Tax security measures enforcement jurisdiction and mandatory severance of administrative and execution challenges

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală prin Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa, solicitând anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 24 mai 2016, cu consecinţa desfiinţării sechestrului asigurător asupra stocului de mărfuri, popririi asigurătorii asupra sumelor datorate de terţi şi popririi asigurătorii asupra conturilor proprii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 200/F-CONT din 19 octombrie 2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a acestuia şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Pe fond, a admis contestaţia formulată de reclamantă şi a anulat Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 24 mai 2016 emisă de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală 2 Constanţa, şi desfiinţează măsurile asigurătorii impuse prin această decizie.

3. Cererile de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 200/F-CONT din 19 octombrie 2016 au declarat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

3.1. Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând în esenţă următoarele:

• instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii sale, formulate la termenul din data de 25 august 2016, prin care a solicitat să se constate intervenită suspendarea de drept a acţiunii în raport de dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, având în vedere că împotriva reclamantei a fost deschisă procedura generală de insolvenţă în Dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Specializat Argeş;

• contrar celor reţinute de judecătorul fondului, Decizia nr. x din 24 mai 2016 este motivată în sensul prevederilor Ordinului ANAF nr. 2605/2010, iar constatările organului de control se circumscriu situaţiilor în care adoptarea măsurilor asigurătorii este întemeiată.

3.2. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat în drept dispoziţiile art. 483 şi următoarele C. proc. civ. şi a arătat în esenţă următoarele:

• în raport de cererea formulată de reclamantă, recurenta-pârâtă a solicitat disjungerea cererii referitoare la anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 24 mai 2016 şi a cererii referitoare la anularea procesului-verbal de sechestru asigurător şi a adreselor de înfiinţare a popririi, admiterea excepţiei necompetenţei materiale şi declinarea cauzei la Judecătoria Piteşti cu privire la soluţionarea capătului de cerere ce vizează anularea procesului-verbal de sechestru asigurător.

Instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile art. 213 C. proc. fisc. care stabilesc competenţe diferite ale instanţelor şi proceduri distincte pentru cele două cereri, astfel că hotărârea pronunţată este nelegală sub acest aspect, impunându-se disjungerea şi judecarea separată a celor două capete de cerere.

• Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece actele de executare nu pot genera obligaţii în sarcina acestei instituţii, singura instituţie ce poate formula apărări fiind Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Bucureşti;

• decizia de instituire a măsurilor asigurătorii cuprinde motivele care au determinat organul fiscal să dispună măsurile respective, în urma unui control operativ efectuat de inspectorii antifraudă la societatea respectivă.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la data de 22 februarie 2017, intimata SC A. SRL a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâte, ca nefondate.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Intimata-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015 privind C. proc. fisc. cu o acţiune îndreptată împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 29 mai 2016 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa, solicitând şi desfiinţarea măsurilor asigurătorii menţionate în decizie, respectiv sechestrul asigurător asupra stocului de marfă, poprirea asigurătorie asupra sumelor datorate de terţii contestatoarei şi poprirea asigurătorie instituită asupra conturilor deschise la bănci.

S-a reţinut în cuprinsul deciziei că există pericolul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul/averea, astfel că au fost instituite măsuri asigurătorii pentru suma de 1.411.578 RON reprezentând 100% din suma estimată.

Prin Adresa nr. x din 24 mai 2016 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti a fost comunicată "Adresa de înfiinţare a popririi asigurătorii asupra disponibilităţilor băneşti".

Prima instanţă a reţinut că nu se impune disjungerea capătului de cerere privind anularea actelor subsecvente, acesta fiind accesoriu capătului de cerere privind anularea actului principal, iar contestatorul nu a invocat nelegalitatea actelor de executare pentru vicii proprii acestora.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, judecătorul fondului a reţinut că aşa cum rezultă din Decizia nr. x din 24 mai 2016 organul fiscal nu a invocat existenţa condiţiilor prevăzute de art. 213 alin. (3) din Legea nr. 207/2015, care îi permit ca în mod excepţional să ia măsuri asigurătorii, astfel că a admis acţiunea şi a dispus anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

Soluţia instanţei de fond nu este împărtăşită de instanţa de control judiciar.

Astfel, în urma unui control operativ şi inopinat, aferent perioadei 2014 - martie 2015 efectuat de inspectorii antifraudă, s-a constatat că societatea reclamantă a înregistrat în evidenţa contabilă şi a declarat către organul fiscal competent, facturi de achiziţie oţel beton cu diferite dimensiuni, emise de societăţi comerciale cu comportamente fiscale inadecvate de tip "fantomă" în scopul obţinerii de TVA deductibilă. Urmare a constatărilor s-a concluzionat că faptele menţionate pot constitui infracţiuni de fraudă fiscală şi au fost calculate şi estimate în sarcina societăţii reclamante obligaţii de plată în cuantum de 1.411.578 RON reprezentând impozit pe profit şi TVA.

Având în vedere cuantumul semnificativ al prejudiciului estimat de inspectorii antifraudă (1.411.587 RON), împrejurarea că societatea nu deţine bunuri în patrimoniu de natura activelor imobilizate, iar stocurile de mărfuri deţinute sunt în cuantum nesemnificativ (3.034 RON fără TVA la data de 20 mai 2016) s-a apreciat că există un concurs de elemente ce indică pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul îngreunând în mod considerabil colectarea.

În aceste condiţii a fost emisă Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii din data de 24 mai 2016 pentru suma de 1.411.578 RON, reprezentând 100% din suma estimată, instituindu-se sechestru asigurător asupra stocului de mărfuri, poprire asigurătorie asupra sumelor urmăribile datorate de terţi, societăţii reclamante şi poprire asigurătorie asupra conturilor de disponibilităţi şi de depozite deschise.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat anularea atât a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii cât şi desfiinţarea sechestrului asigurător şi a popririi asigurătorii.

Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii cel interesat poate face contestaţie la instanţa de contencios administrativ competentă, însă dispoziţiile alin. (14) prevăd că împotriva actelor prin care se aduc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestaţie la executare în conformitate cu dispoziţiile art. 260 şi 261 din acelaşi act normativ.

Aşadar, instanţa competentă să soluţioneze contestaţia împotriva Deciziei nr. x din 24 mai 2016 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală este curtea de apel, însă pentru contestaţia formulată împotriva actelor de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii competenţa aparţine judecătoriei, ca instanţă de executare, în a cărei circumscripţie se află sediul debitorului.

În aceste condiţii, este greşită aprecierea instanţei de fond care a respins cererea de disjungere a capătului de cerere privind anularea actelor de punere în aplicare a măsurilor asigurătorii, anume: procesul-verbal de sechestru şi poprirea asigurătorie asupra sumelor datorate de terţi şi asupra conturilor reclamantei, cerere formulată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 99 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. care se referă la situaţia în care instanţa este sesizată cu mai multe capete de cerere şi pentru fiecare dintre acestea competenţa aparţine altei instanţe, împrejurare în care instanţa va dispune disjungerea şi va declina în mod corespunzător competenţa.

Aşadar este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, întrucât curtea de apel în mod greşit a considerat că este competentă să soluţioneze capetele de cerere care vizează anularea sechestrului asigurător şi a popririi.

Necompetenţa materială în privinţa contestaţiei la executare este una de ordine publică în sensul art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa fiind de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad.

Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat în termen legal necompetenţa materială, astfel că acesta poate constitui motiv de casare a sentinţei.

Având în vedere că instanţa de fond trebuia să disjungă capetele de cerere, să admită excepţia şi să decline competenţa de soluţionare a cererii de anulare a procesului-verbal de sechestru şi a popririi asigurătorii în favoarea Judecătoriei, ca instanţă de executare, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., va admite recursurile, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva Sentinţei nr. 200/F-CONT din 19 octombrie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2019.

GGC - CP