Claw-back contribution notification upheld; lower court annulment reversed and claim rejected

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 27 aprilie 2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală,

- anularea comunicării CNAS primită de A. prin e-mail în data de 31 octombrie 2014, la ora 3:15 p.m.; adresei nr. x/30.10.2014 emisă de către CNAS şi primită de A. în data de 31 octombrie 2014; adresei de răspuns a CNAS nr. x/28.11.2014 primită de A. în data de 4 decembrie 2014, referitoare la contestaţia depusă de A. împotriva Notificărilor.

S-a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată privind soluţionarea cauzei.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 3129 din 19 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta SC A. SRL faţă de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, având ca obiect "anulare act administrativ".

S-a dispus anularea notificării nr. x/30.10.2014.

S-a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei de anulare a emailului din 31.10.2014 şi a adresei nr. x/13.06.2013.

A fost obligată pârâta CNAS să achite reclamantei suma de 10.154,32 RON cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată, reduse de instanţă.

S-a respins acţiunea faţă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate au formulat recursuri recurenta-reclamantă SC A. SRL şi intimata-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

3.1. Prin recursul declarat de reclamanta SC A. SRL s-a solicitat modificarea sentinţei recurate în partea din considerente prin care instanţa a reţinut cu privire la criticile vizând aspectele ţinând de includerea TVA în datele comunicate de CNAS în legătură cu Trimestrul, că nu sunt întemeiate;

Modificarea sentinţei recurate în partea din considerente prin care instanţa a reţinut cu privire la criticile vizând aspectele ce ţin de includerea adaosurilor distribuitorilor angro şi ale farmaciilor în valoarea consumului individual de medicamente, în mod specific că, nu sunt întemeiate;

Casarea parţială a sentinţei recurate, în privinţa e-mail-ului din data de 31 octombrie 2014 şi a Adresei de răspuns a CNAS nr. x/28.11.2014, respectiv admiterea cererii de anulare a e-mail-ului din data de 31 octombrie 2014 şi a Adresei de răspuns a CNAS nr. x/28.11.2014;

Casarea parţială a sentinţei recurate, în privinţa calităţii procesuale a ANAF, respectiv respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF;

Modificarea părţii din dispozitiv privind acordarea cheltuielilor parţiale de judecată în favoarea în cuantum de 10.154,32 RON, şi pe cale de consecinţă, suplimentarea cheltuielilor de judecată acordate pentru soluţionarea în primă instanţă a dosarului;

Obligarea pârâtelor-intimate la plata cheltuielilor de judecată aferente soluţionării prezentului recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că, în ciuda celor reţinute de prima instanţă în sentinţa recurată, includerea TVA în determinarea bazei de calcul a contribuţiei claw-back este o măsură nelegală luată de CNAS luând în considerare anumite prevederi declarate neconstituţionale, raportat la considerentele Deciziei nr. 39/05.02.2013.

În ceea ce priveşte susţinerea pârâtei în sensul că reclamanta poate să îşi deducă ea singură TVA-ul din valoarea consumului, s-a arătat că obligaţia contribuabilului de a deduce TVA-ul din valorile consumului comunicate a fost introdusă prin O.U.G. nr. 69/2014, în data de 05.11.2014, deci ulterior trimestrului III 2014 aflat în discuţie în prezenta speţă, astfel că pârâta avea obligaţia de a comunica valoarea consumului individual al reclamantei fără ca ea să conţină TVA şi fără a se putea pretinde reclamantei să deducă ea însăşi TVA-ul din această valoare.

Astfel, s-a considerat că aspectele reţinute de prima instanţă referitoare la includerea TVA-ului în datele comunicate de CNAS sunt nefondate şi neîntemeiate, şi că instanţa de fond a reţinut în mod greşit legalitatea includerii TVA în datele comunicate de CNAS pentru Trimestrul III 2014, acesta constituind un motiv suplimentar de anulare a actelor atacate.

Referitor la considerentele din sentinţa recurată cu privire la includerea adaosurilor distribuitorilor angro şi ale farmaciilor în valoarea consumului individual de medicamente comunicat de CNAS, s-a arătat că fiind o taxă de natură fiscală, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, reglementarea sa este integrată sistemului legal de impuneri la care face referire art. 56 alin. (2) din Constituţie, astfel că determinarea taxei claw-back la o valoare ce include adaosurile practicate de distribuitori şi farmacii reprezintă o încălcare a principiului fiscal al justei aşezări a sarcinilor. Totodată s-a arătat că nu există nicio relaţie, în ceea ce priveşte decontările intre CNAS şi reclamantă.

Referitor la casarea parţială a sentinţei recurate, în privinţa e-mail-ului din data de 31 octombrie 2014 şi a Adresei de răspuns a CNAS nr. x/28.11.2014, s-a arătat că acest ea emană de la pârâtă, fiind producătoare de efecte juridice în mod vădit, prin menţinerea obligaţiei de plată a unei contribuţii claw-back cu mult mai mare decât cea datorată în realitate.

Referitor la casarea parţială a sentinţei recurate, în privinţa calităţii procesuale a ANAF, în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF, s-a susţinut prin motivele de recurs că soluţia primei instanţe este greşită în condiţiile în care că O.U.G. nr. 77/2011 prevede obligaţia plătitorilor Contribuţiei de a se înregistra la ANAF [art. 4 alin. (3)]; obligaţia plătitorilor Contribuţiei de a declara Contribuţia la organul fiscal competent [art. 5 alin. (3)] şi competenta ANAF de administrare a Contribuţiei [art. 5 alin. (1)].

În plus s-a invocat şi posibilitatea introducerii în cauză a altor entităţi ca emitentul actelor administrative atacate, prevăzută de art. 161 din Legea nr. 554/2004.

A fost criticată sentinţa şi sub aspectul diminuării cheltuielilor de judecată, arătându-se că în mod nejustificat prima instanţă a procedat la micşorarea substanţială a cuantumului cheltuielilor acordate cu titlu de onorariu de avocat, neavând în vedere reala valoare a acestora, mai precis suma de 59.066,33 RON - probată prin facturile depuse şi ordinele de plată aferente.

3.2. Recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a formulat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 3129/19.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi casarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii în anulare formulată de reclamanta SC A. SRL.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF, a apreciat că în mod greşit a fost admisă de instanţa de fond, întrucât, faţă de prevederile din legislaţia specifică care reglementează taxa claw-back, şi raportat la natura juridică a acesteia, ANAF este autoritatea care are atribuţii de administrare a tuturor obligaţiilor fiscale, deci şi a contribuţiei trimestriale, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Cu privire la reţinerile instanţei de fond referitoare la faptul că datele menţionate în notificare au fost stabilite de CNAS cu nerespectarea principiului predictibilităţii impunerii, s-a arătat că sistemul de raportare a consumului de medicamente compensate este instituit de legiuitor prin prevederile O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi prin legislaţia derivată, astfel, mecanismul claw-back, aşa cum este reglementat în legislaţia aplicabilă, nu aduce atingere niciunui principiu de drept fiscal, acest mecanism presupunând întoarcerea sumelor de bani plătite din fonduri publice către finanţator şi a fost adoptat în România ca o sursă suplimentară de venit la bugetul Fondului naţional unic de asigurări de sănătate şi la bugetul Ministerului Sănătăţii, pentru a asigura accesul neîntrerupt al populaţiei la medicamente.

A susţinut recurenta că instanţa de fond s-a raportat în mod greşit la afirmaţia expertului contabil potrivit căreia "expertul nu a putut verifica corectitudinea raportărilor efectuate de furnizorii de servicii medicale, unităţi sanitare cu paturi şi centre de dializă către casele de asigurări de sănătate judeţene, raportările unităţilor sanitare cu paturi şi centre de dializă către casele de asigurări de sănătate judeţene privind consumul de medicamente făcându-se pe suport de hârtie în mod centralizat şi nu detaliat pe fiecare deţinător de autorizaţie de punere pe piaţă", în condiţiile în care verificarea raportărilor făcute de furnizorii de servicii medicale şi centrele de dializă se realizează în baza datelor raportate şi validate de către casele de asigurări de sănătate în sistemul informatic integrat, aplicaţia SIUI având date suficiente pentru verificarea raportărilor făcute de furnizori.

Cu privire la reţinerile instanţei de fond referitoare la erorile privind medicamentele incluse în listă, s-a arătat că în mod greşit instanţa de fond a înţeles să analizeze critica privind erorile medicamentelor incluse în listă, din prisma lipsei predictibilităţii fiscale deşi din raportul de expertiză rezultă foarte clar că în realitate consumul aferent reclamantei pe trimestrul III 2014, ar fi trebuit să fie mai mare decât cel transmis de CNAS (Concluziile la obiectivul V la raportul de expertiză contabilă).

A susţinut recurenta că, atât timp cât reclamanta la momentul la care a încasat aceste sume nu a contestat în niciun mod consumul de medicamente, înseamnă că l-a acceptat, fiind în totalitate de acord cu acesta. Reaua credinţă a reclamantei rezultă cu certitudine din faptul că înţelege să conteste consumul de medicamente decontat din fond doar în situaţia în care au obligaţia plăţii contribuţiei trimestriale, nu şi atunci când a încasat sumele decontate din bugetul FNUASS.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, reclamanta a invocat excepţia nulităţii recursului pârâtei pentru nemotivare.

Pe fond, s-a solicitat respingerea motivelor de recurs formulate de CNAS, achiesând la motivul vizând greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF.

Prin întâmpinare, pârâta ANAF a solicitat respingerea recursurilor, arătând că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, anulare acte emise de CNAS, nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 4 iunie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, în timp ce recursul pârâtei va fi admis în parte, pentru considerentele în continuare arătate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă a invocat în cuprinsul întâmpinării excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, susţinând că cererea de recurs formulată de către pârâta CNAS nu arată motivele de drept pe care se întemeiază, nu arată motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Verificând cererea de recurs din perspectiva excepţiei nulităţii sale, prin raportare la cerinţele instituite la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul neîntemeiat al excepţiei respective, ce va fi, în consecinţă, respinsă, pentru următoarele argumente.

În cererea de recurs din dosarul de faţă a fost indicat motivul de casare ce reprezintă temeiul de drept al căii de atac declarate în cauză, respectiv prevederile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Totodată, se reţine că, din perspectiva normelor de drept material incidente în soluţionarea litigiului, recurenta-pârâtă a formulat, critici punctuale asupra sentinţei pronunţate de prima instanţă, ce pot fi încadrate în temeiul de casare indicat de către titularul căii de atac de faţă, motiv pentru care se reţine caracterul neîntemeiat al excepţiei.

În fapt, prin Notificarea nr. x/30.10.2014 pârâta CNAS a comunicat reclamantei, în calitatea sa de deţinătoare de autorizaţii de punere pe piaţă medicamente, în conformitate cu prev. O.U.G. nr. 77/2011:

- valoarea procentului "p" pentru trimestrul III al anului 2014 - 20,92%

- consumul de medicamente pentru trimestrul III 2014 suportat din FNUASS şi din bugetul MS aferent vânzărilor reclamantei, pentru medicamentele din lista depusă pentru care datorează contribuţia trimestrială, cu precizarea că acesta conţine TVA, ce urmează a fi dedus de fiecare DAPP.

În ceea ce priveşte cadrul procesual, cu trimitere la modalitatea de soluţionarea a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANAF, motiv de recurs compun al ambelor recurente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o soluţie temeinică.

Astfel obiectul cererii de chemare în judecată, îl constituie cererea de anulare a notificării emise de CNAS cu privire la modalitatea de stabilire a procentului p, precum şi a consumului de medicamente, raportul juridic născându-se intre deţinătorul autorizaţiei şi emitentul actului administrativ, independent de calitatea reclamantei de contribuitor.

În ceea ce priveşte obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că actul administrativ care produce efecte juridice este Notificarea nr. x/30.10.2014, în mod corect fiind respinsă ca inadmisibilă cererea de anulare a emailului din 31.10.2014 şi a adresei nr. x/13.06.2013.

De asemenea, se reţine că art. 161 din Legea nr. 554/2004 vizează introducerea în cauză a terţilor faţă de raportul juridic dedus judecăţii, în condiţii procedurale pe care reclamanta nu le-a respectat, neputând fi primit în combaterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011 au obligaţia plăţii acestei taxe deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, respectiv producătorii şi importatorii de medicamente care au pus efectiv pe piaţă medicamentele şi obţin profit din vânzarea acestora.

Norma legală a art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 instituie o formulă de calcul fundamentată pe valoarea consumului de medicamente suportate, potrivit legii din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

Prin raportare la art. 1 şi art. 5 alin. (4) şi (7) din acelaşi act normativ, noţiunea de "consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie" se defineşte ca acel consum aferent vânzărilor portofoliului fiecărui deţinător de APP şi vizează consumul centralizat de medicamente suportat din FNUASS şi din bugetul MS înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv consumul raportat de farmacii, unităţile sanitare cu paturi şi centre de dializă care include, adaosuri comerciale şi TVA.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011: "Deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii legali ai acestora au obligaţia de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, o contribuţie trimestrială calculată conform prezentei ordonanţe de urgenţă, contribuţie care începând cu data de 30.09.2011, s-a calculat conform art. 3 din Ordonanţă, respectiv:

(1) Contribuţia trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

(2) Procentul "p" se calculează astfel:

P = CTt - BAt/CTt x 100, unde:

CTt = consumul total trimestrial de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii;

BAt = bugetul aprobat trimestrial, aferent medicamentelor suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, calculat prin împărţirea la 4 a bugetului anual aprobat iniţial prin legea bugetului de stat."

Începând cu trimestrul IV 2012, s-a revenit din nou asupra formulei de calcul a contribuţiei trimestriale, O.G. nr. 17/2012 (art. 7) reglementând că modalitatea de calcul a contribuţiei se realizează potrivit formulei prevăzute la art. 3 din Ordonanţă, unde CTt şi BAt nu includ TVA.

Se constată că potrivit art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, "CNAS transmite în format electronic persoanelor care au obligaţia plăţii acestei taxe, până la finele lunii următoare expirării trimestrului, consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate".

Se mai reţine că prin Decizia nr. 39/2013, Curtea Constituţională a României a statuat că este neconstituţională calcularea contribuţiei la o bază de impunere ce are în compunere o altă taxă, respectiv este neconstituţională includerea TVA în baza de impunere a contribuţiei claw-back. Curtea Constituţională nu a stabilit că CNAS are obligaţia de a deduce TVA-ul din valoarea consumului individual, ci a apreciat doar că această contribuţie trimestrială nu poate fi calculată la valoarea consumului individual care să cuprindă TVA.

Prin urmare, se observă că formula de calcul menţionată în notificarea contestată, respectă în totalitate atât prevederile legale cât şi Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 39/2013, având în vedere că CTt şi BAt, componente de calcul ale contribuţiei, nu includ TVA.

Obligaţia de deducere a TVA îi revine intimatei reclamante şi nicidecum CNAS în condiţiile în care prin notificare s-a comunicat consumul de medicamente conţinând TVA, care urmează a fi dedus de fiecare DAPP.

Referitor la încălcarea principiului evitării dublei impuneri, prin includerea adaosurilor comerciale aplicate de operatorii economici ce comercializează en-detail aceste produse şi a TVA-ului, Înalta Curte urmează să înlăture susţinerile recurentei.

În ceea ce priveşte includerea adaosurilor comerciale aplicate de operatorii economici ce comercializează en-detail aceste produse, instanţa de fond a reţinut corect că, în raport cu prevederile art. 1 şi 3 din ordonanţă şi procedura de raportare a consumului de medicamente, prevăzut de art. 5, stabilirea contribuţiei se face prin raportare la valoarea consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie, iar în consumul raportat de farmacii include într-adevăr şi adaosuri comerciale (adaosul comercial de distribuţie, respectiv adaosul comercial de farmacie) calculate potrivit art. 20 şi 21 din Ordinul nr. 75/2009.

Or, aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 249/21.05.2013, "taxa de claw-back este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituţie, în virtutea cărora "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". Aşadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituţiilor şi/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare. Ca atare, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speţă ai taxei de claw-back, respectiv agenţii economici care sunt vizaţi în mod expres de reglementările Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011."

Astfel cum s-a reţinut prin decizia Curţii Constituţionale nr. 484/25.09.2014, "în aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus." Curtea reiterează faptul că această contribuţie trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deţinători li se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilităţi), ceea ce nu este cazul celorlalţi subiecţi care desfăşoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceştia vând atât medicamente compensate, cât şi medicamente cumpărate liber de populaţie, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate. Pentru această activitate aceşti subiecţi practică un adaos comercial negociat cu deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, fiind prin urmare firesc ca acest adaos să fie plătit de către deţinătorii de APP."

Prin urmare, susţinerea recurentei referitoare la încălcarea principiului evitării dublei impuneri, prin includerea adaosurilor comerciale aplicate de operatorii economici ce comercializează en-detail aceste produse, este nefondată.

Însă, este neîntemeiată aprecierea primei instanţe cu privire la încălcarea principiului predictibilităţii impunerii.

Instanţa de control judiciar reţine că deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor nu pot invoca necunoaşterea întinderii contribuţiei trimestriale, câtă vreme preţurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România se stabilesc şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii (ceea ce implică o cotă maximă a adaosului de distribuţie şi o cotă maximă a adaosului de farmacie).

Sub acest aspect, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 665/12.11.2014 a observat că, potrivit art. 851 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, "Ministerul Sănătăţii stabileşte, avizează şi aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii publice, preţurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, cu excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC)". Având în vedere aceste prevederi legale, Curtea Constituţională a constatat că modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie sunt plafonate la un anumit nivel, determinat în mod clar şi explicit.

Aşadar, câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând aceste preţuri, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător.

Curtea Constituţională a observat, de asemenea, că, în acest cadru legal, este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus.

Referitor la erorile privind medicamentele incluse în listă, argument care a stat, de asemenea, la baza anulării actului administrativ, se constată că între momentul vânzării de către DAPP a medicamentelor către depozite şi momentul vânzării acestora în farmacii către consumatorul final intervine în mod logic un interval de timp, astfel încât valoarea consumului comunicat de pârâtă în cauză poate include şi valori ale medicamentelor pe care reclamanta le-a pus în vânzare anterior trimestrului III 2014, dar care au fost consumate în trimestrul IV, care, aşadar au ajuns la consumatorul final prin intermediul farmaciilor şi unităţilor spitaliceşti în perioada de referinţă.

Şi, în ultimul rând, motivul de recurs formulat de recurenta reclamantă privind reducerea cheltuielilor de judecată este neîntemeiat, în condiţiile în care acţiunea a fost admisă în parte, iar cuantumul onorariului apărătorului a fost diminuat în raport de complexitatea concretă a cauzei, dosare cu acest obiect fiind repetitive pe rolul instanţelor judecătoreşti, unde s-a consolidat o bogată jurisprudenţă.

În raport de toate considerentele expuse, în dezacord cu opinia primei instanţe, Înalta Curte constată că actul administrativ contestat nu este afectat de motive de nelegalitate, astfel încât în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., va fi admis, în parte, recursul declarat de pârâtă şi respins recursul reclamantei, iar pe cale de consecinţă, va casa hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 3129 din 19 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinţei civile nr. 3129 din 19 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi rejudecând, respinge ca nefondat capătul de cerere privind anularea notificării x/30.10.2014 şi privind obligarea la cheltuieli de judecată.

Menţine în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2019.

GGC - GV