Suspension of execution of fiscal act: "well-justified case" threshold and start of the 60-day annulment deadline

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26 iunie 2017, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Comuna Borş, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei, a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 24.03.2016, emis de pârât, până la soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva acestui act.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 106 din 17 august 2017, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta Comuna Borş, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei şi a dispus suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 24.03.2016, emis de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva Sentinţei civile nr. 106 din 17 august 2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Energiei, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare.

În susţinerea recursului, pârâtul a apreciat că, prin sentinţa atacată se fac aprecieri asupra fondului cauzei, referitoare la punerea în funcţiune a proiectului reclamantei, fiind, astfel, depăşit cadrul cererii de suspendare.

Cererea de suspendare a fost soluţionată cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat. Recurentul-pârât apreciază că aspectele de aparentă nelegalitate invocate de reclamantă impun cercetarea detaliată a fondului cauzei, respectiv a particularităţilor derulării contractului de finanţare, neputând fi avute în vedere în cadrul cererii de suspendare. Reclamanta nu a indicat nicio împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii procesului-verbal contestat, simplele susţineri ale reclamantei nefiind suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate a actului administrativ.

Sub un alt aspect, recurentul-pârât arată că actul contestat a fost comunicat intimatei-reclamante la data de 25.03.2016, iar aceasta a depus cererea de suspendare a executării procesului-verbal la data de 26.06.2017, cu nerespectarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Subsumat acestui argument, intimatul-pârât a susţinut că cererea de suspendare este inadmisibilă, întrucât termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu a fost respectat în privinţa introducerii acţiunii în anulare a actului contestat.

Recurentul-pârât a criticat hotărârea primei instanţe şi din perspectiva obligaţiei reclamantei de a consemna cauţiunea aferentă cererii de suspendare, stabilită conform art. 50 alin. (7), (8) şi (9) din O.U.G. nr. 66/2011, arătând că, deşi reclamanta nu a făcut dovada consemnării cauţiunii, instanţa de fond a soluţionat şi a admis cererea de suspendare.

3.2. Prin cererea precizatoare înregistrată la dosarul cauzei la data de 28 februarie 2019, recurentul-pârât Ministerul Energiei a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca lipsită de obiect, în raport de în raport de soluţia pronunţată prin Sentinţa civilă nr. 166 din 04.12.2017, în Dosarul nr. x/2017, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect acţiunea în anulare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 24.03.2016, emis de pârât.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 17 noiembrie 2017, intimata-reclamantă Comuna Borş a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.2. Prin notele de şedinţă înregistrate la dosarul instanţei de recurs la data de 26 februarie 2019, intimata-reclamantă Comuna Borş a invocat excepţia rămânerii fără obiect a recursului, în raport de soluţia pronunţată prin Sentinţa civilă nr. 166 din 04.12.2017, în Dosarul nr. x/2017, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect acţiunea în anulare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 24.03.2016, emis de pârât.

5. Alte aspecte procesuale

Prin încheierea din 06 martie 2019, Înalta Curte a recalificat excepţia rămânerii fără obiect a recursului, invocată prin note scrise de intimata-reclamantă Comuna Borş, ca reprezentând o excepţie a lipsei de interes în susţinerea recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Referitor la excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că argumentele prezentate de intimata-reclamantă în susţinerea excepţiei sunt similare susţinerilor prezentate de însuşi recurentul-pârât, prin cererea precizatoare înregistrată la dosarul cauzei la data de 28 februarie 2019, considerentele de faţă răspunzând ambelor seturi de argumente.

Intimata-reclamantă Comuna Borş a învederat că acţiunea în anulare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 24.03.2016, emis de pârât, a fost soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 166 din 04.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017, în sensul respingerii cererii, ca inadmisibilă. Întrucât măsura suspendării a fost dispusă în condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, până la pronunţarea instanţei de fond, intimata a apreciat că prezentul recurs este lipsit de interes.

Înalta Curte reţine că, prin sentinţa recurată în prezenta cauză, instanţa de fond a dispus măsura suspendării executării procesului-verbal contestat până la pronunţarea instanţei de fond, astfel încât este necesară examinarea efectelor Sentinţei civile nr. 166/04.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017, pentru a se determina dacă această hotărârea judecătorească poate reprezenta momentul temporal al "pronunţării instanţei de fond".

Analizând obiectul cererii ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2017, precum şi considerentele sentinţei pronunţate în acest dosar, Înalta Curte constată că acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, în considerarea prevederilor art. 50 - 51 din O.U.G. nr. 66/2011, care dispun că actul administrativ fiscal ce poate fi atacat la instanţa judecătorească este decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei administrative şi nu procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare, a cărui anulare poate fi solicitată subsecvent şi condiţionat de solicitarea anulării deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Înalta Curte va avea în vedere şi împrejurarea că, în prezent, soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare este suspendată, astfel încât procedura administrativă nu este finalizată.

Prin urmare, dreptul de a promova acţiunea în anulare a actului administrativ fiscal se naşte o dată cu emiterea şi comunicarea deciziei de soluţionare a contestaţiei, procesul-verbal de constatare a neregulii neputând fi atacat pe cale separată, astfel încât acţiunea ce a format obiectul Dosarului nr. x/2017 nu vizează anularea actului administrativ fiscal, iar hotărârea pronunţată în soluţionarea acestuia nu poate fi considerată, din punct de vedere temporal, ca reprezentând momentul "pronunţării instanţei de fond", până la care s-a dispus măsura suspendării.

Pe cale de consecinţă, măsura suspendării, dispusă de prima instanţă cu privire la titlul executoriu, îşi produce în continuare efectele, iar recurentul-pârât justifică interesul soluţionării recursului, scopul previzionat fiind acela al desfiinţării efectelor suspensive a caracterului executoriu al procesului-verbal contestat, dispuse prin hotărârea recurată.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată de intimata-reclamantă, ca neîntemeiată.

II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierea recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Energiei este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta Comuna Borş a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 24.03.2016, emis de pârât.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ fiscal se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantei (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

În cauză, contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, prima instanţă reţinând în mod corect că argumentele reclamantei cu privire la greşita interpretare de către autoritatea pârâtă a noţiunii de neregulă, în accepţiunea O.U.G. nr. 66/2011, raportat la documentele prezentate de reclamantă în dovedirea respectării prevederilor contractului de finanţare, referitoare la punerea în funcţiune a parcului fotovoltaic, reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului contestat. În acest sens va fi avută în vedere jurisprudenţa europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. şi Comisia CE, prin care s-a reţinut că cerinţa cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existenţa "cel puţin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate".

Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiate, susţinerile recurentului-pârât referitoare la depăşirea cadrului cererii de suspendare, reţinând că, din considerentele hotărârii recurate nu rezultă că prima instanţă a dezlegat aspecte care antamează fondul cauzei. Astfel, prima instanţă nu a stabilit cu certitudine că reclamanta a respectat prevederile contractului de finanţare, în ceea ce priveşte punerea în funcţiune a proiectului, ci a reţinut că, din actele depuse la dosarul cauzei rezultă, la o analiză sumară, o situaţie aparent contrară celei reţinute prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, ceea ce ridică îndoieli asupra legalităţii actului administrativ fiscal, împrejurare care se circumscrie condiţiei cazului bine justificat.

În ceea ce priveşte chestiunea vizând tardivitatea formulării cererii de suspendare, este neîntemeiat argumentul recurentului-pârât referitor la sesizarea instanţei de judecată cu nerespectarea termenului de 60 de zile, prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Acest termen nu este prevăzut de legiuitor pentru formularea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal, ci pentru introducerea cererii în anulare, astfel încât este irelevantă data înregistrării cererii de suspendare pe rolul instanţei de contencios administrativ, în raport de data comunicării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.

Nerespectarea termenului de 60 de zile, prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a fost invocată de către recurentul-pârât şi cu privire la lipsa sesizării instanţei de judecată cu cererea în anulare a actului administrativ, aspect care a fost examinat de Înalta Curte la pct. II.1 din prezenta decizie, cu ocazia analizării efectelor produse de soluţia pronunţată în cauza care a format obiectul Dosarului nr. x/2017, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, având în vedere prevederile art. 50 - 51 din O.U.G. nr. 66/2011, promovarea cererii în anulare a actului administrativ fiscal înăuntrul termenului de 60 de zile, calculat de la data admiterii cererii de suspendare, trebuie privită prin prisma posibilităţii efective a reclamantului de a formula o astfel de cerere. Or, în cazul în care decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nu a fost emisă de autoritatea pârâtă, dreptul de a solicita anularea actului administrativ fiscal nu se naşte în patrimoniul debitorului, chiar în contextul admiterii cererii de suspendare a executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare şi, ca atare, nu se poate susţine că nu a fost respectat termenul de introducere a acţiunii în anulare.

Totodată, Înalta Curte va avea în vedere şi împrejurarea că, în materie fiscală, dispoziţiile art. 278 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală dispun că: "Suspendarea executării actului administrativ fiscal dispusă potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, încetează de drept şi fără nicio formalitate dacă acţiunea în anularea actului administrativ fiscal nu a fost introdusă în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de soluţionare a contestaţiei."

Aşadar, respectarea termenului de 60 de zile pentru introducerea cererii în anulare are ca premisă emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei, condiţie neîntrunită în prezenta cauză, ceea ce conduce la concluzia caracterului nefondat al criticii formulate de recurentul-pârât.

În concluzie, instanţa de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ atacate, criticile recurentului-pârât fiind nefondate.

Referitor la condiţia pagubei iminente, Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a formulat critici faţă de argumentele instanţei de fond, astfel încât considerentele din cuprinsul sentinţei recurate, referitoare la îndeplinirea acestei cerinţe, au caracter definitiv şi nu fac obiectul analizei instanţei de control judiciar.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia iminenţei pagubei, astfel încât sentinţa atacată este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, iar soluţia de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica referitoare la neîndeplinirea, de către intimata-reclamantă, a obligaţiei de achitare a cauţiunii, reţinând că, potrivit recipisei nr. x, emisă de A. la data de 17 august 2017, aflate la dosarul de fond, intimata-reclamantă a consemnat cauţiunea în sumă de 20.131,50 RON, calculată conform dispoziţiilor art. 278 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Energiei, ca nefondat.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata-reclamantă Comuna Borş, obligând recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă Comuna Borş a cheltuielilor de judecată în sumă de 4760 RON, reprezentând onorariu avocaţial, a cărui achitare a fost probată prin prezentarea facturii seria x nr. x/01.11.2017 şi a dovezii viramentului bancar operat în data de 10.11.2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Energiei împotriva Sentinţei civile nr. 106 din 17 august 2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă Comuna Borş a cheltuielilor de judecată în sumă de 4760 RON, reprezentând onorariu avocaţial.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2019.

GGC - GV