Discrimination sanction nullity: Failure to summon entity legally distinct from cited sub-unit curable by judicial review

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 497 din 11 noiembrie 2015, emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând anularea hotărârii şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 3556 din 16 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a anulat Hotărârea nr. 497 din 11 noiembrie 2015, emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a obligat pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la 50 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a arătat, în esenţă, că în mod corect a fost reţinută existenţa tratamentului discriminatoriu, în condiţiile în care nu s-a dovedit împrejurarea că la nivelul secţiei 19 Poliţie este asigurat accesul persoanelor cu dizabilităţi locomotorii. Astfel, în mod întemeiat a reţinut CNCD că lipsa unei rampe de acces, care să asigure efectiv îndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 31 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 448/2006 constituie o îngrădire a accesului pentru persoanele cu dizabilităţi şi, din perspectiva dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, un tratament diferenţiat nejustificat din punct de vedere obiectiv.

S-a mai arătat că, este întemeiată acţiunea reclamantei, din perspectiva încălcării procedurii de soluţionare a petiţiei, constatând că, deşi prin Hotărârea nr. 497 din 11 noiembrie 2015 a fost angajată răspunderea contravenţională a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, această autoritate nu a fost citată în faţa organului administrativ jurisdicţional, omisiune ce antrenează încălcarea principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, specifice şi fundamentale jurisdicţiilor administrative. Astfel, rezultă din cuprinsul hotărârii contestate faptul că CNCD a citat petenta A. şi secţia 19 Poliţie, şi, deşi reţine, în cuprinsul hotărârii (punctele 5.8 - 5.9) că secţia 19 Poliţie nu are personalitate juridică, astfel că nu poate executa/realiza rampa de acces în secţie, obligaţia revenind DGPMB, procedează la sancţionarea acesteia din urmă autorităţi, fără ca în prealabil să fi fost citată cu o copie a petiţiei formulate de petenta A.

A mai arătat prima instanţă că, CNCD a încălcat principiile de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor, prevăzute de art. 3 lit. c) şi d) din Ordinul nr. 144/2008 al Preşedintelui CNCD, publicat în M. Of. nr. 348/06.05.2008, consecinţa fiind nelegalitatea hotărârii astfel pronunţate.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 3556 din 16 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanta A. şi pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

1. Recurenta-pârâtă A. a solicitat casarea sentinţei recurate şi menţinerea Hotărârii CNCD nr. 497 din 11 noiembrie 2015, a invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. şi în motivarea căii de atac a arătat, în esenţă, următoarele:

- hotărârea Curţii de Apel Bucureşti îngrădeşte dreptul de acces liber la actul de justiţie şi are menirea să intimideze toţi utilizatorii de scaune rulante pentru ca nu cumva petitul să fie considerat "lipsit de temei" şi petentul obligat la plata cheltuielilor de judecată. Dreptul fundamental la mobilitate al persoanelor cu dizabilităţi nu este un moft, ci un drept constituţional ce trebuie respectat din oficiu, nu la cerere. - în mod corect CNCD a sancţionat utilizatorul clădirii, adică Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti cu sediul în Calea x, Sector 3 pentru sediul în care este găzduită secţia 19 de Poliţie, respectiv str. x nr. x sector 5, legal citată.

2. Recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii, a invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi în motivarea căii de atac a arătat, în esenţă, următoarele:

- referitor la reţinerea instanţei de fond conform căreia încălcarea prevederilor art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 a dus la încălcarea principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, se arată că reprezintă o "chestiune" de procedură, care nu este de natură a leza temeinicia şi legalitatea actului administrativ-jurisdicţional contestat.

- se afirmă că dreptul la un proces echitabil, respectiv dreptul la contradictorialitate şi dreptul la apărare se consideră a fi garantat, dacă cei interesaţi au posibilitatea de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi a intereselor lor legitime, drept consacrat expres la art. 20 alin. (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.

- admiţând teza adecvat căreia dreptul la o judecare echitabilă, implicând garantarea dreptului la apărare şi contradictorialitate, trebuie asigurat şi în cadrul procedurilor administrative (administrativ-jurisdicţionale), ce au ca obiect "infracţiuni administrative", O.G. nr. 137/2000R asigură dreptul părţii interesate de a contesta o hotărâre a Consiliului în faţa instanţei de judecată, care oferă toate garanţiile în domeniu, astfel încât nu este imperios necesar, sub sancţiunea nulităţii, ca procedurile în faţa autorităţii administrative să fie conforme prevederilor art. 6 din C.E.D.O. respectiv art. 21 alin. (3) din Constituţie.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a solicitat, referitor la recursul promovat de către Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, arătând că:

- CNCD opinează în sensul că poate efectua verificări şi poate cita o parte care este reclamată, iar la finalizarea investigaţiei măsurile le poate dispune împotriva oricui doreşte, deoarece pentru acest organism, normele incidente din Constituţia României, C. proc. civ., O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, sunt facultative.

- în mod inexplicabil, în hotărârea supusă analizei, deşi la fila x punctul 5.9. se menţionează că secţia 19 Poliţie nu are personalitate juridică, şi nu poate executa/realiza rampa de acces, "obligaţia revenind în sarcina Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti", totuşi autoritatea de stat în domeniul discriminării, nu a considerat necesar să fie citată instituţia, ci doar subunitatea de poliţie, respectiv secţia 19 Poliţie, şi mai mult decât atât, a hotărât că Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti să fie sancţionată (în lipsă, fără citare, fără respectarea dreptului la apărare, ori al contradictorialităţii) cu amendă contravenţională în cuantum de 2000 RON.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

1. Cu privire la recursul formulat de recurenta-pârâtă A., se constată că Sentinţa civilă nr. 3556 din 16 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, i-a fost comunicată la data de 7 decembrie 2016, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosar fond, iar recursul a fost înaintat la data de 24 decembrie 2016 cu serviciul poştal, conform ştampilei de pe plic.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Conform art. 181 din C. proc. civ.:

"(1) Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează:

1. când termenul se socoteşte pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare;

2. când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte;

3. când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlineşte în ultima zi a acestei luni.

(2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează."

Cum ultima zi a termenului de declarare a recursului era 23 decembrie 2016, zi lucrătoare, înaintarea acestuia la 24 decembrie 2016 s-a făcut cu depăşirea termenului legal, astfel că recursul va fi respins ca tardiv formulat. 1. Cu privire la recursul formulat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării se constată că intimata reclamantă Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 20 alin. (9) din Ordonanţa nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu cererea de anulare a Hotărârii nr. 497 din 11 noiembrie 2015 prin care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a dispus sancţionarea sa cu amendă contravenţională în cuantum de 2000 RON, potrivit art. 2 alin. (1), art. 10 lit. h) şi art. 26 din O.G. nr. 137/2000, coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001.

Prima instanţă a admis acţiunea, a anulat Hotărârea nr. 497 din 11 noiembrie 2015, emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a obligat pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la 50 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, argumentele şi raţionamentul care au condus la o atare soluţie fiind arătate în partea de expunere a considerentelor sentinţei de mai sus (pct. 2 din prezenta decizie), astfel că nu se impune reluarea acestora.

Trecând aşadar la analiza punctuală a motivelor de recurs, Înalta Curte constată că în principal recurentul-pârât arată că în mod greşit a apreciat judecătorul fondului că nerespectarea de către CNCD a procedurii de citare, obligatorie în soluţionarea sesizării cu care a fost învestit, a secţiei 19 Poliţie în loc de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, este de natură a conduce la anularea Hotărârii nr. 497 din 11 noiembrie 2015 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Înalta Curte reţine că sunt întemeiate susţinerile şi criticile recurentului-pârât pe acest aspect întrucât, potrivit art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia. Se observă că declararea nulităţii unui act îndeplinit chiar cu neobservarea formelor legale, nu intervine automat, fiind necesar a se demonstra că părţii i-a fost pricinuită o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod.

Este adevărat că potrivit art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, citarea părţilor este obligatorie.

Nu mai puţin însă, în sensul art. 175 alin. (2) C. proc. civ., nu ne aflăm în faţa unei nulităţi prevăzute expres de lege, căci textul din O.G. nr. 137/2000 nu stipulează nicio sancţiune în cazul încălcării dispoziţiei de citare. Astfel devin deplin incidente prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care, vătămarea nu se prezumă, fiind necesar a se demonstra de partea căreia i-a fost pricinuită o vătămare, că aceasta nu poate fi înlăturată în alt mod.

Or, din această perspectivă, cu deplin temei se poate aprecia că intimatei-reclamante, chiar în lipsa citării în procedura administrativă, i se acordă efectiv posibilitatea de a se apăra în faţa instanţei de judecată, în cele două grade de jurisdicţie prevăzute de lege.

Mai mult decât atât, în procedura administrativă a fost citată secţia 19 Poliţie, unitate direct implicată în cazul de discriminare reclamat şi aflată în subordinea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Faţă de cele arătate şi pentru că prima instanţă nu a făcut o analiză a fondului cauzei dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că motivul de recurs este fondat şi se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 3556 din 16 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva aceleiaşi hotărâri, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 3556 din 16 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinţei civile nr. 3556 din 16 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2019.

GGC - CP