Challenging judicial dismissal resolutions without pre-judicial procedure: applicability of admissibility requirements in light of unconstitutionality ruling
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the appellate decision, and remanded the case to the Court of Appeal for retrial, thereby prevailing for the complainant against the Judicial Inspection. The dispute involved a challenge to a final dismissal resolution issued by the Judicial Inspection regarding a disciplinary complaint against a magistrate, where lower instances had previously dismissed the action as inadmissible due to the failure to complete the mandatory pre-judicial procedure. Relying on Constitutional Court Decision No. 397/2014, which declared the definitiveness of such dismissal resolutions unconstitutional when they preclude judicial review, and applying the principle of analogous situations under Article 5(3) of the New Code of Civil Procedure, the court held that the pre-judicial procedure requirement from Article 7 of Law No. 554/2004 does not apply to dismissal resolutions, consistent with the regime governing rejection resolutions under Article 47(5) of Law No. 317/2004, which explicitly waives such a procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 219 alin. (2) C. proc. civ, art. 216 alin. (2) C. proc. civ, art. 224 alin. (1) C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ; Challenging judicial dismissal resolutions without pre-judicial procedure: applicability of admissibility requirements in light of unconstitutionality ruling: The dispute involved a challenge to a final dismissal resolution issued by the Judicial Inspection regarding a disciplinary complaint against a magistrate, where lower instances had previously dismissed the action as inadmissible due to the failure to complete the mandatory pre-judicial procedure. Relying on Constitutional Court Decision No. 397/2014, which declared the definitiveness of such dismissal resolutions unconstitutional when they preclude judicial review, and applying the principle of analogous situations under Article 5(3) of the New Code of Civil Procedure, the court held that the pre-judicial procedure requirement from Article 7 of Law No. 554/2004 does not apply to dismissal resolutions, consistent with the regime governing rejection resolutions under Article 47(5) of Law No. 317/2004, which explicitly waives such a procedure.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the final paragraph preceding the orders to provide the procedural basis for admitting the appeal and quashing the challenged decision.
Cited in the final paragraph preceding the orders to provide the basis for remanding the case to the lower court for retrial.
Full text
Asupra cererii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară a solicitat anularea rezoluţiei de clasare cu nr. 7542/1/J/4396/DIJ din 2015 emisă de pârâtă.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin Sentinţa civilă nr. 1725 din data de 24 mai 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia invocată de pârâtă şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia judiciară, ca inadmisibilă.
3. Cererea de recurs.
Împotriva Sentinţei civile nr. 1725 din data de 24 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A..
Prin motivele de recurs se arată că prin hotărârea pronunţată de către instanţa de fond a fost dată cu:
- încălcarea normele de procedură a căror nerespectare atrag sancţiunea nulităţii - motiv de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
- încălcarea art. 153 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. procedura nu a fost îndeplinită pentru că nu a cunoscut primul termen de judecată
- încălcarea art. 219 alin. (2) C. proc. civ. - nu a fost prezent la apelul nominal şi nu a cerut judecarea cauzei în lipsă. Această solicitare a făcut-o pârâta prin întâmpinare.
- încălcarea art. 216 alin. (2) C. proc. civ.
- încălcarea art. 224 alin. (1) C. proc. civ. - nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pe fondul cauzei arată că a primit o rezoluţie de clasare. Nemulţumit de răspunsul primit a solicitat revocarea rezoluţiei de clasare, iar inspectorul judiciar i-a transmis un răspuns cu care nu a fost mulţumit.
(La filele x se află plângerea împotriva rezoluţiei de clasare, la filele x răspunsul dat de Inspecţia Judiciară la această plângere)
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei.
4. Apărările formulate în cauză.
Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.
5. Procedura de soluţionare a recursului.
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 20 martie 2019.
6. Soluţia instanţei de recurs.
Examinând cererea de recurs prin prisma dispoziţiilor incidente, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu verificarea legalităţii rezoluţiei de clasare cu nr. 7542/1/J/4396/DIJ din 2015 emisă de Inspecţia judiciară.
Acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Soluţia primei instanţe este nu legală, nefiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că nu reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.
Verificând sentinţa recurată prin prisma cazului de casare reglementat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, prin prisma art. 7 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, "(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:
a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;
b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;
c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
(3) Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.
(4) Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).
(5) Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.
(6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt: a) respingerea contestaţiei; b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.
(7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."
Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.
În considerentele deciziei sus-citate, instanţa constituţională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.
A evocat jurisprudenţa sa anterioară, exemplificată prin Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, care a statuat în sensul că principiul constituţional instituit de art. 21 din legea fundamentală, privind accesul liber la justiţie, include şi posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct şi nemijlocit instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Ca urmare, existenţa oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau raţională şi care ar putea să nege acest drept al persoanei, încalcă, în mod flagrant, prevederile art. 21 alin. (1) - (3) din Constituţie.
Curtea Constituţională a mai constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare. Or, în această situaţie, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluţia de clasare este definitivă şi, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiţie, drept fundamental consacrat atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanţă judecătorească. Dacă în primele 3 ipoteze reglementate de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci când sesizarea nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sesizării sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt, caracterul definitiv al soluţiei clasării este legitimat prin aceea că aceasta nu are un caracter irefragabil deoarece persoana interesată poate face o nouă sesizare cu respectarea condiţiilor prevăzute, aşa cum a decis instanţa de contencios constituţional în jurisprudenţa sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 487 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 27 ianuarie 2014), în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiţie prin posibilitatea atacării soluţiei la instanţa judecătorească.
Aşadar, în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării, deşi s-a declarat neconstituţionalitatea sintagmei "rezoluţia de clasare este definitivă", reţinându-se că partea este lipsită de accesul la o instanţă judecătorească, textul de lege nu a fost modificat şi pus în acord cu cele statuate de instanţa de control constituţional, iar soluţia privind obligativitatea parcurgerii acestei proceduri anterior introducerii acţiunii apare ca fiind excesivă şi formală.
Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 3 iulie 2014, prin care s-a deschis calea acţiunii judiciare împotriva rezoluţiei de clasare a Inspecţiei Judiciare, nu a fost urmată în termen optim de o intervenţie activă a legiuitorului în sensul reglementării regimului juridic procesual propriu unei astfel de acţiuni. Într-un astfel de context, devine aplicabil art. 5 alin. (3) din Noul C. proc. civ., text potrivit căruia "în cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii.". Textul legal menţionat stabileşte o ordine a identificării de către judecător a normei procedurale incidente, prevăzând că, în ipoteza în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, raportarea se va face la dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare.
Or, la art. 47 din Legea nr. 317/2004 rep. se constată existenţa procedurii privitoare la rezoluţia de respingere a sesizării în legătură cu răspunderea disciplinară a judecătorului, textul legal stabilind că "rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."
Aceasta este o situaţie asemănătoare celei a rezoluţiei de clasare, deoarece şi rezoluţia de respingere este tot un act al Inspecţiei Judiciare în legătură cu o sesizare privind pretinsa săvârşire de către un magistrat a unei abateri disciplinare, având de asemenea aptitudinea de a stinge raportul juridic.
Într-un astfel de context, câtă vreme în situaţia procesuală asemănătoare - rezoluţia de respingere - legiuitorul a exclus expres procedura prealabilă ca şi condiţie de admisibilitate a cererii de chemare în judecată, atunci, în lumina art. 5 alin. (3) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că aceasta nu poate fi opusă părţii reclamante ca astfel de condiţie de admisibilitate nici în cazul rezoluţiei de clasare, faţă de stadiul actual al reglementării legale.
Într-adevăr, potrivit dreptului comun al contenciosului administrativ, respectiv art. 7 din Legea nr. 554/2004, anterior sesizării instanţei de judecată, cel ce se pretinde vătămat de un act administrativ este obligat să se adreseze emitentului acestuia, prin intermediul unei proceduri prealabile, în scopul revocării lui. Totuşi, în lămurirea raportării la dreptul comun, trebuie avut în vedere contextul în care s-a asigurat accesul la justiţie al celor interesaţi împotriva rezoluţiei de clasare. Astfel, intenţia legiuitorului a fost ca rezoluţia de clasare să prezinte caracter definitiv, nefiind deci susceptibilă de a fi atacată în faţa instanţei de judecată, în timp ce împotriva rezoluţiei de respingere s-a deschis controlul judiciar, fără condiţionarea plângerii prealabile.
Câtă vreme admisibilitatea acţiunii îndreptate împotriva rezoluţiei de clasare este rezultatul admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate, iar legiuitorul nu a intervenit în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 din Constituţia României spre a pune de acord dispoziţia neconstituţională cu cea a Constituţiei, Înalta Curte consideră că regimul juridic al acestei acţiuni trebuie raportat la situaţia asemănătoare, care exclude cerinţa plângerii prealabile, lipsind premisele îndestulătoare pentru a considera în sens contrar.
Prin urmare, în raport cu cele reţinute de Curtea Constituţională în decizia amintită şi faţă de prevederile legale referitoare la rezoluţia de respingere a sesizării (care se poate da când, în urma efectuării cercetării disciplinare, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii şi în cazul căreia nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile), Înalta Curte apreciază că, şi în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării, în forma actuală a textului legal, nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile, aceasta fiind şi soluţia de principiu adoptată de judecătorii secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în şedinţa din data de 13 februarie 2017.
Pentru considerentele expuse, reţinându-se că excepţia lipsei plângerii prealabile a fost admisă în mod greşit de către instanţa de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare, prima instanţă urmând a analiza cererea reclamantului şi a prezenta argumentele sale în sprijinul soluţiei ce va fi adoptată.
Dată
Tip
Sursă
19/11/2015
Cerere de chemare în judecată
Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei
15/02/2016
Cerere
Reclamant - Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor Suceava prin Arhiepiscop
07/07/2016
Cerere de recurs
Reclamant - Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor Suceava prin Arhiepiscop, Reclamant - Fondul biseric
29/08/2016
Întâmpinare
Intimat - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 1725 din 24 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2019.
GGC - MM