Validity of public grant despite post-selection review of non-mandatory bank comfort letter

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 februarie 2014, reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu, în contradictoriu cu pârâta Societatea A. SRL, a solicitat constatarea nulităţii absolute a Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 202/N/16.05.2011 şi obligarea pârâtei la restituirea sumei de 28.919.944,77 RON, achitată de reclamantă în baza contractului de finanţare, sumă la care se adaugă dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României, calculată de la data plăţii.

1.2. Prin Sentinţa civilă nr. 5815 din 21 septembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 decembrie 2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1686 din 20 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu, în contradictoriu cu pârâta Societatea A. SRL, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 1686 din 20 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Prezentând detaliat contextul factual care a dus la promovarea cererii de anulare a Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 202/N/16.05.2011, recurenta-reclamantă a criticat argumentul instanţei de fond referitor la obligaţia care-i revenea reclamantei în procesul de selecţie, de a constata deficienţele existente în cadrul proiectelor depuse de către solicitanţi, pentru ca aceştia să le poată remedia la timp sau, în caz contrar, să declare proiectele neeligibile.

În acest sens, recurenta-reclamantă că, prin Dispoziţia Preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu nr. 405/26.09.2013, a fost constituită Comisia de analiză şi clarificare a aspectelor referitoare la conformitatea scrisorilor de confort bancar şi ale celorlalte documente depuse de fiecare beneficiar împreună cu cererile de finanţare precum şi reanaliza documentelor referitoare la situaţia juridică a imobilelor pentru care au fost implementate proiectele, în cadrul Programului privind creşterea producţiei de energie din surse regenerabile demarat în temeiul OMMP nr. 714/2010. În raport de prevederile Ghidului de finanţare a Programului privind creşterea producţiei de energie din surse regenerabile aprobat prin OMMP nr. 714/2010, comisia a procedat la verificarea documentaţiilor depuse de către cei 50 de solicitanţi aprobaţi de Comitetul de Avizare al Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Prin Raportul nr. x/20.12.2013, comisia a reţinut că, din punct de vedere al conformităţii scrisorilor de confort bancar şi al documentelor care atestă capacitatea de cofinanţare, depuse de solicitanţi, în cazul Societăţii A. SRL s-au constatat deficienţe constând în nerespectarea cerinţelor prevăzute în modelul de scrisoare de confort bancar - anexa nr. 8 la Ghidul de finanţare. Astfel, scrisoarea de confort bancar emisă de B. nu este prezentată în forma solicitată, în cuprinsul său menţionându-se că acest act nu reprezintă un angajament ferm din partea băncii, de natură să creeze obligaţii sau răspunderi juridice faţă de terţi.

Neconformitatea scrisorii de confort bancar are drept consecinţă neacordarea punctajului prevăzut în Ghidul de finanţare pentru existenţa actului (10 puncte). În consecinţă, proiectul intimatei-pârâte nu mai îndeplineşte punctajul minim necesar pentru a fi aprobat spre finanţare, întrucât, în urma reanalizării cererii de finanţare, punctajul societăţii a fost stabilit la 67 de puncte. În acest sens, recurenta-reclamantă a indicat prevederile art. 8 şi art. 26 alin. (1) şi alin. (2) lit. o) din Ghidul de finanţare a Programului privind creşterea producţiei de energie din surse regenerabile aprobat prin OMMP nr. 714/2010.

Totodată, recurenta-reclamantă a arătat că normele privind evaluarea şi selectarea proiectelor în cadrul Programului privind creşterea producţiei de energie din surse regenerabile, stabilite prin Ordinul ministrului mediului nr. 714/2010, sunt de ordine publică, iar nerespectarea acestora atrage sancţiunea nulităţii absolute.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16 noiembrie 2016, intimata-pârâtă Societatea A. SRL a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Referitor la excepţia nulităţii recursului, intimata-pârâtă a susţinut că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurentă şi în niciunul din celelalte cazuri de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, intimata-pârâtă a arătat că recurenta-reclamantă avea obligaţia ca, în procesul de selecţie, să constate deficienţele existente la nivelul proiectelor depuse de solicitanţi, obligaţie pe care nu a îndeplinit-o.

Prin intermediul scrisorii de confort bancar se atestă capacitatea solicitantului de a-i fi cofinanţate cheltuielile pentru aducerea la îndeplinire a proiectului. În cazul pârâtei, această capacitate a fost probată prin depunerea scrisorii de confirmare bancară nr. 6301/18.05.2010 şi este dovedită prin finalizarea proiectului şi îndeplinirea obiectivului acestuia, conform Notei nr. x din 22.05.2013.

Potrivit art. 26 alin. (2) lit. o) din Ghidul de finanţare, scrisoarea de confort bancar nu este un document obligatoriu, astfel încât importanţa sa în cadrul dosarului de finanţare este una minoră. Norma de drept menţionată are caracter dispozitiv, fiind de ordine privată, astfel încât nu se poate aplica sancţiunea nulităţii absolute.

Apreciază intimata-pârâtă că invocarea de către recurenta-reclamantă a unor nereguli care ar fi existat într-o procedură anterior verificată, aduce atingere principiului conform căruia nimănui nu-i este îngăduit a se prevala de propria culpă pentru a valorifica un drept. În conexiune cu acest principiu de drept, intimata-pârâtă înţelege să invoce şi principiul securităţii raporturilor juridice, principiul bunei-credinţe, principiul in dubio pro reo şi principiul salvgardării actului juridic, faţă de care apreciază a fi legală soluţia instanţei de fond privind menţinerea contractului de finanţare.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Referitor la excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată, reţinând următoarele:

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este afectat de nulitate dacă "motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Recurenta-reclamantă a indicat, drept temei al căii de atac declarate în cauză, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar criticile de nelegalitate formulate prin cererea de recurs, raportate la hotărârea atacată, se circumscriu motivului de casare invocat, care vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, aspectele invocate de intimata-pârâtă urmând a fi analizate din perspectiva caracterului fondat sau nefondat al recursului.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului, urmând a analiza criticile de nelegalitate invocate de reclamantă din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde motivelor de recurs formulate de reclamantă, Înalta Curte reţine că, în calea de atac, aceasta a formulat, în esenţă, o singură critică în privinţa sentinţei atacate, şi anume, greşita reţinere a nerespectării obligaţiei ce-i revenea autorităţii contractante în cursul procedurii de selecţie a dosarelor de finanţare, cu privire la verificarea deficienţelor documentaţiei depuse de solicitanţi. În combaterea acestui considerent al instanţei de fond, reclamanta a înfăţişat argumente referitoare la modalitatea de constituire a comisiei de analiză şi clarificare a aspectelor referitoare la conformitatea scrisorilor de confort bancar, ale cărei concluzii, cuprinse în Raportul nr. x/20.12.2013, au stat la baza declanşării prezentului litigiu.

Înalta Curte constată că susţinerile reclamantei nu sunt de natură a înlătura constatările instanţei de fond, atât timp cât Comisia de analiză şi clarificare a aspectelor referitoare la conformitatea scrisorilor de confort bancar şi ale celorlalte documente depuse de fiecare beneficiar împreună cu cererile de finanţare, precum şi reanaliză a documentelor referitoare la situaţia juridică a imobilelor pe care au fost implementate proiectele, în cadrul Programului privind creşterea producţiei de energie din surse regenerabile demarat în temeiul OMMP nr. 714/2010, a fost constituită prin Dispoziţia Preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu nr. 405, la data de 26.09.2013, ulterior închiderii procedurii de selecţie a dosarelor şi stabilirii caracterului eligibil al cererilor de finanţare şi chiar după data finalizării de către beneficiar a proiectului finanţat (22.05.2013, conform notei pentru înaintarea raportului de finalizare aferent Contractului pentru finanţare nerambursabilă nr. 202/N/16.05.2011 - dosarul Tribunalului Bucureşti).

Aşadar, argumentul înfiinţării unei comisii speciale, având ca atribuţii, între altele, reanalizarea şi clarificarea aspectelor referitoare la conformitatea scrisorilor de confort bancar, nu poate lămuri chestiunea referitoare la conduita culpabilă a autorităţii în cursul procedurilor de selecţie a beneficiarului, fiind o măsură dispusă ulterior evaluării dosarelor depuse de solicitanţii finanţării nerambursabile şi, prin urmare, nu răspunde considerentelor instanţei de fond, criticate prin cererea de recurs.

În ceea ce priveşte restul susţinerilor cuprinse în cererea de recurs, Înalta Curte constată că reclamanta a înţeles să reitereze o serie de aspecte expuse în cererea de chemare în judecată, privitoare la neconformitatea scrisorii de confort bancar cu modelul prezentat în anexa nr. 8 la Ghidul de finanţare, la neîndeplinirea cerinţei referitoare la punctajul minim necesar aprobării spre finanţare a cererii formulate de pârâtă, precum şi la nesocotirea prevederilor art. 8 şi art. 26 din Ghidul de finanţare. Astfel, recurenta nu a formulat critici de nelegalitate în privinţa sentinţei recurate, în conexiune cu aspectele enumerate anterior şi nu a contestat în mod efectiv considerentele primei instanţe, referitoare la caracterul conform al scrisorii de garanţie bancară depusă de pârâtă, precum şi la lipsa caracterului obligatoriu a acestui document. Aşa cum s-a arătat anterior, singura critică concretă ce poate fi decelată de instanţa de control judiciar, se referă la chestiunea vizând obligaţia autorităţii finanţatoare de verificare a documentaţiei depuse de solicitanţi, cu ocazia evaluării şi selectării beneficiarilor finanţării.

Recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a înţeles să redea conţinutul art. 8 şi art. 26 alin. (1) şi alin. (2) lit. o) din Ghidul de finanţare a Programului privind creşterea producţiei de energie din surse regenerabile aprobat prin OMMP nr. 714/2010, fără a indica în ce măsură aceste prevederi au fost greşit interpretate sau aplicate de către instanţa de fond.

În aceste condiţii, analizând sentinţa recurată prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă examinare a normelor de drept material incidente, regăsite în Ghidul de finanţare aprobat prin OMMP nr. 714/2010, fiind întemeiate concluziile privitoare la: caracterul conform al scrisorii de garanţie bancară depusă de pârâtă ca anexă la dosarul de finanţare; lipsa caracterului obligatoriu al acestui act, menţiune reglementată expres în cuprinsul art. 26 alin. (2) lit. o) din Ghidul de finanţare; importanţa minoră a scrisorii de confort bancar în analiza globală a documentaţiei depusă în vederea obţinerii finanţării; îndeplinirea de către pârâtă a condiţiilor privind atestarea capacităţii financiare a solicitantului. Pe cale de consecinţă, Înalta Curte consideră a fi corectă şi concluzia referitoare la legalitatea contractului de finanţare şi la caracterul neîntemeiat al acţiunii în anulare.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva Sentinţei civile nr. 1686 din 20 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2019.

GGC - GV