Religious property retrocession: validity of late clarification letter versus new time-barred application

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 martie 2016, reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 5104 din 21.01.2016, emisă de pârâtă, având ca obiect imobilul situat în Oraşul Babadag, Str. x fără număr, jud. Tulcea;

- să se constate că reclamanta a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului şi, implicit, dovada dreptului de proprietate asupra imobilului;

- să se constate că, prin înscrisurile depuse în dosarul cererii de retrocedare s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 113 din 29 iunie 2016, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anulând Decizia nr. 5104/21.01.2016, emisă de pârâtă şi respingând, ca nefondate, celelalte pretenţii ale reclamantei. Totodată, prima instanţă a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 113 din 29 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâta a susţinut că prima instanţă a nesocotit termenele stabilite de O.U.G. nr. 94/2000 pentru depunerea cererilor de retrocedare a imobilelor ce fac obiectul acestui act normativ. Astfel, art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 a prevăzut un termen de şase luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă a guvernului, Legea nr. 501/2002, termen care a fost prelungit cu 30 de zile, prin O.U.G. nr. 184/2002. Prin urmare, termenul de depunere a cererilor de retrocedare a expirat la data de 02 martie 2003.

Ulterior, prin art. II al Titlului II din Legea nr. 247/2005 s-a stipulat un nou termen de şase luni pentru depunerea cererilor de retrocedare, calculat de la data intrării în vigoare a acestei legi, termen care s-a împlinit la data de 25 ianuarie 2006.

Susţine recurenta-pârâtă că aceste termene stabilite pentru depunerea cererilor de retrocedare sunt termene de decădere, legale şi imperative, iar nu facultative.

În acest context, intimata-reclamantă a depus, la data de 17.01.2006, cererea de retrocedare nr. x, prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 1240 mp şi construcţia cu destinaţia de şcoală armeană, în suprafaţă de 165 mp, situate în Oraşul Babadag, jud. Tulcea. Prin adresa din 13.04.2011, reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din România a comunicat că obiectul cererii de retrocedare îl reprezintă imobilul situat în Oraşul Babadag, jud. Tulcea, Str. x, în suprafaţă de 12.400 mp, cu destinaţia de cimitir evreiesc.

Arată recurenta-pârâtă că precizarea formulată de reclamantă în anul 2011 nu a fost luată în considerare, apreciindu-se că între imobilul ce a făcut obiectul cererii iniţiale de retrocedare şi cel indicat în cererea precizatoare nu există nicio legătură. Astfel, s-a apreciat că, prin adresa nr. x/13.04.2011 nu se îndreaptă o eroare materială, ci se formulează o nouă cerere de retrocedare, care este depusă tardiv, cu nerespectarea termenului prevăzut de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Având în vedere aceste aspecte, recurenta-pârâtă apreciază că hotărârea instanţei de fond are ca efect încălcarea caracterului imperativ al termenelor de depunere a cererilor de retrocedare, fiind evidentă schimbarea de către reclamantă a obiectul cererii de restituire. Nu poate fi primită nici susţinerea reclamantei în sensul că s-ar fi aflat în eroare la data depunerii cererii iniţiale, atât timp cât, din Nota de evaluare a imobilelor proprietatea Epitropiei Bisericii Armene din Oraşul Babadag, raionul Istria, depusă la dosarul administrativ, imobilul apare ca fiind compus din construcţie cu destinaţia de şcoală armenească, în suprafaţă de 165 mp şi terenul aferent acesteia, în suprafaţă de 1240 mp.

În consecinţă, recurenta-pârâtă a apreciat că cererea de retrocedare formulată de intimata-reclamantă a fost corect soluţionată, în raport de cererea iniţială, depusă în termen legal, fără a ţine cont de precizarea din anul 2011.

Sub un ultim aspect, pârâta a criticat şi soluţia instanţei de fond vizând obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere criticile de nelegalitate ale hotărârii atacate, prezentate în cuprinsul cererii de recurs.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 06 decembrie 2016, intimata-reclamantă Arhiepiscopia Bisericii Armene din România a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România este nefondat, pentru următoarele considerente:

Problema litigioasă în speţă, care face şi obiectul criticilor de nelegalitate formulate prin cererea de recurs, o reprezintă natura juridică a adresei nr. x/13.04.2011 (înregistrată de pârâtă sub nr. x/13.04.2011), depusă de reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din România în dosarul administrativ constituit de pârâtă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, ca urmare a formulării cererii de retrocedare nr. x/17.01.2006. În esenţă, autoritatea pârâtă, învestită prin lege cu atributul soluţionării cererilor de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a apreciat că această adresă nu are caracterul unei precizări a cererii iniţiale, astfel cum a susţinut solicitanta, ci reprezintă o cerere nouă de retrocedare, vizând un alt imobil, fiind formulată cu depăşirea termenului legal, motiv pentru care nu a fost avută în vedere la emiterea Deciziei nr. 5104/21.01.2016, contestată în cauză.

Înalta Curte apreciază a fi nefondate criticile formulate de pârâtă, instanţa de fond făcând o corectă analiză a naturii şi efectelor juridice ale adresei nr. x/12.04.2011, în raport de textele de lege incidente.

În acest sens, Înalta Curte remarcă, în acord cu prima instanţă, că în cuprinsul adresei nr. x/12.04.2011 intimata-reclamantă a menţionat în mod expres că înţelege să precizeze cererea înregistrată sub nr. x/17.01.2006, iar nu să formuleze o cerere nouă de retrocedare. Aşadar, instanţa de control judiciar apreciază că nu există dubii asupra manifestării de voinţă a solicitantei, prin adresa depusă în anul 2011 aceasta înţelegând să indice adresa şi compunerea exactă a imobilului solicitat spre restituire prin cererea iniţială de retrocedare, depusă în anul 2006.

Din perspectiva autorităţii pârâte, se observă că, nici la primirea adresei şi nici ulterior, în cadrul procedurii administrative de soluţionare a cererii de retrocedare, soldată cu emiterea deciziei contestate, recurenta-pârâta nu a calificat adresa nr. x/12.04.2011 ca reprezentând o nouă cerere de retrocedare, cu consecinţa înregistrării sub un număr distinct de cererea iniţială şi a soluţionării sale pe cale separată, în sensul respingerii, ca tardiv formulată. Argumentul depunerii unei cereri noi a fost formulat pentru prima dată în cursul procedurii judiciare de contestare a deciziei administrative, prin întâmpinarea depusă la dosarul instanţei de fond.

Aşadar, contrar susţinerilor formulate în cauză, recurenta-pârâtă a apreciat în mod implicit că adresa depusă de reclamantă vizează cererea de retrocedare nr. x/17.01.2006, confirmând natura acestui act de cerere precizatoare, subsumată cererii iniţiale de retrocedare, astfel încât comisiei de retrocedare îi revenea obligaţia de a soluţiona cererea prin luare în considerare a tuturor elementelor dosarului administrativ, în raport de pretenţiile din cererea iniţială, de precizarea ulterioară şi de înscrisurile doveditoare depuse de reclamantă în cursul procedurii administrative.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază a fi nefondate argumentele recurentei-pârâte referitoare la încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, care reglementează termenul legal înăuntrul căruia trebuia formulată cererea de retrocedare, atât timp cât adresa nr. x/12.04.2011 nu reprezintă o nouă cerere, ci o precizare a cererii iniţiale, care a fost depusă, astfel cum a recunoscut şi recurenta-pârâtă, cu respectarea termenului legal.

În ceea ce priveşte critica vizând formularea unei cereri precizatoare prin care se modifică obiectul cererii iniţiale, Înalta Curte reţine că reclamanta a oferit (prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul instanţei de fond şi prin întâmpinarea depusă la dosarul instanţei de recurs) o serie de explicaţii plauzibile referitoare la diferenţele sesizate în localizarea, compunerea şi suprafaţa imobilului în litigiu, lămuriri pe care autoritatea pârâtă nu le-a solicitat în cursul procedurii administrative, deşi avea obligaţia de a analiza în mod complet cererea de retrocedare, prin prisma tuturor actelor existente la dosarul administrativ. Totodată, explicaţiile intimatei-reclamante nu au fost efectiv combătute în cursul procedurii judiciare, recurenta-pârâtă neprezentând argumente apte să invalideze susţinerile reclamantei referitoare la împrejurarea că s-a aflat în posesia unor documente incomplete la data depunerii cererii de retrocedare, făcând şi dovada că a întreprins demersuri pentru a lămuri situaţia juridică a imobilului în discuţie, inclusiv prin efectuarea unui raport de expertiză extrajudiciar.

Prin urmare, omiţând a analiza cererea de retrocedare formulată de reclamantă în raport de precizarea depusă ulterior, pârâta nu s-a pronunţat efectiv asupra cererii cu care a fost învestită, astfel încât, în mod corect instanţa de fond a dispus anularea deciziei contestate.

În ceea ce priveşte critica din recurs referitoare la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, reţinând că, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, la plata cheltuielilor de judecată. În cauză, instanţa de fond a admis, în parte, cererea formulată de reclamantă, astfel încât, la cererea acesteia, a obligat pârâta la plata cheltuielilor în sumă de 1500 RON, reprezentând onorariu avocaţial, dovedit prin depunerea la dosar a documentelor justificative.

Având în vedere soluţia de respingere a recursului şi de menţinere a hotărârii de fond, precum şi împrejurarea că pârâta nu a criticat acordarea cheltuielilor de judecată decât în conexiune cu soluţia pronunţată pe fondul cauzei, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile formulate de pârâtă cu privire la obligarea sa la suportarea cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva Sentinţei civile nr. 113 din 29 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2019.

GGC - GV