Salary order annulled for judge; damages claim rejected as admission deemed sufficient reparation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei:

- anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3866/C din 16.11.2015 privind calcularea drepturilor salariale, acesta fiind nelegal şi discriminatoriu;

- obligarea pârâtului să emită un nou ordin de salarizare începând cu data de 01.09.2015, prin care să fie stabilite în mod corect, legal, în favoarea reclamantului o indemnizaţie de încadrare brută lunară în cuantum de 6290 RON, un cuantum al sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în cuantum de 943 RON şi un cuantum al sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţii de 1006 RON. la care să se aplice majorarea de 10% acordată prin art. 11 din O.U.G. nr. 35/2015;

- plata diferenţei dintre aceste sume şi cele efectiv încasate începând cu data de 01.09.2015, actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală până la momentul acordării efective a drepturilor salariale în integralitatea lor;

- constatarea caracterului discriminatoriu, raportat la situaţia creată de pârât şi obligarea acestuia la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 3814 din 29 noiembrie 2016, a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a anulat Ordinul MJ 3866/C/16.11.2015, a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantului un nou ordin, în termenul prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, începând cu 1.09.2015 în conformitate cu art. 1 alin. (51) şi 6 din O.U.G. nr. 83/2014 şi să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii către reclamant a eventualelor diferenţe salariale rezultate, începând cu data de 1.09.2015 la zi şi a respins capătul de cerere având ca obiect despăgubiri, ca neîntemeiat.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului recurentul arată că se declară nemulţumit de soluţia instanţei de a-i respinge pretenţiile în cuantum de 10.000 RON pe care le-a solicitat de la pârât pentru daunele materiale ce au rezultat din frustrarea sa raportat la situaţia creată. Astfel, pe lângă faptul că ordinul contestat - nr. 3866/C din 16.11.2015 - a fost emis cu încălcarea normelor legale, el a mai fost şi elaborat cu două luni întârziere. Prin urmare, acesta a pierdut timp preţios cu redactarea plângerii prealabile adresată pârâtului, cu prezenta acţiune, cu deplasatul la poştă, precum şi bani cu transportul către aceste instituţii şi expedierea documentelor. Or, judecătorii nu ar trebui să fie preocupaţi de apărarea drepturilor lor salariale şi nici nu ar trebui să încarce instanţele judecătoreşti, deja supraaglomerate, cu astfel de cererii, motiv pentru care se impune obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru ca, pe viitor, să fie evitate astfel de incidente.

În opinia recurentului, motivarea instanţei că prin simpla admitere a acţiunii i s-a reparat prejudiciul provocat este total eronată, întrucât i-au fost acoperite doar drepturile salariale nu şi deranjul, stresul şi frustrările determinate de atitudinea pârâtului, aspecte ce au la bază acordarea despăgubirilor.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că obiectul dosarului îl reprezintă anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3866/C din 16.11.2015 privind calcularea drepturilor salariale, obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare începând cu data de 01.09.2015, prin care să fie stabilite în mod corect, în favoarea reclamantului o indemnizaţie de încadrare brută lunară în cuantum de 6290 RON, un cuantum al sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în cuantum de 943 RON şi un cuantum al sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţii de 1006 RON, la care să se aplice majorarea de 10% acordată prin art. 11 din O.U.G. nr. 35/2015, plata diferenţei dintre aceste sume şi cele efectiv încasate începând cu data de 01.09.2015, actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală până la momentul acordării efective a drepturilor salariale în integralitatea lor şi constatarea caracterului discriminatoriu, raportat la situaţia creată de pârât şi obligarea acestuia la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri.

Înalta Curte constată că la data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, şi prin care s-a introdus alin. (51) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Rezultă, aşadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu excepţia personalului din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

În înţelesul dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului ci corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", noţiune avută în vedere cu prilejul reglementării alin. (1) şi (2) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 şi prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015 la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014.

În acelaşi sens, este de observat că în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014 "Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale - de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării".

Dispoziţiile reparatorii prevăzute în cuprinsul art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale, respectiv beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, acesta fiind unicul înţeles al normei legale care se desprinde din interpretarea coroborată a prevederilor Legii nr. 71/2015 cu cele ale O.U.G. nr. 83/2014 precum şi din lucrările premergătoare adoptării Legii nr. 71/2015, edificator fiind raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a admis acţiunea reclamantului, a anulat ordinul contestat şi a obligat pârâtul să emită un nou ordin, în termenul prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, începând cu 1.09.2015 în conformitate cu art. 1 alin. (51) şi art. 6 din O.U.G. nr. 83/2014.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a respins pretenţia reclamantului de stabilire a cuantumului indemnizaţiei de încadrare brută lunară la suma de 6290 RON, deoarece s-a constatat că solicitarea s-a făcut prin raportare la persoane ce nu se află în aceeaşi categorie cu reclamantul din perspectiva clasei de salarizare, contrar susţinerii recurentului-reclamant.

Prin recursul declarat, recurentul-reclamant critică hotărârea instanţei de fond pe aspectul respingerii despăgubirilor materiale, arătând că despăgubirile se impuneau având în vedere că a pierdut timp preţios cu redactarea plângerii prealabile, cu acţiunea, cu deplasatul la poşta, respectiv cu toate demersurile necesare accesului la justiţie.

Instanţa de control judiciar reţine că instanţa de fond a reţinut corect că simpla admitere a acţiunii este de natură a acoperi întreg prejudiciul suportat de reclamant.

Prejudiciul moral cât şi cel material trebuie dovedit, iar modalitatea de abordare de către instanţă a celor două tipuri de daune este diferită. În cazul daunelor materiale se au în vedere în principal probele, iar în ceea ce priveşte daunele morale, un rol important îl are aprecierea instanţei, fiind inclusă o doză de aproximare.

Înalta Curte apreciază, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond că, în speţă, capătul de cerere privind daunele materiale nu este dovedit, iar pe de altă parte recurentul nu a precizat exact ce fel de daune solicită, întrucât la un moment dat se produce o confuzie între daunele materiale şi cele morale, iar instanţa de fond în mod corect a conchis că nu se impune acordarea sumei de 10 000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul prezentat.

Spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privinţa daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite.

De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanţele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparaţie echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii.

Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În jurisprudenţa naţională şi în cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a conturat ideea că, în funcţie de circumstanţele cauzei, simpla constatare a existenţei faptei ilicite poate reprezenta, în sine, o reparaţie echitabilă suficientă pentru repararea prejudiciului moral ce ar fi fost suferit de reclamant (e.g. cauza Cumpănă şi Mazăre împotriva României, cererea nr. x/1996, hotărârea din 17 decembrie 2004, Monitorul Oficial al României nr. 501 din 14 iunie 2005).

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Sentinţei civile nr. 3814 din 29 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2019.

GGC - GV