Competence to suspend tax forced execution: execution court versus administrative tax court jurisdiction

Asupra cererii de suspendare a executării silite de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

În cadrul Dosarului nr. x/2015, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect recursul declarat de reclamanta A. SRL Tulcea împotriva Sentinţei civile nr. 96/28.05.2015, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 decembrie 2018, reclamanta a formulat o cerere de suspendare a executării silite prin procedura vânzării la licitaţie a unor bunuri imobile aparţinând debitoarei A. SRL

Prin încheierea din data de 7 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. SRL Tulcea la registratura secţiei de contencios spre repartizare aleatorie la un complet de judecată, constatând că aceasta reprezintă o cerere de chemare în judecată distinctă, având ca obiect suspendarea executării silite asupra imobilului situat în comuna x, sat y, judeţ Tulcea, prin procedura vânzării la licitaţie de către A.N.A.F., în data de 20.12.2018.

Cererea de suspendare a executării silite a fost înregistrată sub nr. x/2019, iar după repartizarea aleatorie a dosarului, a fost învestit cu soluţionarea cauzei Completul de judecată nr. 6, care, prin rezoluţia din 25 martie 2019, a fixat termen de judecată la data de 17 aprilie 2019, cu citarea părţilor.

2. Obiectul cererii de suspendare a executării silite

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 martie 2019 sub nr. x/2019, reclamanta Societatea A. SRL Tulcea, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a solicitat suspendarea executării silite a bunului imobil situat în comuna x, sat y, judeţ Tulcea, prin procedura vânzării la licitaţie de către A.N.A.F., în data de 20.12.2018.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 15 alin. (1), art. 20 alin. (2) şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, art. 719 din C. proc. civ., coroborat cu art. 233 alin. (1) lit. a) şi art. 278 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În motivarea cererii, reclamanta arată că, la data de 7.12.2018, a fost afişat la sediul societăţii Anunţul nr. x/05.12.2013 privind vânzarea prin licitaţie publică organizată pentru data de 20.12.2018 a unor bunuri imobile, proprietate a debitoarei A. SRL, iar înştiinţarea privind valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitaţie a fost comunicată administratorului societăţii.

Instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare este judecătoria, potrivit prevederilor art. 715 din C. proc. civ., însă, în cauză, în opinia reclamantei, competenţa de soluţionare a cererii de suspendare a executării silite revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, întrucât judecata are loc în contencios administrativ, iar suma invocată de A.N.A.F. depăşeşte valoarea prag de 3.000.000 RON, conform dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 (în speţă 9.700.000 RON).

De asemenea, prin Sentinţa civilă nr. 224/2008 pronunţată în Dosarul nr. x/2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal a admis, în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererea reclamantei privind suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/30.06.2008, emisă de pârâtul M.F.P. - D.G.F.P. Tulcea, până la pronunţarea instanţei de fond.

A mai arătat reclamanta că Dosarul nr. x/2015, având ca obiect anularea actului administrativ-fiscal a cărui suspendare a obţinut-o în Dosarul nr. x/2008, se aflată înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în recurs cu termen la 16 mai 2019.

3. Apărările formulate în cauză

3.1. Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de suspendare a executării silite, întemeiată pe art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât cererea reclamantei nu vizează suspendarea efectelor actului administrativ-fiscal prin care au fost stabilite sumele de plată în sarcina societăţii.

De asemenea, reclamanta putea uza de instituţia contestaţiei la executare, cum a şi procedat, de altfel, pe rolul Judecătoriei Tulcea fiind înregistrat Dosarul nr. x/2018 având acest obiect.

3.2. Pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea - Activitatea de Inspecţie Fiscală nu a formulat întâmpinare în cauză.

4. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra excepţiei necompetenţei sale materiale

Examinând cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în ceea ce priveşte judecarea pe fond a prezentei cereri de suspendare a executării silite, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta A. SRL a solicitat suspendarea executării silite începute de A.N.A.F. - Serviciul Fiscal Orăşenesc Sulina în dosarul de executare nr. x cu privire la bunul imobil al debitoarei, situat în comuna x, sat y, judeţ Tulcea, prin procedura vânzării la licitaţie din data de 20.12.2018.

În dosarul de executare menţionat, organul de executare silită a adus la cunoştinţa administratorului societăţii înştiinţarea privind valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitaţie, în temeiul prevederilor art. 250 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Conform menţiunilor inserate în cuprinsul înştiinţării (act de executare emis de organul de executare silită), împotriva acestui act se poate introduce contestaţie la instanţa judecătorească competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 260 şi art. 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

În contextul celor prezentate, Înalta Curte constată că executarea silită a fost demarată într-un dosar de executare instrumentat de A.N.A.F. - Serviciul Fiscal Orăşenesc Sulina şi se realizează prin intermediul executorilor fiscali în condiţiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Potrivit dispoziţiilor art. 260 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 207/2015: "(1) Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii. (...)

(4) Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă".

De asemenea, potrivit art. 719 alin. (1) din C. proc. civ.: "(1) Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestaţia la executare sau prin cerere separată".

Obiectul cererii de chemare în judecată vizează o cerere de suspendare a executării silite în cadrul unei contestaţii la executare silite întemeiată pe dispoziţiile art. 260 - 262 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, iar nu o suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Astfel, în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată şi temeiul de drept al acesteia, în cauză, se pune problema determinării instanţei de executare.

Legea nr. 207/2005 privind Codul de procedură fiscală (art. 260) nu prevede în mod expres instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare.

Potrivit art. 631 alin. (2) din C. proc. civ.: "(2) Dispoziţiile prezentei cărţi constituie dreptul comun în materie de executare silită, indiferent de izvorul sau natura obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu ori de calitatea juridică a părţilor".

Pe cale de consecinţă, în virtutea normei de trimitere de la art. 28 din Legea nr. 554/2004, sunt incidente dispoziţiile de drept comun ale art. 651 din C. proc. civ., conform cărora: "(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

(2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare.

(3) Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

(4) În toate cazurile instanţa de executare se pronunţă prin încheiere executorie care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel."

Din actele dosarului cauzei rezultă că sediul debitoarei A. SRL se află în circumscripţia Judecătoriei Tulcea, căreia îi revine competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare.

De altfel, aşa cum a menţionat şi reclamanta, aceasta a formulat deja contestaţie la executare, ce formează obiectul Dosarului nr. x/2018 înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea.

În raport de împrejurarea că suspendarea executării silite este un incident procedural care constă în oprirea temporară a executării silite, având în vedere şi dispoziţiile art. 719 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a cererii de suspendare a executării formulată de reclamanta A. SRL aparţine instanţei competente să soluţioneze contestaţia la executare, respectiv Judecătoria Tulcea.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta Societatea A. SRL Tulcea în favoarea Judecătoriei Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu.

Declină competenţa de soluţionare a cererii de suspendare a executării silite formulată de reclamanta Societatea A. SRL Tulcea, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2019.

GGC - GV