Validity of "artificial conditions" finding for EU agricultural aid: CJEU requirement of objective and subjective elements for revoking cofinancing secured by intercompany loans

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 ianuarie 2016, reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 44556 din 27.11.2015, emisă de pârâtă, referitoare la soluţionarea contestaţiei înregistrate sub nr. x/28.10.2015;

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat de pârâtă la data de 30.09.2015;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 80 din 8 septembrie 2016, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi a anulat Decizia nr. 44556/27.11.2015 şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/07.10.2015, emise de pârâtă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 80 din 8 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

După expunerea detaliată a contextului factual care a dus la promovarea prezentului litigiu, pârâta a susţinut că, prin hotărârea instanţei de fond, sunt încălcate normele de drept material cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 224/2008, Ghidul Solicitantului pentru Măsura 312, Regulamentul CE nr. 65/2011, precum şi clauzele contractului de finanţare.

Recurenta-pârâtă a învederat că, la emiterea actelor administrative contestate, au fost luate în considerare atât elemente obiective, cât şi subiective, în raport de care a apreciat asupra premiselor creării de condiţii artificiale, instanţa de fond reţinând în mod nejustificat că nu sunt dovedite cele două elemente impuse prin jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Deşi instanţa de fond admite că beneficiarul nu a asigurat cofinanţarea proiectului, menţionând că societatea a primit suma de 130.000 de la Societatea B. SRL şi suma de 170.000 RON de la Societatea C. SRL, ajunge la concluzia eronată că acest indicator nu demonstrează existenţa unei nereguli. Or, susţine recurenta-pârâtă, modul de asigurare al cofinanţării reprezintă atât o neregulă de sine stătătoare, cât şi un indicator al neregulii complexe, care se subsumează noţiunii generice de "condiţii artificiale".

Instanţa de fond nu a procedat la coroborarea indicatorilor expuşi în titlul executoriu, pe care să îi raporteze ulterior jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, clauzelor contractuale şi dispoziţiilor legale. Motivarea instanţei de fond denotă faptul că aceasta nu a luat în considerare susţinerile şi explicaţiile oferite de pârâtă în cadrul apărărilor depuse la dosarul cauzei.

Instanţa de fond, în mod nejustificat şi cu încălcarea normelor de drept material ale O.U.G. nr. 66/2011, reţine faptul că beneficiarul a atins obiectivul măsurii, în condiţiile în care recurenta-pârâtă arată că a detaliat şi a dovedit că, prin accesarea sprijinului financiar, prin crearea/simularea în mod artificial a condiţiilor impuse în Ghidul Solicitantului şi în legislaţia specifică, s-a produs o neregulă.

Un indicator foarte important al conduitei reclamantei, ignorat de instanţa de fond, este acela că beneficiarul nu a asigurat în mod direct finanţarea proiectului, ci sumele au fost furnizate tocmai de acele societăţi cu care au fost identificate o multitudine de legături (sediu identic, cod CAEN identic sau complementar, activităţi complementare, etc.).

Criticabilă este şi motivarea instanţei de fond, potrivit căreia este legală încheierea de contracte de împrumut între societăţi comerciale şi că aceste acte respectă prevederile Ghidului Solicitantului. Depunerea contractelor de împrumut, în vederea îndeplinirii obligaţiei de asigurare a cofinanţării, precum şi informaţiile oferite de reclamantă cu privire la sursa finanţării, care s-au dovedit, în urma verificărilor, inexacte, incomplete şi contradictorii, reprezintă un indicator foarte puternic al producerii neregulii denumită generic "condiţii artificiale", chiar dacă încheierea de contracte de împrumut între societăţi comerciale reprezintă acte juridice legale.

În aceste condiţii, argumentul instanţei de fond, care reţine că pârâta nu a identificat şi nu a dovedit existenţa celor două elemente ale creării de condiţii artificiale, de natură obiectivă şi subiectivă, este contrară normelor de drept material, fiind neîntemeiată concluzia referitoare la inexistenţa legăturilor între entităţile juridice identificate.

Invocând dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, ale art. 16 din contractul de finanţare, ale art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, prevederile celui de-al treilea şi al cincilea considerent ale Regulamentului CE nr. 2988/95, precum şi dispoziţiile art. 4 din Regulamentul CE nr. 2988/95, recurenta-pârâtă arată că în cauză au fost relevate abateri grave de la angajamentele asumate prin cererea de finanţare, ceea ce conduce la declararea proiectului ca fiind neeligibil şi la retragerea ajutorului financiar nerambursabil acordat.

Beneficiarul este în mod direct răspunzător de cunoaşterea condiţiilor de acordare a finanţării nerambursabile, precum şi de modul de implementare a proiectului, având obligaţia de a se asigura ca toate documentele utilizate în cadrul implementării proiectului sunt autentice, legale şi complete, în concordanţă cu condiţiile de accesare a finanţării nerambursabile, astfel cum acestea sunt prevăzute în contractul de finanţare, Ghidul Solicitantului, legislaţia naţională şi europeană. Or, declaraţiile eronate sau inexacte ale beneficiarului, în scopul creării în mod artificial de condiţii necesare pentru a beneficia de aceste plăţi şi de a obţine un avantaj, contravin obiectivelor FEADR.

Recurenta-pârâtă a invocat dispoziţiile Notei directoare pentru Auditori nr. 22 din data de 10/10/2013, emisă de Comisia Europeană - Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală - Consilier Antifraudă, prin care s-a concluzionat că, de regulă, procedura pe care o aplică proprietarii/managerii entităţilor care au beneficiat deja de fonduri pentru investiţii, este aceea de a crea o companie nouă, legal independentă de prima. Această nouă entitate, direct sau indirect controlată de către proprietarii/managerii beneficiarului iniţial, va solicita, la rândul său, sprijin pentru investiţii. Echipamentele achiziţionate astfel vor servi exclusiv intereselor financiare ale beneficiarului iniţial.

Prin hotărârea pronunţată în cauza C-434/12-Slancheva sila EOOD, Curtea Europeană de Justiţie a confirmat jurisprudenţa sa anterioară, conform căreia condiţiile care contravin obiectivelor schemei necesită întrunirea unor elemente obiective, cât şi a unora subiective.

În ceea ce priveşte elementele obiective, în prezenta cauză, obiectivul general al Măsurii 312, care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale, nu este îndeplinit, deoarece, pe de o parte, prin elementele comune identificate cu celelalte două proiecte, s-a constatat că s-a depăşit plafonul de minimis, iar pe de altă parte, s-a constatat ca, în fapt, beneficiarul nu şi-a asigurat cofinanţarea, astfel cum este impus prin dispoziţiile care reglementează accesarea fondurilor europene prin FEADR.

Obiectivul specific Măsurii 312 nu a fost atins, întrucât, din analiza indicatorilor fizici, funcţionali şi economici ai celor trei entităţi economice implicate în obţinerea finanţării, rezultă o multitudine de legături, astfel cum este detaliat în titlul executoriu. Deşi aceste elemente, analizate individual, au o aparenţă de legalitate, analizarea în totalitatea a acestor elemente a condus la suspiciunea de neregulă, constând în crearea de condiţii artificiale în scopul obţinerii sprijinului financiar.

În ceea ce priveşte elementele subiective, trebuie stabilit scopul principal şi real al cererii de finanţare, prin raportare la legăturile juridice, economice şi/sau personale între persoanele implicate în investiţia respectivă. Elementul subiectiv al legăturilor poate fi regăsit şi în situaţia în care mai mulţi investitori solicită sprijin prin FEADR, în special atunci când proiectele de investiţii sunt identice şi când există o legătură geografică, economică, funcţională, juridică şi/sau personală între aceste proiecte.

Existenta unui element subiectiv constă în urmărirea în exclusivitate a obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei anterior menţionate, din analiza aspectelor consemnate în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor rezultând în mod evident o coordonare deliberată între asociaţii societăţii, cu scopul evident de a obţine fonduri nerambursabile peste limita legală admisă de lege.

Clauzele contractului de finanţare impun fiecărui beneficiar să menţină, pe perioada de derulare şi monitorizare a proiectului, criteriile de eligibilitate avute în vedere de autoritatea contractantă. Obligaţiile solicitantului de a acţiona în nume propriu, de a asigura în mod real cofinanţarea şi de a depune declaraţii corecte şi reale, fac parte din criteriile de eligibilitate avute în vedere la selectarea cererii de finanţare. În cauză, în urma multitudinii de elemente identificate, grupate în cele trei grupe de indicatori, precum şi în urma verificărilor documentare şi a celor efectuate în teren, s-a constatat că beneficiarul nu a menţinut condiţiile de eligibilitate.

În ceea ce priveşte îndeplinirea de către beneficiar a condiţiilor de asigurare ale cofinanţării, recurenta-pârâtă mai arată că, potrivit Ghidului Solicitantului, varianta în vigoare în sesiunea 01/2011, la care a participat reclamanta, contribuţia poate fi asigurată din surse proprii sau prin credit bancar, fiind neîntemeiat argumentul instanţei de fond referitor la posibilitatea participării unor alte societăţi cu aport la cofinanţare.

Recurenta-pârâtă concluzionează că, în prezenta speţă, neregula sesizată se circumscrie noţiunii de creare de condiţii artificiale în accesarea finanţării nerambursabile şi constă în:

- încălcarea criteriului de eligibilitate care impunea încadrarea întreprinderii în categoria de microîntreprindere autonomă, precum şi a obligaţiei menţinerii tuturor criteriilor de eligibilitate avute în vedere iniţial la depunerea cererii de finanţare;

- încălcarea regulii de accesare a finanţării nerambursabile, prin fracţionarea unei investiţii mai mari şi depăşirea plafonului de minimis;

- încălcarea obiectivului Măsurii 312, care constă în diversificarea activităţilor economice în mediul rural.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 noiembrie 2016, intimata-reclamantă Societatea A. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În combaterea recursului, intimata-reclamantă a susţinut că toate neregulile au fost constatate în mod eronat de echipa de control, societatea beneficiară a finanţării îndeplinind integral condiţiile legale pentru primirea ajutorului financiar, motiv pentru care, se impune anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 30.09.2015.

Astfel, în procesul-verbal atacat nu s-a precizat, în concret, dacă declaraţia pe proprie răspundere a administratorului societăţii şi centralizatorul aport administrator sunt false sau sunt incomplete, expirate, inexacte sau dacă nu corespund realităţii, ci s-a preferat folosirea unei formulări generice, astfel încât să fie acoperite toate aceste situaţii.

Din analiza procesului-verbal atacat, reiese faptul că recurenta-pârâtă nu a dovedit existenţa elementului obiectiv care să conducă la concluzia că s-au creat condiţii artificiale, beneficiarul respectând toate condiţiile de eligibilitate şi de selecţie aferente Măsurii 312.

Societăţile B. SRL şi C. SRL nu au beneficiat de sumele primite de către intimata-reclamantă. Condiţiile artificiale puteau fi luate în considerare doar în situaţia în care Societatea A. SRL desfăşura activitate în urma implementării proiectului, iar veniturile încasate erau direcţionate către celelalte două societăţi. În speţă, nu a fost depăşit, de niciuna dintre aceste societăţi plafonul maxim de 200.000 euro, aşa cum reiese chiar din cele consemnate în procesul-verbal atacat.

Referitor la mail-ul trimis în data de 18.06.2015, ce conţinea extrasele de cont pentru anul 2011, eliberate în anul 2015 de D., interpretarea dată de echipa de control cu privire la sumele prevăzute în extrasele de cont, este total eronată. Aşa cum se precizează şi în răspunsul emis de D. SA cu nr. x/23.06.2015, ambele extrase de cont conţin aceleaşi informaţii, care însă au fost generate de aplicaţii informatice diferite. Adresa emisă de bancă a fost însoţită de copii ale ordinelor de plată din 25.05.2011, aferente sumelor de 130.000 RON şi 170.000 RON, din care reiese faptul că aceste sume au fost virate de Societăţile B. SRL şi C. SRL.

În ceea ce priveşte contractele de împrumut încheiate între societăţi, intimata-reclamantă a susţinut, contrar opiniei recurentei-pârâte, că aceste convenţii nu trebuiau să fie întocmite în formă autentică ori să poarte dată certă, întrucât realitatea lor este probată prin transferurile bancare.

Prin declaraţia pe proprie răspundere dată de administratorul societăţii în data de 16.07.2015, se atestă în mod corect faptul că partea de cofinanţare necesară implementării proiectului este aportul acestuia ca administrator şi unic asociat al societăţii. De asemenea, se atestă că sumele de bani provenite din alte colaborări comerciale au fost restituite în termen legal, respectând condiţiile contractuale, astfel societatea neavând nicio datorie faţă de terţi.

Conform Regulamentului CE nr. 1407/2013 cu privire la ajutorul de minimis, cuantumul ajutoarelor pe care o întreprindere unică le poate primi, nu va depăşi 200.000 euro, pe o perioadă de 3 ani fiscali. Totodată, art. 2 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1407/2013 defineşte noţiunea de întreprinderea unică prin raportare la relaţiile existente între anumite întreprinderi, dar în speţă, nu este incidentă niciuna dintre aceste situaţii, întrucât între intimata-reclamantă şi celelalte două societăţi nu există o relaţie de natura celor precizate în textul de lege.

Intimata-reclamantă a mai arătat că autoritatea contractantă nu a făcut dovada analizei elementelor obiective şi subiective, astfel cum sunt menţionate în Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în cauza C - 434/12 Slancheva sila EOOD contra Bulgaria, ignorând prevederile legale şi nedovedind că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs, pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat critici cu privire la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, ale H.G. nr. 224/2008, a prevederilor cuprinse în Ghidul Solicitantului pentru Măsura 312 şi ale Regulamentului CE nr. 65/2011, precum şi a clauzelor contractului de finanţare, critici care privesc, în esenţă, netemeinicia argumentelor primei instanţe, referitoare la nedovedirea, în cuprinsul actelor administrative contestate, a elementelor obiective şi subiective care conturează crearea condiţiilor artificiale, în ceea ce priveşte finanţarea nerambursabilă de care a beneficiat intimata-reclamantă Societatea A. SRL, conform Contractului de finanţare nr. x din 02.11.2012.

Pentru a răspunde acestor critici, Înalta Curte are în vedere că, în cuprinsul titlului de creanţă a fost identificată o neregulă, constând în crearea de condiţii artificiale, atât în faza de depunere, evaluare şi selectare, cât şi în faza de implementare a proiectului finanţat, autoritatea de control reţinând că Societatea A. SRL nu poate funcţiona independent de alte investiţii existente şi că depinde de resursele financiare ale altor entităţi beneficiare ale FEADR (Societăţile B. SRL şi C. SRL), cu scopul eludării criteriilor de selecţie şi a limitei maxime de sprijin financiar de 200.000 euro.

Un indiciu al acestei acestei nereguli, reţinut în procesul-verbal atacat, a fost acela că administratorul societăţii reclamante a prezentat acte şi declaraţii nereale/neadevărate/false/incomplete/expirate/inexacte/care nu corespund realităţii, referitoare la sursa cofinanţării, cu scopul de a ascunde legăturile existente între beneficiarii FEADR.

În acord cu soluţia şi considerentele primei instanţe, Înalta Curte constată că, din analiza globală a indicatorilor şi criteriilor privitoare la cele trei entităţi juridice, astfel cum au fost expuse în cuprinsul procesului-verbal atacat, nu se poate decela o practică concertată, deliberată, având ca scop depăşirea limitelor ajutorului de minimis, prin care să se fi încălcat prevederile legale ori clauzele contractului de finanţare şi care să fi avut drept consecinţă neîndeplinirea obiectivelor Măsurii 312.

Prin recursul declarat în cauză, pârâta a susţinut o neconformitate a sentinţei atacate cu jurisprudenţa europeană în materie, conturată prin hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la data de 12.09.2013, în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD, susţinând că indicatorii de neregulă nu au fost interpretaţi prin prisma considerentelor acestei hotărâri, prin care s-a stabilit că:

"(...) proba unei practici abuzive a potenţialului beneficiar de un astfel de ajutor impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanţe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins şi, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenţia de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condiţiile necesare pentru obţinerea acestuia.". În ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivului Măsurii 312, pârâta a apreciat că acesta nu a fost atins, susţinând că, din analiza indicatorilor fizici, funcţionali şi economici a celor trei entităţi economice implicate în obţinerea finanţării, rezultă o multitudine de legături, acestea acţionând ca o întreprindere unică, iar nu ca entităţi distincte, fiind îndeplinită şi condiţia intenţiei de obţinere a unui avantaj nejustificat.

Înalta Curte reţine că, potrivit prevederilor inserate la pct. 2 din Anexa la Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 567/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis "Sprijinirea activităţilor economice în vederea diversificării economiei rurale şi a creşterii calităţii vieţii în spaţiul rural", Schema de ajutor de minimis urmăreşte realizarea unui obiectiv general, ce vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale (conform fişei tehnice a Măsurii 312), a unor obiective specifice, respectiv crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural; creşterea valorii adăugate în activităţi non agricole; crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către micro-întreprinderi; precum şi a unor obiective operaţionale, respectiv crearea de micro-întreprinderi; dezvoltarea celor existente în sectorul agricol, în spaţiul rural; reducerea gradului de dependenţă faţă de agricultură.

Aşadar, activitatea beneficiarului finanţării trebuie să manifeste un caracter autonom, distinct de activitatea prestată de alţi beneficiari ai aceleiaşi măsuri de sprijin, doar în acest caz putând fi atins scopul măsurii, acela de a crea şi a diversifica serviciile pentru populaţia rurală, prestate de către microîntreprinderi. Or, în cauza de faţă, indicatorii menţionaţi de recurenta-pârâtă în procesul-verbal contestat, cu privire la legăturile de ordin juridic/contabil/de afaceri nu dovedesc că Societăţile A. SRL, B. SRL şi C. SRL au acţionat ca o entitate unică, în scopul eludării obiectivelor Măsurii 312.

Reperul jurisprudenţial în analiza instanţei de control judiciar este cel oferit de hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată la data de 12.09.2013, în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD, în care se arată, la paragrafele 40, 41 şi 43 că:

"40. (...) fac parte dintre elementele de fapt care pot fi luate în considerare de instanţa menţionată pentru a stabili caracterul artificial al creării condiţiilor necesare pentru a beneficia de o plată în temeiul FEADR legăturile de natură juridică, economică şi/sau personală dintre persoanele implicate în operaţiunea de investiţii respectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Emsland-Stärke, citată anterior, pct. 58).

41. Existenţa acestui element subiectiv poate fi de asemenea stabilită prin dovedirea unei coluziuni, care poate să ia forma unei coordonări deliberate, între diferiţi investitori candidaţi la acordarea unui ajutor în temeiul unei scheme de ajutor din cadrul FEADR, în special atunci când proiectele de investiţii sunt identice şi când există o legătură geografică, economică, funcţională, juridică şi/sau personală între aceste proiecte (a se vedea prin analogie Hotărârea Vonk Dairy Products, citată anterior, pct. 33).

43. În consecinţă, articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că condiţiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv. Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speţei care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR nu poate fi atinsă. Potrivit celui de al doilea element, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. În această privinţă, instanţa de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane".

Prin urmare, elementul obiectiv al creării de condiţii artificiale, constând în neîndeplinirea obiectivului Măsurii 312, este strâns legat de existenţa elementului subiectiv, care este definit prin anumiţi indicatori, grupaţi în trei categorii, respectiv: indicatori externi/fizici; indicatori structurali, legali, juridici; indicatori de afaceri, financiar-contabili.

În ceea ce priveşte indicatorii fizici, Înalta Curte reţine că simpla existenţă a celor trei societăţi comerciale în cadrul aceleiaşi localităţi nu este suficientă pentru a se aprecia asupra unei identităţi geografice, atât timp cât sediul acestora, respectiv locul de desfăşurare a activităţii, este diferit. Totodată, întocmirea proiectelor de fezabilitate de către aceeaşi echipă de proiectare, colaborarea cu aceeaşi firmă de consultanţă ori depunerea unor proiecte de finanţare cu titluri similare, nu dovedesc o coordonare deliberată între reprezentanţii celor trei societăţi comerciale, atât timp cât proiectele au un conţinut diferit şi vizează finanţarea unor activităţi distincte.

În ceea ce priveşte indicatorii structurali/legali, înfiinţarea Societăţilor A. SRL şi C. SRL în aceeaşi perioadă, având acelaşi cod CAEN pentru realizarea investiţiei, nu este un indicator al neregulii, în condiţiile în care activitatea lucrativă este diferită, reclamanta prestând servicii de vopsitorie şi tinichigerie auto, iar cea de-a doua societate funcţionând ca spălătorie auto. Caracterul complementar al activităţii se poate raporta doar la domeniul auto în care activează cele două societăţi, dar serviciile prestate sunt total distincte, neputându-se considera, astfel cum a arătat recurenta-pârâtă, că cele două societăţi împart aceeaşi piaţă.

Recursul declarat de pârâtă tratează, cu prioritate, existenţa indicatorilor de afacere/contabili/financiari, în special din perspectiva chestiunii vizând modalitatea în care societatea reclamantă a asigurat partea proprie de finanţare.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor, autoritatea pârâtă a reţinut că îndeplinirea obligaţiei de asigurare a cofinanţării este îndoielnică, din două puncte de vedere: neclaritatea asupra persoanei care a asigurat sumele necesare cofinanţării, în raport de informaţiile contradictorii comunicate de D. SA; caracterul nelegal al împrumuturilor acordate de alte societăţi comerciale, în vederea asigurării resurselor financiare ale reclamantei.

Referitor la primul aspect, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond a dat o corectă dezlegare problemei referitoare la persoanele care au virat sumele de bani necesare cofinanţării, în contul societăţii reclamante. Din răspunsul emis de D. sub nr. x/17.07.2015, s-a confirmat faptul că societatea a primit suma de 130.000 de la Societatea B. SRL şi suma de 170.000 RON de la Societatea C. SRL, iar nu de la administratorul societăţii, domnul E. Acest răspuns a fost menit să clarifice extrasele de cont eliberate de unitatea bancară după încheierea contractului de finanţare, care conţineau informaţii inexacte, contrare extraselor de cont prezentate de reclamantă, la momentul depunerii cererii de finanţare. Această neconcordanţă nu s-a datorat culpei intimatei-reclamante, ci unor aspecte de ordin tehnic, referitoare la sistemele de evidenţă aparţinând unităţii bancare.

Prin recursul declarat în cauză, pârâta nu a formulat critici referitoare la argumentele instanţei de fond vizând realitatea viramentelor bancare realizate de cele două societăţi comerciale amintite în contul reclamantei; în schimb, recurenta-pârâtă a invocat nelegalitatea împrumuturilor operate între societăţi, pe care instanţa de fond ar fi trebuit să o constate, întrucât nu este permisă asigurarea cofinanţării din astfel de surse.

Aceste critici nu pot fi primite, Înalta Curte reţinând că, potrivit Ghidului solicitantului pentru accesarea Măsurii 312, contribuţia privată poate fi asigurată "din surse proprii, (...) fie din venituri provenite din sponsorizări, donaţii şi legate etc, dovedite în condiţiile legii." sau prin "credit bancar". Prin urmare, modalitatea de asigurare a cofinanţării nu este limitată la sursele proprii ori la credit bancar, iar recurenta-pârâtă nu a indicat vreo dispoziţie legală, în vigoare la data depunerii cererii de finanţare, care să interzică obţinerea resurselor financiare din împrumuturi de la alte societăţi. De altfel, operaţiunile juridice de obţinere a finanţării sunt enumerate doar exemplificativ în cuprinsul ghidului, singura condiţie fiind aceea a dovedirii în condiţiile legii, probă care a fost făcută în cauză, prin prezentarea extraselor de cont doveditoare a efectuării viramentelor bancare.

În ceea ce priveşte argumentele recurentei-pârâte privitoare la neîncadrarea întreprinderii în categoria de microîntreprindere autonomă, ca urmare a dependenţei financiare a Societăţii A. SRL de alte entităţi juridice, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că între societatea reclamantă şi celelalte două societăţi beneficiare ale sprijinului financiar, respectiv Societatea B. SRL şi Societatea C. SRL, nu s-au identificat raporturi din cele menţionate în cuprinsul art. 44 din Legea nr. 346/2004 (ale cărei prevederi reprezintă transpunerea în legislaţia naţională a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) parag. 4 din Recomandarea 2003/361/CE), care definesc noţiunea de întreprindere legată.

Totodată, recurenta-pârâtă nu a făcut dovada că activitatea societăţii reclamante ar depinde de activitatea celorlalte două societăţi (B. SRL şi C. SRL), în sensul prestării unor servicii exclusive sau cvasiexclusive în favoarea acestora şi nu a prezentat nicio dovadă referitoare la relaţiile juridice ori personale (de rudenie) dintre asociaţii şi/sau administratorii celor trei societăţi comerciale, care ar fi putut conduce la ideea unei coordonări a activităţii comerciale a celor trei persoane juridice. Simplul act juridic civil al acordării unor împrumuturi în vederea derulării activităţii, nu reprezintă un indiciu al unei nereguli în materia obţinerii fondurilor nerambursabile, cu atât mai mult cu cât, societatea reclamantă era nou înfiinţată şi nu putea dispune de resurse financiare obţinute din activităţi comerciale anterioare.

Înalta Curte mai reţine că recurenta-pârâtă a susţinut, drept indiciu al existenţei neregulii şi "prestarea de servicii doar către o anumită societate comercială, unde beneficiara a fost angajată", argument pe care instanţa de fond l-a considerat a nu avea legătură cu cauza. În egală măsură, Înalta Curte constată că acest argument este străin de contextul factual al dosarului, neavând corespondenţă la nivelul procesului-verbal atacat, prin cererea de recurs pârâta rezumându-se la a-l relua integral, astfel cum a fost expus prin întâmpinarea depusă la dosarul instanţei de fond.

În aceste condiţii, dată fiind lipsa elementelor obiective şi a celor subiective, care să dovedească crearea unor condiţii artificiale în scopul obţinerii unui avantaj economic ce eludează obiectivele schemei de ajutor nerambursabil, reţine Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, că actele administrative contestate în cauză sunt nelegale, soluţia instanţei de fond fiind temeinică şi legală.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca nefondat.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul avocaţial, formulată de intimata-reclamantă Societatea A. SRL, reţinând că documentul justificativ prezentat, respectiv chitanţa nr. x/27.05.2019, nu face dovada că suma achitată (1500 RON) corespunde prestării serviciilor avocaţiale în prezenta cauză, la detaliile plăţii nefiind menţionat numărul dosarului şi instanţa pe rolul căreia este înregistrat acest dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Sentinţei civile nr. 80 din 8 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata-reclamantă Societatea A. SRL, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2019.

GGC - GV