Appeal allowed, court decision annulled and remanded for failure to compel joinder of alleged discriminators in discrimination complaint.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29 ianuarie 2015, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 672/12.11.2014, emisă de pârât în Dosarul nr. x/2014 şi sancţionarea persoanelor reclamate în Dosarul nr. x/2014, respectiv a managerului B. şi a dirijorului Corului D., doamna C., în conformitate cu prevederile O.G. nr. 137/2000.

Prin Sentinţa civilă nr. 4420 din 10.06.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 iulie 2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 3247 din 8 decembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a anulat în parte Hotărârea nr. 672/12.11.2014, emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, constatând că există discriminare la adresa reclamantei, prin imposibilitatea participării la toate concertele şi deplasările organizate şi a respins în rest acţiunea, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 3247 din 8 decembrie 2015, pronunţată de Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., republicat (astfel cum s-a reţinut prin concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului), solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea recursului, recurentul-pârât critică hotărârea primei instanţe, întrucât nu a analizat cererea pe care a formulat-o cu privire la necesitatea stabilirii cadrului procesual pasiv, raportat la dispoziţiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., arătând că se impunea chemarea în judecată a persoanei reclamate pentru discriminare, împotriva căreia s-ar răsfrânge efectele hotărârii judecătoreşti, respectiv Corul D.. Soluţionarea pricinii în lipsa conturării cadrului procesual pasiv, a condus la situaţia constatării existenţei discriminării de care se face vinovat Corul D., fără ca acesta să-şi formuleze apărările.

În acest sens, recurentul-pârât apreciază că au fost încălcate prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004, ale art. 22 şi art. 78 din C. proc. civ., opinând că instanţa fondului era obligată să pună această cerere în discuţia părţilor şi, totodată, putea să dispună, din oficiu, măsuri privind introducerea în cauză a Corului D., pentru a preveni încălcarea normelor imperative de drept care ocrotesc principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât susţine că hotărârea contestată a fost emisă cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 137/2000. Invocând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale a României, recurentul-pârât arată că tratamentul diferit ce stă la baza discriminării trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile, care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenţei lor la una dintre categoriile prevăzute de lege, iar tratamentul diferenţiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii, folosirii sau exercitării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Recurentul-pârât susţine că în cauză nu există legătura de cauzalitate dintre criteriul discriminatoriu (aspectul fizic) şi tratamentul diferit aplicat intimatei-reclamante (excluderea de la o serie de activităţi artistice), câtă vreme art. 6 alin. (2) din regulamentul de ordine interioară al Corului D. prevede că participarea la evenimente şi concerte se stabileşte de către manager sau dirijor.

De asemenea, prin recurs sunt criticate susţinerile primei instanţe referitoare la comportamentul discriminatoriu sub forma hărţuirii, recurentul-pârât apreciind că un asemenea comportament nu s-a conturat în speţă, prin probele administrate.

În raport de prevederile art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 137/2000, care definesc noţiunea de discriminare prin hărţuire, recurentul-pârât apreciază că reclamanta a interpretat greşit excluderile de la unele turnee şi spectacole. Chiar dacă s-ar admite că, prin adoptarea unui posibil comportament diferenţiat faţă de reclamantă s-ar crea o situaţie confuză, aceasta nu se identifică cu crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensativ.

Prin urmare, aspectele sesizate nu întrunesc, cumulativ, elementele constitutive ale discriminării/hărţuirii, astfel încât instituţia pârâtă nu a putut stabili un raport de cauzalitate între criteriul interzis de lege şi presupusul tratament diferenţiat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în cauză la data de 10 mai 2016, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la nepronunţarea instanţei de fond asupra cererii formulate de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, intimata-reclamantă solicită respingerea, apreciind că principiul contradictorialităţii şi dreptului la apărare au fost respectate în procedura administrativ-jurisdicţională.

Prevederile art. 78 din C. proc. civ. şi cele ale art. art. 16 din Legea nr. 554/2004 prevăd doar posibilitatea instanţei de judecată de a introduce în cauză alte persoane, aceasta neavând obligaţia de a pune în discuţia părţilor sau de a proceda la completarea cadrului procesual pasiv.

Susţinerile recurentului-pârât conform cărora Corul D. este beneficiarul soluţiei pronunţate prin hotărârea atacată nu sunt întemeiate, întrucât persoanele reclamate au fost doamnele B. şi C.. Întrucât doamna B. nu mai ocupa funcţia de manager al Corului D., aceasta este absolvită de răspundere pentru faptele sale.

Pe fondul cauzei, intimata-reclamantă apreciază că sentinţa atacată este legală, în raport de contextul factual (pe care îl redă pe scurt) şi de prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 137/2000, fiind dovedită existenţa unei discriminări la adresa reclamantei, prin excluderea sa de la evenimente şi concerte ale Corului D..

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 31 ianuarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 26 septembrie 2018, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen pentru judecata căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este fondat, pentru următoarele considerente:

Principala critică formulată de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin prezenta cale de atac se referă la nepronunţarea, de către prima instanţă, asupra cererii prin care a solicitat judecătorului fondului să aprecieze asupra necesităţii complinirii cadrului procesual pasiv, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată şi la prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004, art. 22 şi art. 78 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, prin cererea formulată la data de 18.11.2015, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a a solicitat primei instanţe lămurirea cadrului procesual pasiv, din perspectiva art. 78 din C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004, sesizând împrejurarea că reclamaţia administrativă privind faptele de discriminare, precum şi Hotărârea nr. 672/12.11.2014, emisă de pârât, ce face obiectul contestări în cauză, priveşte atât pe C., cât şi Corul D., însă cererea de chemare în judecată este formulată doar împotriva emitentului actului administrativ contestat, respectiv Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. În acest context, pârâtul a apreciat că primei instanţe îi revine obligaţia de a pune acest aspect în discuţia părţilor, respectiv de a solicita reclamantului să îşi precizeze cadrul procesual.

Înalta Curte apreciază a fi fondată critica de nelegalitate formulată de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, circumscrisă motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind pronunţată cu încălcarea obligaţiei instanţei de judecată de a examina şi soluţiona toate cererile formulate de părţile în proces.

Procedura judiciară în materie civilă prevede, cu caracter general, obligaţia instanţei de judecată de a se pronunţa "asupra a tot ceea ce s-a cerut", examinând "fiecare pretenţie şi apărare în parte", hotărând "în legătură cu orice alte cereri" formulate de părţi, conform art. 22, raportat la art. 237 din C. proc. civ.

De asemenea, în raport de obiectul cererii formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte va avea în vedere şi dispoziţiile art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora: "În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond."

Acestor dispoziţii le corespund, în materia specială a contenciosului administrativ, prevederile similare ale art. 161 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "Instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept."

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de textele de lege anterior menţionate, instanţa de control judiciar constată că susţinerile recurentului-pârât sunt corecte, prima instanţă omiţând a analiza cererea formulată la data de 18.11.2015, privitoare la stabilirea cadrului procesual pasiv, omisiune care, în opinia Înaltei Curţi, conduce la casarea hotărârii atacate şi la reluarea procedurii de judecată în faţa primei instanţe.

Astfel, Înalta Curte va avea în vedere că, prin Hotărârea nr. 672/12.11.2014, intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis că aspectele sesizate de reclamantă nu întrunesc elementele constitutive ale discriminării, astfel cum este definită în art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. În analiza legalităţii acestei soluţii, instanţa de contencios administrativ are obligaţia de a stabili în ce măsură faptele reclamate au caracter discriminatoriu, analiză care nu poate fi făcută în lipsa persoanelor indicate a fi săvârşit aceste fapte, respectiv C. şi Corul D.. Deşi persoanele reclamate a fi săvârşit fapte de discriminare la adresa intimatei-reclamante nu au participat la emiterea actului contestat, eventuala declarare a nelegalităţii Hotărârii nr. 672/12.11.2014 este de natură să producă efecte cu privire la drepturile şi obligaţiile acestora, astfel încât prezenţa lor în proces este necesară, pentru a beneficia de posibilitatea efectivă de a-şi prezenta apărările, în raport de pretenţiile recurentului-reclamant.

De altfel, specificul raporturilor de drept administrativ impune, în unele cazuri, prezenţa în proces a unor terţi, în patrimoniul sau în persoana cărora urmează să se reflecte soluţia instanţei de judecată. Soluţionarea litigiului doar în contradictoriu cu emitentul actului administrativ contestat încalcă atât principiul dreptului la apărare, consacrat de art. 13 din C. proc. civ., cât şi principiul contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., terţii afectaţi neavând posibilitatea de a cunoaşte pretenţiile reclamantului şi nici a de a formula apărări cu privire la legalitatea actului administrativ care le profită.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 78 C. proc. civ. şi cele ale art. 161 din Legea nr. 554/2004 obligă instanţa de judecată doar la punerea în discuţia părţilor a necesităţii introducerii în cauză a altor persoane, însă nu conferă dreptul de a dispune cu privire la cadrul procesual pasiv, în contra dreptului de dispoziţie al părţilor, reglementat de prevederile art. 9 din C. proc. civ.. Prevederile art. 78 alin. (2) C. proc. civ. stipulează că, în măsura în care instanţa de judecată apreciază că judecata cauzei nu se poate derula fără participarea altor persoane şi niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a acestora, cererea va fi respinsă.

În acest context, Înalta Curte constată că nepunerea în discuţia părţilor a cererii formulate de recurentul-pârât, cu privire la necesitatea întregirii cadrului procesual pasiv cu persoanele reclamate a fi săvârşit faptele discriminatorii, precum şi pronunţarea unei soluţii de admitere a acţiunii şi de constatare a existenţei discriminării doar în contradictoriu cu emitentul actului administrativ, este o împrejurare de natură a afecta dreptul la apărare al acestor persoane şi constituie o cauză de nelegalitate a hotărârii recurate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va dispune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, care va pune în discuţia părţilor cererea formulată de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în condiţiile art. 78 C. proc. civ.

În raport de soluţia de casare cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurentul-pârât, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond în rejudecare.

În consecinţă, constatându-se incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea Sentinţei civile nr. 3247 din 8 decembrie 2015 şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, împotriva Sentinţei civile nr. 3247 din 8 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2018.

GGC - GV