Second appeal barred by the principle of uniqueness of the appeal route despite prior dismissal for expiration

Şedinţa publică din data de 20 martie 2018

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Argeş, secţia Civilă la data de 21 octombrie 2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. reprezentată legal prin administrator judiciar B. si administrator special C. a solicitat obligarea pârâtei S.C. D. la plata integrală şi imediată a creanţei certe, lichide şi exigibile în sumă de 921.056,71 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 151 din 18 mai 2015 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. şi administrator special C., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.R.L. Piteşti şi a luat act de cererea pârâtei privind plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Prin decizia civilă nr. 205 din 4 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a fost admis apelul reclamantei S.C. A. S.R.L. Curtea de Argeş prin B. şi, în consecinţă, a fost schimbată sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă acţiunea reclamantei împotriva pârâtei S.C. D. S.R.L. Piteşti, pe care a obligat-o să plătească suma de 921.056,71 RON reprezentând chirie restantă.

La data de 30 martie 2017, pârâta S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. E. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 205/2016 din 4 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Prin decizia nr. 1034 din 7 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca inadmisibil recursul formulat de pârâta S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. E. împotriva deciziei evocate anterior.

La data de 16 august 2017, pârâta S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. E. a formulat un nou recurs împotriva deciziei civile nr. 205/2016 din 4 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, precum şi cererea de repunere în termen.

În motivarea cererii de repunere în termen, pârâta a susţinut că motivele temeinic justificate pentru care a fost împiedicată să exercite calea de atac a recursului sunt date de existenţa normei prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 declarată neconstituţională prin decizia nr. 369/30.05.2017, publicată în M.Of. nr. 582 din 20.07.2017.

În opinia recurentei-pârâte, termenul de recurs curge de la data rămânerii definitive a deciziei civile nr. 205/2016 pronunţată în dosarul nr. x/2014 de Curtea de Apel Piteşti, anume de la data de 4 februarie 2016, calea de atac a recursului neexistând din cauza normei citate mai sus.

Cu privire la recursul formulat, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea acestuia, învederând că la primele două termene la Curtea de Apel Piteşti, procedura de citare cu pârâta nu a fost îndeplinită, cu toate că se pretinde că aceasta a folosit imobilul în acea perioadă.

Totodată, recurenta a mai arătat că tranzacţia încheiată în cursul procesului între părţi reprezintă modalitatea de stingere a litigiului şi nu dovada folosirii imobilului pana la data de 21.06.2012, mai ales că termenul contractual era de un an şi trei luni, expirând la data de 7.04.2012.

În motivarea recursului, recurenta a mai susţinut că, instanţa de apel nu a arătat care sunt dovezile prelungirii contractului, neexistând dovada folosirii imobilului după noiembrie 2011 de către pârâtă, ci dimpotrivă, există recunoaşterea intimatei cu privire la părăsirea imobilului din noiembrie 2011.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este nu este admisibil în principiu, conform art. 460 C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 16 ianuarie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-pârâtă a depus la dosar punct de vedere la raport, prin care a susţinut că, la acest moment instanţa nu a intrat în cercetarea fondului recursului, având în vedere prevederile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, care au fost declarate neconstituţionale, astfel încât apreciază că nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 460 C. proc. civ.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs are ca obiect decizia nr. 205/2016 din 4 februarie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, împotriva căreia pârâtul a mai formulat o cerere de recurs la data de 30 martie 2016, aceasta fiind soluţionată prin decizia nr. 1034 din 7 iunie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în sensul respingerii ca inadmisibilă.

Conform art. 460 C. proc. civ., "o cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri numai o singură dată, dacă legea prevede acelaşi termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac.

În speţă, pârâta S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. E. a formulat recurs împotriva unei decizii care a fost analizată de o instanţă de recurs, astfel încât nu mai poate fi supusă a doua oară controlului judecătoresc, deoarece s-ar încălca principiul unicităţii căii de atac.

Exercitarea în mod repetitiv a uneia şi aceleiaşi căi de atac, practic, ar anula însuşi rostul căii de atac, precum şi autoritatea de lucru judecat a hotărârii date în calea de atac.

Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Recursul fiind o cale extraordinară de atac poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., însă în speţă decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs pentru a doua oară, fiind operante principiile legalităţii şi unicităţii căii de atac consacrate de art. 457 şi art. 460 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă căilor de atac prevăzute de lege, o singură dată. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Totodată, legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

În plus, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. E..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. E. împotriva deciziei civile nr. 205/2016 din 4 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2018.