Nullity of cassation appeal for failure to state specific grounds of illegality in annulment of arbitral award

Şedinţa publică din data de 20 martie 2018

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iaşi de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 4687 RON, TVA inclusă (compusă din 3780 RON şi 907 RON, reprezentând TVA 24%), cu titlu de comision de intermediere, stabilit conform Contractului de prestări-servicii nr. x din 6 februarie 2013, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin hotărârea arbitrală nr. 2 din 17 octombrie 2014, Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iaşi de pe lângă Camera de Arbitraj şi Mediere a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu B. şi, în consecinţă, a obligat pârâtul la plata sumei de 4687 RON, compusă din 3780 RON comision de intermediere datorat şi din 907 RON TVA aferentă de 24%.

Totodată, a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor arbitrale în cuantum de 1943,20 RON.

Împotriva acestei hotărâri a formulat acţiune în anulare pârâtul B., care a fost soluţionată prin sentinţa nr. 28/2017 din 23 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în sensul admiterii acţiunii în anulare, cu consecinţa admiterii acţiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. Iaşi şi obligării pârâtului B. să achite reclamantei suma de 4.687 RON reprezentând comision de intermediere.

Totodată, a fost obligat pârâtul B. să achite reclamantei S.C. A. S.R.L. suma de 1943,20 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în faţa tribunalului arbitral.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată pentru acţiunea în anulare.

În motivarea acestei sentinţe, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a reţinut, în esenţă, că arbitrul cauzei a fost numit în concordanţă cu dispoziţiile clauzei compromisorii de la art. 45 din contractul de intermediere imobiliară nr. 1425 din 6 februarie 2013, împrejurare în raport cu care s-a apreciat că motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. este neîntemeiat.

Cu privire la al doilea motiv invocat de pârât, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că au fost încălcate dispoziţiile obligatorii ale art. 28 alin. (7) din Regulile de procedură arbitrală ale Tribunalului de Arbitraj Judiciar Iaşi, coroborate cu prevederile art. 167 C. proc. civ., astfel încât, instanţa a apreciat că hotărârea arbitrală este nulă, fiind incident motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., raportat la modul în care a procedat tribunalul atunci când a dispus citarea pârâtului B..

Curtea a mai constatat că, în aceeaşi manieră defectuoasă s-a realizat şi comunicarea hotărârii arbitrale, astfel încât, a apreciat că acţiunea în anulare este considerată a fi introdusă în termen.

Prin urmare, Curtea de Apel Iaşi, constatând a fi întemeiat motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. şi că niciuna din părţi nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral, iar litigiul este în stare de judecată, în temeiul art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., s-a pronunţat pe fondul cauzei, în limitele convenţiei arbitrale.

Sub acest aspect, instanţa a reţinut că susţinerea pârâtului potrivit căreia nu datorează comisionul de intermediere pentru motivul că în fişa de vizionare figura un proprietar, iar el a cumpărat apartamentul de la un alt proprietar, nu este întemeiată, întrucât în speţă numele proprietarului nu are relevanţă atât timp cât pârâtul nu a susţinut că nu ar mai fi continuat procedurile de achiziţionare a apartamentului din cauza proprietarului menţionat în fişa de vizionare.

În consecinţă, Curtea de Apel Iaşi a obligat pârâtul B. să achite reclamantei S.C. A. S.R.L. comisionul de intermediere, având în vedere că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia contractuală prezentându-i spre vizionare clientului B. un apartament, dovadă fiind fişa de vizionare, iar acesta din urmă nu şi-a îndeplinit obligaţia corelativă de achitare a comisionului de vizionare.

La data de 17 mai 2017, recurentul-pârât B. a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, întemeiat pe dispoziţiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, desfiinţarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. ca nefondată, având în vedere că respectivul comision nu era datorat.

În motivarea recursului, recurentul a susţinut în esenţă că, la data cumpărării imobilului, respectiv 20 iunie 2013, apartamentul se afla în proprietatea altei persoane decât cea prevăzuta în fişa de vizionare, motiv pentru care, în opinia sa, comisionul pretins de către Agenţia A. nu este un comision datorat, întrucât condiţia prevăzută la art. 7 din Contractul încheiat cu A. prevede, fără echivoc, că acest comision de intermediere se datorează la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare/schimb imobiliar între client şi proprietarul imobilului vizitat şi indicat în fişa de vizitare, însă pârâtul a cumpărat imobilul de la un alt proprietar.

La data de 1 august 2017, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că motivele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Sub acest aspect, intimata a precizat că cererea de recurs este una nestructurată, care conţine exclusiv critici de netemeinicie, nemulţumiri faţă de modul în care a decurs judecata în faţa Curţii de Apel Iaşi.

Prin urmare, intimata susţine că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu, instanţa urmând a se pronunţa cu prioritate asupra excepţiei nulităţii recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu din 21 noiembrie 2017 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, în raport cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reţinând următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

În motivarea recursului, criticile recurentului-pârât se rezumă la susţinerea că, instanţa a interpretat greşit aspectul vizând plata comisionului de intermediere atunci când a apreciat că acesta este datorat pentru vizionarea imobilului, neavând legătură cu proprietarii acestuia.

În realitate, modul în care a fost construită această critică nesocoteşte caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, în care nu pot fi deduse şi analizate aspecte care vizează netemeinicia hotărârii atacate şi nemulţumirile părţii faţă de modul în care a decurs judecata în faţa Curţii de Apel Iaşi.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aceasta, întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorul acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În speţă, Înalta Curte reţine că recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 486 şi 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurentul-pârât nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 493 alin. (5) acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei nr. 28/2017 din 23 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2018.