Appeal against media authority sanction dismissed for lack of nullity due to non-explicit individualization criteria

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată. înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 august 2016, reclamanta Societatea A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, a solicitat anularea Deciziei nr. 180 din 08.03.2016, emisă de pârât şi exonerarea reclamantei de plata amenzii în sumă de 15.000 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2555 din 12 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 2555 din 12 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea A. SA, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, reclamanta a criticat argumentaţia primei instanţe cu privire la motivul de nelegalitate vizând lipsa motivării actului administrativ sancţionator, apreciind că sunt nesocotite prevederile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 şi ale art. 144 alin. (3) din Decizia CNA nr. 220/2011.

Deşi instanţa de fond a reţinut că intimatul-pârât a omis a prezenta, în cadrul deciziei atacate, modul în care a stabilit sancţiunea amnezii, în funcţie de criteriile de individualizare prevăzute de textele normative anterior menţionate, totuşi a reţinut că o astfel de omisiune nu atrage nulitatea deciziei de sancţionare. Aceste considerente încalcă principiul legalităţii actelor administrative, potrivit căruia autorităţile publice au obligaţia respectării condiţiilor de fond şi de formă care reglementează adoptarea şi emiterea actelor administrative.

În lipsa considerentelor privind modul de individualizare a sancţiunii, instanţa de judecată nu poate face o analiză de legalitate completă asupra actului administrativ, neputând determina în ce măsură au fost respectate prevederile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 şi, totodată, nu se poate pronunţa asupra oportunităţii emiterii actului contestat. Respectarea obligaţiei de aplicare efectivă a criteriilor de individualizare nu vizează doar cuantumul sancţiunii, ci şi natura acesteia, fiind irelevant argumentul intimatului-pârât privitor la aplicarea unei amenzi în cuantum minim.

Prin urmare, susţine recurenta-reclamantă, consecinţa nerespectării criteriilor de individualizare a sancţiunii o reprezintă nulitatea deciziei de sancţionare, întrucât actul administrativ nu este motivat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 28 noiembrie 2016, intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Societatea A. SA este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile formulate de reclamantă prin cererea de recurs sunt circumscrise chestiunii vizând lipsa motivării actului administrativ, din perspectiva nemenţionării, în cuprinsul Deciziei nr. 180/08.03.2016, contestată în cauză, a criteriilor de individualizare a sancţiunii menţionate în cuprinsul art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002.

Examinând decizia atacată, precum şi considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că susţinerile reclamantei sunt nefondate, observând, sub un prim aspect, că recurenta-reclamantă susţine în mod formal nerespectarea de către autoritatea administrativă a dispoziţiilor legale în materie de individualizare a sancţiunii, necontestând faptele care au condus la sancţionare şi neinvocând temeiuri sau criterii de individualizare care ar fi putut conduce la o altă apreciere asupra naturii ori cuantumului sancţiunii.

Pe de altă parte, lipsa menţionării explicite a criteriilor de individualizare în cuprinsul deciziei atacate, nu poate constitui un motiv de nulitate a actului administrativ, atât timp cât, din conţinutul deciziei rezultă că intimatul-pârât a făcut o aplicare efectivă a acestor criterii, la momentul stabilirii sancţiunii şi cuantificării acesteia.

Potrivit art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, criteriile de individualizare a sancţiunii sunt gravitatea faptei, efectele acesteia, precum şi sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an, criterii ce au fost avute în vedere în speţă, astfel cum rezultă din expunerea motivelor care au dus la adoptarea deciziei, din descrierea faptelor imputate reclamantei şi arătarea textelor de lege încălcate, dar şi din aplicarea unei amenzi ce nu atinge maximul prevăzut de lege. În egală măsură, Înalta Curte constată că au fost avute în vedere şi prevederile art. 144 alin. (3) din Decizia CNA nr. 220/2011, referitoare la individualizarea sancţiunii.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reţine că menţionarea expresă şi punctuală a criteriilor de individualizare în cuprinsul deciziei atacate, reprezintă o cerinţă excesiv de formalistă, care nu corespunde principiului legalităţii actului administrativ, fiind suficient ca, din conţinutul actului să reiasă că aceste criterii nu au fost ignorate de autoritatea publică. În aceste condiţii, în mod legal prima instanţă a reţinut că nu pot fi primite motivele de nulitate a deciziei, câtă vreme criteriile de individualizare au fost aplicate efectiv de intimatul-pârât, iar reclamanta nu a făcut dovada unei vătămări produse prin pretinsa omisiune, care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului administrativ.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. SA, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. SA împotriva Sentinţei civile nr. 2555 din 12 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2019.

GGC - GV