Jurisdictional conflict in forced execution: application of Art. 127 CCP to shift venue when debtor is a clerk at the territorially competent court

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuţi, sub nr. x/2019, executorul judecătoresc A., la cererea creditorului B., a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din data de 14.05.2008 pentru plata sumei de 83.315,07 RON cu titlu de împrumut nerestituit, dobânzi şi penalităţi, cu cheltuieli de executare, împotriva debitorului C. şi a coplătitorului D..

Prin Sentinţa civilă nr. 318 din C. civ. din 21 februarie 2019, Judecătoria Rădăuţi a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de Biroul Executorului Judecătoresc A., la cererea creditoarei B., debitor fiind C., în favoarea Judecătoriei Iaşi.

În motivare, instanţa a arătat faptul că Judecătoria Rădăuţi nu este competentă în raport cu domiciliul debitorului C., care este în municipiul Iaşi, str. x, jud. Iaşi, nefiind în raza de competenţă a Judecătoriei Rădăuţi.

Prin Încheierea nr. 4298bis din 22 martie 2019, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei nr. 604/285/2019 în favoarea Judecătoriei Rădăuţi. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 134 din C. proc. civ., a suspendat, din oficiu, judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivare, Judecătoria Iaşi a arătat că dispoziţiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă teritorială alternativă, astfel încât alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente revine reclamantului, iar după ce a făcut o asemenea alegere, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În speţă, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuţi, executorul judecătoresc A., la cererea creditorului B., a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din data de 14.05.2008 pentru plata sumei de 83.315,07 RON, cu titlu de împrumut nerestituit, dobânzi şi penalităţi, cu cheltuieli de executare, împotriva debitorului C. şi a coplătitorului D..

Dispoziţiile art. 666 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "În maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare", iar potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) teza 1 şi alin. (3) din C. proc. civ. "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel (…). Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Rezultă, aşadar, din dispoziţiile legale evocate că, în procedura executării silite, cererile de încuviinţare a executării silite sunt de competenţa instanţei de executare, respectiv Judecătoria Iaşi, instanţă de la sediul debitorilor C. şi D..

Însă, în prezenta cauză, Înalta Curte reţine că debitorul C. are calitatea de grefier la Judecătoria Iaşi.

În această situaţie, devin incidente prevederile art. 127 din C. proc. civ. care stipulează că "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei în care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (...) (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

Aceste dispoziţii reglementează un caz de competenţă facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant/pârât, norma interzicând sesizarea instanţei competente, dacă este aceea la care acesta îşi desfăşoară activitatea.

Înalta Curte constată că, de principiu, competenţa facultativă este o expresie a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 124, iar caracterul facultativ rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă doreşte să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege; însă, atunci când acesta decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va putea avea parte de un proces echitabil judecat de o instanţă imparţială, instanţa nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că instanţa de executare este instanţa de la domiciliul debitorului, fără a avea în vedere calitatea debitorului de grefier la instanţa de executare.

În prezenta cauză, executorul judecătoresc A., la cererea creditorului B., a uzat de prevederile art. 127 din C. proc. civ. şi a precizat, în mod expres (la dosarului Judecătoriei Iaşi), că doreşte ca judecarea cererii de încuviinţare a executării silite să fie continuată la Judecătoria Rădăuţi.

Înalta Curte arată că interesul ocrotit prin această normă legală (art. 127 din C. proc. civ.) este unul general, şi anume apărarea prestigiului şi imparţialităţii justiţiei, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil, prin care sunt oferite părţii adverse dintr-un litigiu pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparţialităţii instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul.

Astfel, văzând că debitorul C. are calitatea de grefier la Judecătoria Iaşi, Înalta Curte constată că este îndeplinită condiţia pentru a opera prorogarea legală de competenţă teritorială specială în favoarea Judecătoriei Rădăuţi, instanţă judecătorească de acelaşi grad aflată în circumscripţia Curţii de Apel Suceava, învecinată cu Curtea de Apel Iaşi, în a cărei circumscripţie se află Judecătoria Iaşi, instanţă care ar fi fost competentă să judece cererea de încuviinţare a executării silite potrivit art. 651 alin. (1) teza 1 şi alin. (3) din C. proc. civ., astfel cum s-a menţionat anterior.

În ceea ce priveşte sintagma "cauză de competenţa instanţei în care îşi desfăşoară activitatea", instanţa arată că vizează cererile adresate instanţei de judecată, printre acestea enumerându-se şi cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Faţă de cele arătate, în stabilirea instanţei competente să judece cererea de încuviinţare a executării silite este lipsită de relevanţă împrejurarea că Judecătoria Iaşi, unde debitorii îşi au domiciliul, este instanţa de executare, deoarece, în această cauză, trebuie avută în vedere calitatea debitorului de grefier la instanţa de executare şi trebuie aplicate cu prioritate dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., pentru a garanta părţilor dreptul la un proces echitabil, executarea silită fiind considerată parte din "proces" în sensul art. 6 alin. (1) din Convenţie, aşa cum,în mod constant, a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele SC Ruxandra Trading contra României, 2007; cauza Hornsby împotriva Greciei, 1997, cauza Şandor împotriva României, 2005 .

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în speţă competenţa de soluţionare a pricinii revine Judecătoriei Rădăuţi, care este şi instanţa sesizată de executorul judecătoresc A., în aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de creditoarea B. în contradictoriu cu debitorii D. şi C., având ca obiect "încuviinţare executare silită", în favoarea Judecătoriei Rădăuţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 mai 2019.

GGC - OB