Gender discrimination in public board appointments: failure to meet positive action obligations does not constitute direct discrimination
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the National Council for Combating Discrimination (CNCD), leaving in force the appellate court's decision that annulled the CNCD's sanctioning order against the Mayor and the Local Council of a municipality. The dispute concerned a challenge to a CNCD decision that imposed a warning on local public authorities for direct gender discrimination, after seven men were appointed to the board of a local utility company while female applicants were not selected. The court held that the CNCD's decision was null and void because it conflated direct discrimination with the failure to implement positive measures or affirmative action; specifically, the authorities did not establish discriminatory eligibility criteria, so the mere fact that only men were appointed did not constitute direct discrimination under the Gender Equality Act or the Anti-Discrimination Ordinance, and the CNCD could not use the non-fulfillment of a separate legal obligation to promote gender balance as the sole basis for a finding of direct discrimination. Key legal bases included Articles 62 and 63 of Law No. 215/2001 (establishing the lack of active legal standing for the Mayor regarding acts issued by the Local Council), Article 2 of O.G. No. 137/2000 (defining direct discrimination vs. positive measures), and Article 20 of O.G. No. 137/2000 (allocation of the burden of proof), alongside Articles 6 and 21 of Law No. 202/2002 regarding gender equality and non-discrimination in information access.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 63 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 215/2001, art. 272 din Legea nr. 53/2003, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 21 din Legea nr. 202/2002, art. 496 C. proc. civ; Gender discrimination in public board appointments: failure to meet positive action obligations does not constitute direct discrimination: Din documentele depuse la dosarul cauzei rezultă că Hotărârea Consiliului Local nr. 47/28.02.2013 privind numirea membrilor Consiliului de Administraţie la SC C., începând cu data de 01.03.2013, toţi de sex masculin, împrejurare ce îmbracă forma unei fapte de discriminare pe criteriul de gen, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de la data de 8.08.2014, pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Primarul Municipiului Satu Mare şi Consiliul Local al Municipiului Satu Mare prin A. au solicitat în contradictoriu cu Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 335 din 18.06.2014 emisă de pârât
Prin Sentinţa nr. 2579/CA pronunţată la data de 3 decembrie 2011, Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu, a declinat în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, competenţa materială de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanţii Primarul Municipiului Satu Mare şi Consiliul Local al Municipiului Satu Mare în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru anularea Hotărârii nr. 335/18.06.2014 emisă de pârât.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 88/CA/2015-PI pronunţată la data de 25 mai 2015, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii de contravenient a Instituţiei Primarului Municipiului Satu Mare, a respins excepţiile lipsei de interes şi a calităţii procesuale active a petentei Fundaţia B. invocată de reclamanţii Instituţia Primarului Municipiului Satu Mare prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, a admis acţiunea formulată de reclamanţii Instituţia Primarului Municipiului Satu Mare prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării Autoritate de Stat Autonomă şi Fundaţia B. şi a anulat Hotărârea nr. 335/18.06.2014 emisă de către pârâtul C.N.C.D.
3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinice.
Într-o primă critică pârâtul a arătat că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 62 alin. (1) şi art. 63 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală în ceea ce priveşte instituţia Primarului Municipiului Satu Mare. S-a invocat faptul că Primarul are calitatea de subiect activ al contravenţiei reglementată de O.G. nr. 137/2000, deoarece SC C. este o societate furnizoare de servicii publice de gospodărire comunală care are ca obiect asigurarea necesarului de apă potabilă a populaţiei, colectarea apelor uzate şi epurarea acestora.
O a doua critică vizează aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, în sensul că sarcina probei în cauză revine societăţii acuzate de discriminare. Astfel, în materia combaterii discriminării legiuitorul a reglementat împărţirea sarcinii probei între reclamant şi pârât, ceea ce înseamnă că depunerea cererii la CNCD creează o prezumţie simplă de discriminare, fiind sarcina societăţii reclamate să demonstreze că nu s-a săvârşit o faptă discriminatorie sau că faptele menţionate au o justificare obiectivă.
Este o situaţie similară cu cea prevăzută de art. 272 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, conform cărora "Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare."
În speţă, dacă Primarul Municipiului Satu Mare şi Consiliul local al Municipiului Satu Mare au fost reclamaţi la CNCD, atunci aveau obligaţia să probeze că:
- modalitatea prin care s-a acordat punctajul în cadrul procedurii de evaluare a candidaturilor pentru persoanele de sex feminin nu a fost discriminatorie;
- evaluarea a avut un caracter obiectiv, conform unor criterii aplicate de un expert independent.
CNCD a constatat existenţa unei situaţii care a permis apariţia unei prezumţii simple de existenţă a unor fapte de discriminare, la adresa persoanelor de sex feminin, concretizată prin încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării în procedura de evaluare a candidaturilor.
În speţă, Primarul Municipiului Satu Mare şi Consiliul local al Municipiului Satu Mare nu au reuşit să producă în faţa CNCD suficiente probe în sprijinul susţinerilor privind excluderea persoanelor de sex feminin din componenţa Consiliului de Administraţie al SC C..
Întreaga motivare a instanţei de fond se bazează pe afirmaţiile reclamantelor, nesusţinute de probe, deşi aveau obligaţia procesuală să producă dovezile necesare pentru ca instanţa să poată stabili corect situaţia de fapt.
O a treia critică vizează faptul că pentru soluţionarea cauzei este lipsită de substanţă susţinerea instituţiilor publice reclamante că nu au avut intenţia să discrimineze, deoarece O.G. nr. 137/2000 nu face distincţie între discriminarea cu intenţie şi cea neintenţionată, deoarece sunt sancţionate şi faptele ce constituie discriminare indirectă.
Din documentele depuse la dosarul cauzei rezultă că Hotărârea Consiliului Local nr. 47/28.02.2013 privind numirea membrilor Consiliului de Administraţie la SC C., începând cu data de 01.03.2013, toţi de sex masculin, împrejurare ce îmbracă forma unei fapte de discriminare pe criteriul de gen, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.
Petiţia a fost adresată CNCD de către Fundaţia "B.", în speţă fiind întrunite cerinţele art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 pentru a se constata un tratament discriminatoriu privind accesul la o funcţie publică, pe criteriul de gen.
4. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 4 aprilie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.
Prin încheierea de şedinţă din data de 16 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 8 mai 2018.
5. Apărările formulate în cauză.
La data de 30.07.2015 au formulat întâmpinare reclamanţii, în calitate de autorităţi publice, respectiv Primarul Municipiului Satu Mare şi Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, solicitând respingerea recursului formulat de pârâta CNCD, ca nefondat.
Instanţa de fond în mod corect a reţinut lipsa calităţii de contravenient a Primarului Municipiului Satu Mare raportat la faptul că actul administrativ prin care s-a stabilit existenţa unei discriminări este o hotărâre a consiliului local, iar primarul în exercitarea atribuţiilor impuse de legiuitor prin Legea nr. 215/2001 emite dispoziţii, acte care nu au fost contestate la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 47/28.02.2013, act administrativ cu caracter unilateral care nu a fost contestat, s-a aprobat numirea membrilor în Consiliul de administraţie al SC C., cu respectarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 109/2011. Potrivit art. 29 alin. (5) din actul normativ menţionat candidaţii propuşi sunt selectaţi, apoi evaluaţi de un expert independent, persoană fizică sau juridică specializată în recrutarea resurselor umane ale căror servicii sunt contractate în conformitate cu dispoziţiile legale incidente în cauză.
Criteriile de recrutare/selecţie/evaluare nu au caracter discriminatoriu şi nu au dezavantajat nicio persoană dintre cele care au participat la concursul pentru obţinerea calităţii de membru în consiliul de administraţie al SC C..
Faptul că nicio persoană de sex feminin nu a întrunit punctajul necesar pentru a fi propusă/desemnată ca membru în consiliul de administraţie nu poate constitui o faptă de discriminare de natura celor prevăzute de O.G. nr. 137/2000.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Motivele de recurs se subsumează prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.
i) Cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Este neîntemeiată critica recurentului CNCD că instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material, respectiv 62 alin. (1) şi art. 63 alin (1) lit. d) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală în ceea ce priveşte instituţia Primarului Municipiului Satu Mare.
Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, că Primarul Municipiului Satu Mare nu putea săvârşi contravenţia reţinută în sarcina sa, deoarece, în cauză, actul administrativ pretins discriminatoriu este Hotărârea Consiliului Local nr. 47/28.02.2013 prin care s-a aprobat numirea membrilor în Consiliul de administraţie al SC C.. Aşadar, atâta timp cât intimatul Primarul Municipiului Satu Mare nu a emis niciun act şi nu a săvârşit alte fapte ce putea duce la o pretinsă discriminare a femeilor ce au participat la procedura de numire a membrilor consiliului de administraţie, în mod corect a reţinut Curtea de Apel Oradea că reclamantul nu are calitatea de subiect activ al contravenţiei, criticile din formulate în recurs apărând ca nefondate, sub acest aspect.
Este neîntemeiată critica recurentului CNCD că instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material, respectiv art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, în sensul că sarcina probei în cauză revine societăţii acuzate de discriminare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin Hotărârea nr. 335 din 18.06.2014, emisă de CNCD au fost sancţionate cu avertisment instituţiile publice Primarul Municipiului Satu Mare şi Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, cu recomandarea ca pe viitor cele două instituţii să aibă în vedere măsuri afirmative pentru promovarea şi susţinerea participării echilibrate a femeilor şi bărbaţilor la posturile de conducere precum şi la nominalizarea membrilor şi participanţilor în orice consiliu, grup de experţi şi alte structuri lucrative manageriale şi/sau de consultanţă.
CNCD a apreciat că temeiul juridic al aplicării sancţiunii este art. 2 alin. (1) şi alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu prevederile art. 6 alin. (2) şi art. 21 din Legea nr. 202/2002. În considerentele Hotărârii pronunţate de organul administrativ-jurisdicţional s-a reţinut că au fost numiţi şapte membri ai consiliului de administraţie ai SC C., toţi de sex masculin, deşi la procedură au fost nouă participanţi, printre care şi o persoană de sex feminin.
CNCD a pornit de la premisa că este suficient să se indice faptul că printr-o hotărâre a Consiliului Local au fost numiţi numai bărbaţi, pentru a fi invocată o potenţială discriminare pe criteriu de gen. De asemenea, în considerente s-a reţinut că au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse dintre femei şi bărbaţi, fiind necesar ca în situaţii diferite să se aplice remedii juridice diferite - aspect reţinut şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Hotărârea nr. 335 din 18.06.2014, emisă de CNCD a fost atacată în faţa instanţei de contencios administrativ, iar instanţa a anulat-o cu motivarea că nu s-a demonstrat existenţa unor criterii discriminatorii de calificare sau de evaluare la procedura de numire în funcţia de membru al consiliului de administraţie la o societate de interes local.
Înalta Curte constată că organul administrativ-jurisdicţional s-a referit în considerentele hotărârii pronunţate la două situaţii de fapt diferite care au regim juridic distinct - în primul rând, CNCD a avut în vedere existenţa unei potenţiale discriminări pe criteriu de gen şi în al doilea rând a avut în vedere nerespectarea dispoziţiilor legale privind egalitatea de şanse dintre bărbaţi şi femei.
Discriminarea pe motive de gen este o discriminare directă şi este reglementată de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, însă în speţă nu s-a făcut dovada că au fost săvârşite acte discriminatorii de către pârâţi, care au susţinut că instituirea criteriilor de acces la funcţia de membru al consiliului de administraţie la o societate de interes local nu au fost de natură să discrimineze femeile.
Este adevărat că în materia discriminării, sarcina probei este răsturnată, însă trebuie menţionat că din documentaţia depusă la dosarul cauzei nu rezultă că s-ar fi instituit criterii care să îngrădească, nici direct, nici indirect, accesul femeilor la funcţiile menţionate anterior.
În ceea ce priveşte aplicarea Legii nr. 202/2002, CNCD a menţionat în dispozitivul Hotărârii nr. 335/2014 încălcarea dispoziţiilor art. 21 din actul normativ menţionat, arătând şi în motivare că trebuie respectate dispoziţiile art. 6 alin. (5) pct. a) şi b) din legea privind egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 202/2002: "(1) Instituţiile publice, autorităţile publice, precum şi organizaţiile guvernamentale asigură accesul la informaţiile din sferele lor de activitate, în limitele legii, solicitanţilor, femei sau bărbaţi, fără discriminare. (2) Informaţiile distribuite prin mass-media vor respecta egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi nu vor conţine, promova sau provoca nicio formă de discriminare bazată pe criteriul de sex."
Or, deşi textul menţionat se referă la accesul la informaţiile din sfera de activitate a instituţiilor publice, în speţă nu s-a pretins că vreo persoană de sex feminin a fost discriminată prin limitarea accesului la informaţiile privind numirea într-o funcţie publică.
Potrivit art. 6 alin. (5) pct. a) şi b) din Legea nr. 202/2002: "(5) Nu sunt considerate discriminări: a) măsurile speciale prevăzute de lege pentru protecţia maternităţii, naşterii, lăuziei, alăptării şi creşterii copilului; b) acţiunile pozitive pentru protecţia anumitor categorii de femei sau bărbaţi;"
Potrivit art. 2 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, prevederi menţionate în considerentele hotărârii pronunţate de CNCD: "(9) Măsurile luate de autorităţile publice sau de persoanele juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunităţi, vizând asigurarea dezvoltării lor fireşti şi realizarea efectivă a egalităţii de şanse a acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi, precum şi măsurile pozitive ce vizează protecţia grupurilor defavorizate nu constituie discriminare în sensul prezentei ordonanţe."
Nu trebuie confundată discriminarea de gen, adică instituirea unui criteriu discriminatoriu privind accesul la o anumită funcţie, cu obligaţia pozitivă prevăzută de legiuitor în Legea nr. 202/2002 sau în O.G. nr. 137/2000 - obligaţie care impunea luarea unor măsuri pentru asigurarea accesului unei anumite categorii sociale la o funcţie publică.
Actul administrativ emis de CNCD cuprinde în motivarea sa aspecte privind, atât discriminarea de gen, cât şi neîndeplinirea obligaţiei pozitive impuse de o lege specială - cu alte cuvinte, nu are temei juridic soluţia de constatare a discriminării de gen bazată pe neîndeplinirea unei alte obligaţii legale.
Aşa fiind, Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond că Hotărârea nr. 335 din 18.06.2014, emisă de CNCD este lovită de nulitate, criticile formulate în recurs apărând ca nefondate.
ii) Temeiul de drept al soluţiei pronunţate de Înalta Curte
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinţei nr. 88/CA/2015 - PI din 25 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2018.
GGC - GV