisuri determinante în sensul art. 322 pct. 5

Referitor la condiţia imposibilităţii de prezentare a înscrisurilor pretins doveditoare la instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, simpla afirmaţie că partea a luat cunoştinţă din presă despre acestea, după pronunţarea hotărârii, nu legitimează calea procedurală a revizuirii dacă nu se face dovada că imposibilitatea de prezentare s-a datorat faptului că acestea au fost deţinute şi ascunse de partea adversă sau a unei împrejurări mai presus de voinţa părţii.

Înscrisurile pretins doveditoare aflate în arhiva băncii nu pot fi considerate ca fiind imposibil de invocat iar simpla lor necunoaştere nu se poate asimila cu forţa majoră.

Revizuienţii nu au menţionat existenţa acestor înscrisuri în faţa instanţelor de fond şi nu au înţeles să le solicite ca probe de la partea adversă.

Ignorarea ori simpla necunoaştere a unor înscrisuri care se găseau în arhiva băncii nu constituie o împrejurare de necunoaştere a înscrisului, mai presus de voinţa părţii.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. va respinge cererile de revizuire formulate de revizuienţii D., F., H., M., P., R., HHH., III. şi AA. împotriva deciziei nr. 485 din 22 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011.

În temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte va dispune reducerea onorariului de avocat de la suma de 27.464,3 RON la suma de 9.000 RON, ţinând seama de munca îndeplinită de avocat.

Constatând culpa procesuală, Înalta Curte, în temeiul art. 274 C. proc. civ..va obliga în solidar revizuienţii D., F., H., M., P., R., HHH., III. şi AA. să plătească intimatei S.C. XXX. S.A. suma de 9.000 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererile de revizuire formulate de revizuienţii D., F., H., M., P., R., HHH., III. şi AA. împotriva deciziei nr. 485 din 22 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011.

Dispune reducerea onorariului de avocat de la suma de 27.464,3 RON la suma de 9.000 RON.

Obligă în solidar revizuienţii D., F., H., M., P., R., HHH., III. şi AA. să plătească intimatei S.C. XXX. S.A. suma de 9.000 RON, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2018.