Limitation period for judicial review of administrative funding decisions and scope of material error in extraordinary review

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014, la data de 09 mai 2014, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost precizată prin cererea înregistrată la data de 28 noiembrie 2014, reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Pescuit - Autoritatea de Management Programul Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013, a solicitat:

- anularea Adresei nr. x din 30.12.2013, comunicată prin poştă la data de 07.01.2014, emisă de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013;

- anularea Deciziei nr. 187/30.01.2013 şi a Ordinului nr. 187/12.02.2013, emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Pescuit, Autoritatea de Management Programul Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 333 din 10 februarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea Adresei nr. x/30.12.2013 şi a Ordinului de finanţare nerambursabilă nr. 187/12.02.2013, ambele emise de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Pescuit - Autoritatea de Management Programul Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013 şi a respins aceste capete de cerere, ca inadmisibile.

Totodată, prima instanţă a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii de către reclamanta Societatea A. SRL, invocată din oficiu, având ca obiect anularea Deciziei de finanţare nr. x/30.01.2013, emisă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Pescuit - Autoritatea de Management Programul Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013 şi a respins, în consecinţă, acest capăt de cerere.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 333 din 10 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea A. SRL, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi, în rejudecare, respingerea excepţiei tardivităţii şi trimiterea cauzei către prima instanţă pentru continuarea judecăţii pe fondul cauzei.

4. Soluţia instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 861 din 2 martie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de reclamanta Societatea A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 333 din 10 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

5. Calea extraordinară de atac formulată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 861/02.03.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014, a formulat contestaţie în anulare Societatea A. SRL, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 octombrie 2018, sub nr. x/2018.

Prin contestaţia în anulare s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei criticate, rejudecarea şi admiterea în tot a recursului, cu consecinţa respingerii excepţiei tardivităţii şi trimiterii cauzei către prima instanţă pentru continuarea judecăţii pe fondul cauzei.

Susţinând incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea a învederat că decizia atacată este rezultatul unei erori materiale, întrucât instanţa de recurs, la fel ca instanţa de fond, a interpretat greşit înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi a calculat eronat termenul în care putea fi formulată cererea de chemare în judecată.

Contestatoarea a susţinut că singurul înscris care putea fi considerat răspuns la plângerea prealabilă formulată împotriva Deciziei de finanţare nr. x/30.01.2013, îl reprezintă Adresa nr. x/25.10.2013, comunicată societăţii la data de 30.10.2013, în raport de care cererea de chemare în judecată depusă la data de 09.05.2014 este formulată cu respectarea termenului legal de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs, la fel ca instanţa de fond, a calculat greşit termenul de un an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât acest termen de decădere nu se împlinea la 12.02.2014, ci la data de 30.10.2014. Societatea a arătat că există motive temeinice care conduc la prelungirea termenului de 6 luni la un an, întrucât nu a avut posibilitatea de a beneficia de asistenţă juridică de specialitate, o dovadă în acest sens fiind faptul că cererea de chemare în judecată a fost semnată de administratorul societăţii şi nu prin avocat.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 13 noiembrie 2018, intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, iar în subsidiar a solicitat respingerea căii extraordinare de atac, ca nefondată.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, intimatul a susţinut că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., prin contestaţia în anulare neputând fi repuse în discuţie motivele de casare ce au făcut obiectul analizei instanţei de recurs.

Pe fondul contestaţiei în anulare, intimatul a susţinut, în esenţă, că instanţa de recurs a analizat toate aspectele, documentele şi criticile prezentate de recurenta-reclamantă, iar argumentul privitor la imposibilitatea angajării unui avocat sau consilier juridic, din motive financiare, nu este întemeiat şi nu poate susţine prelungirea termenului de formulare a cererii de chemare în judecată de la 6 luni la un an, conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

II. Soluţia asupra contestaţiei în anulare

II.1. În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente.

Contestatoarea Societatea A. SRL a întemeiat calea extraordinară de atac pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(2) Hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Din cuprinsul textului de lege, rezultă cerinţele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac şi anume ca aceasta să fie îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate de instanţa de recurs, iar prin motivele pe care se sprijină să fie invocată o presupusă eroare materială a instanţei de control judiciar, intervenită cu ocazia soluţionării recursului.

În cauza de faţă, aceste două cerinţe sunt îndeplinite, iar aspectele invocate de intimat cu privire la inexistenţa erorii materiale sesizate de contestatoare vor fi analizate pe fondul contestaţiei, iar nu în cadrul soluţionării excepţiei de inadmisibilitate. Caracterizarea "erorii" invocate de contestatoare ca reprezentând o greşeală materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanţa de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestaţiei în anulare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată contestaţia în anulare introdusă de contestatoarea Societatea A. SRL, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, analizând motivele contestaţiei în anulare cu care a fost învestită, reţine, sub un prim aspect, că Societatea A. SRL a formulat veritabile critici de netemeinicie şi nelegalitate, atât la adresa hotărârii pronunţate de către instanţa de fond, cât şi la adresa hotărârii instanţei de recurs. De asemenea, se constată că motivele contestaţiei în anulare se suprapun, în mare măsură, cu motivele de recurs formulate de contestatoare în Dosarul nr. x/2014.

Contestaţia în anulare, ca şi cale extraordinară de atac, nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ. Legiuitorul nu a intenţionat ca, pe calea contestaţiei în anulare, să deschidă părţilor posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate ale hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că eroarea materială invocată de contestatoare în prezenta cauză nu priveşte o greşeală materială a instanţei de recurs, cu privire la date sau elemente din cuprinsul înscrisurilor aflate în dosarul cauzei, ci reprezintă un aspect de nelegalitate al hotărârii de fond, care a făcut obiectul criticilor expuse în calea de atac şi pe care instanţa de recurs l-a analizat cu prilejul soluţionării recursului.

În speţă, contestatoarea susţine că, atât instanţa de recurs, cât şi instanţa de fond, au făcut o greşita apreciere a înscrisurilor depuse în dovedirea parcurgerii procedurii prealabile, contestatoarea învederând că eroarea materială constă în neluarea în considerare a cererii înregistrată sub nr. x/19.02.2013, adresată intimatului, aflată la dosarul de recurs. Acest înscris reprezintă, în opinia contestatoare, plângerea prealabilă formulată în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar de la data comunicării răspunsului la această plângere, se calculează termenului de formulare a cererii de chemare în judecată, în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, sau, după caz, de dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi text.

În raport de aceste susţineri, Înalta Curte constată că motivele contestaţiei în anulare nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea formulând critici cu privire la modalitatea de apreciere, de către instanţa de recurs, a dovezilor administrate în cauză, respectiv cu privire la valoarea probatorie pe care instanţa, în procesul de deliberare asupra circumstanţelor cauzei, a atribuit-o fiecărei probe depuse de părţi. În definirea cazului de contestaţie în anulare privitor la existenţa unor erori materiale, textul de lege are în vedere greşelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunţate şi pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Pentru aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de Societatea A. SRL împotriva Deciziei nr. 861 din 2 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, ca neîntemeiată.

Respinge contestaţia în anulare formulată de Societatea A. SRL împotriva Deciziei nr. 861 din 2 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2018.

GGC - GV