Appeal against extraordinary challenge and constitutional referral dismissed as inadmissible due to irrevocability of final judgment in information disclosure and damages claim

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 iunie 2012, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2012, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Sectorului 3 Bucureşti, prin Primar şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia Generală Juridică, a solicitat obligarea pârâţilor la comunicarea informaţiilor solicitate prin cererea anexată şi, totodată, obligarea pârâţilor la plata daunelor în sumă de 1.000.000 RON.

1.2. Prin Sentinţa civilă nr. 6194 din 31 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23 noiembrie 2012, sub nr. x/2012.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 4302 din 10 iunie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Sectorului 3 Bucureşti, prin Primar şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia Generală Juridică, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată împotriva Sentinţei civile nr. 4302 din 10 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Împotriva Sentinţei civile nr. 4302 din 10 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A. şi B., solicitând casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

4. Soluţia instanţei de recurs

Prin Decizia civilă nr. 3310 din 31 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de B. împotriva Sentinţei civile nr. 4302 din 10 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, şi a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

5. Calea de atac extraordinară formulată în cauză

5.1. Împotriva Deciziei civile nr. 3310 din 31 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au formulat contestaţie în anulare A. şi B., înregistrată la data de 11 iunie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018

Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ. de la 1865 (astfel cum a reţinut instanţa învestită cu soluţionarea căii de atac extraordinare), iar în motivarea cererii, contestatorii au învederat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, în condiţiile în care completul 13 de recurs a judecat dosarul în lipsa unei repartizări aleatorie.

Contestatorii au susţinut că dezlegarea dată recursului este rezultatul a trei erori materiale, şi anume: intimata Primăria Sectorului 3 nu a depus întâmpinare, împrejurare de care instanţa nu a ţinut cont; întâmpinarea formulată de intimatul Ministerul Afacerilor Interne a fost depusă cu depăşirea termenului de 25 de zile, fiind tardivă; a fost depăşit termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru motivarea hotărârii.

Contestatorii au arătat că instanţa de control judiciar, respingând recursul, a omis să cerceteze motivele de casare invocate, respectiv cele privind încălcarea normelor de competenţă materială de către tribunal şi pronunţarea hotărârii cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe.

5.2. Prin cererea înregistrată la data de 21 august 2018, contestatorii au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi ale 45 alin. (4) din Legea nr. 230/2007, în raport de prevederile art. 16 şi art. 21 din Constituţia României.

În motivarea cererii, contestatorii au învederat că art. 2 din Legea nr. 230/2007 este neconstituţional întrucât nu prevede explicit obligaţia asociaţiilor de proprietari de a afişa la avizier datele de identificare referitoare la cont bancar, e-mail şi numele şi apartamentul unde locuieşte preşedintele asociaţiei.

Cât priveşte art. 45 alin. (4) din Legea nr. 230/2007, acest text de lege este neconstituţional întrucât nu se prevede o obligaţie în sarcina asociaţiilor de proprietari de a deschide conturi bancare.

6. Soluţia pronunţată asupra contestaţiei în anulare

6.1. Prin încheierea din 5 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi ale 45 alin. (4) din Legea nr. 230/2007, formulată de contestatorii A. şi B.

6.2. Prin Decizia nr. 4314 din 5 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B., împotriva Deciziei civile nr. 3310/31.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

7. Calea de a atac exercitată în cauză

Împotriva Deciziei civile nr. 4314 din 5 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2018, precum şi împotriva încheierii din 05 septembrie 2018, pronunţată în acelaşi dosar, au declarat recurs contestatorii A. şi B., solicitând casarea hotărârilor atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi ale art. 45 alin. (4) din Legea nr. 230/2007, precum şi admiterea contestaţiei în anulare.

În dezvoltarea recursului, contestatorii susţin că decizia atacată este lovită de nulitate absolută, fiind pronunţată cu nerespectarea probelor administrate în dosar şi cu nerespectarea temeiului de drept invocat de contestatori, respectiv art. 16 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, art. 5 din C. civ., Legea nr. 544/2001 şi Legea nr. 544/2004.

În ceea ce priveşte încheierea din 5 septembrie 2018, contestatorii susţin că instanţa în mod greşit a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi ale art. 45 alin. (4) din Legea nr. 230/2007, fiind încălcat grav principiul egalităţii de tratament, creându-se o situaţie discriminatorie. În acest sens, contestatorii reiau integral criticile de neconstituţionalitate expuse în cuprinsul cererii depuse în dosarul curţii de apel.

8. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 21.11.2018, intimatul Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva Deciziei nr. 3310/31.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal

II.1. Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva Deciziei nr. 3310/31.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, excepţie invocată atât de intimatul Ministerul Afacerilor Interne, cât şi de instanţa de judecată, din oficiu, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din Constituţia României: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.", din acest text normativ rezultând că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Totodată, Înalta Curte va avea în vedere şi prevederile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora: "Hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată."

Înalta Curte constată că Decizia civilă nr. 4314 din 5 septembrie 2018 a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în soluţionarea contestaţiei în anulare declarată împotriva Deciziei nr. 3310 din 31 mai 2018, pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. x/2012. Această din urmă hotărâre are caracter irevocabil, întrucât a dezlegat recursul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 4302 din 10 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Pe cale de consecinţă, recursul declarat de contestatorii A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 4314 din 5 septembrie 2018 priveşte o hotărâre cu caracter irevocabil, în raport de dispoziţiile art. 320 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865, care nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs în sensul art. 299 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia: "Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului".

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorii A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 4314 din 5 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de contestatorii A. şi B. împotriva încheierii din 05 septembrie 2018 este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea recurată, curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 şi ale art. 45 alin. (4) din Legea nr. 230/2007, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, textele criticate neavând legătură cu soluţionarea contestaţiei în anulare.

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi contestatorii au întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, recursul de faţă va fi analizat prin raportare la prevederile art. 304 din C. proc. civ. de la 1865, reţinând că, prin raportare la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, contestaţia în anulare se judecă potrivit prevederilor C. proc. civ. de la 1865, astfel încât calea de atac este supusă dispoziţiilor aceluiaşi cod.

Prin recursul declarat în cauză, contestatorii au indicat succint că, prin respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a fost încălcat principiul egalităţii de tratament, ceea ce a condus la o gravă discriminare, fără a detalia această critică.

Analizând aceste susţineri, în raport de prevederile art. 16 din Constituţie, având în vedere şi lipsa unei motivări detaliate a cererii de recurs, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de contestatori, curtea de apel realizând o corectă analiză a condiţiilor de admisibilitate ale cererii, astfel cum sunt prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Prevederile criticate prin excepţia de neconstituţionalitate nu prezintă relevanţă în raport de obiectul învestirii instanţei de judecată, soluţionarea contestaţiei în anulare fiind circumscrisă aspectelor de ordin procedural sesizate de contestatori prin calea extraordinară de atac (respectiv existenţa unor erori materiale şi a omisiunii cercetării unor motive de casare de către instanţa care a pronunţat Decizia nr. 3310/31.05.2018, atacată prin contestaţia în anulare). Dispoziţiile art. 2 şi art. 45 alin. (4) din Legea nr. 230/2007 prezintă relevanţă doar în soluţionarea fondului cauzei şi o eventuală neconformitate cu dispoziţiile constituţionale ar putea fi avută în vedere în măsura în care s-ar pronunţa o soluţie de admitere a contestaţiei în anulare şi s-ar ajunge la rejudecarea fondului.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident niciunul dintre motivele de modificare sau casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de contestatorii A. şi B. împotriva încheierii din 05 septembrie 2018, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de contestatorii A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 4314 din 5 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii A. şi B. împotriva încheierii din 05 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi ale art. 45 alin. (4) din Legea nr. 230/2007.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2018.

GGC - GV