Motion to annul granted; appeal against final succession ruling held inadmissible.

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 380 din 16 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtele B., C. şi D. împotriva Deciziei nr. 488 din 31 martie 2017, pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia I civilă.

La 12 octombrie 2018 (data depunerii la oficiul poştal), contestatoarea D. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 380 din 16 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă. Contestaţia în anulare a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, la 16 octombrie 2018, sub nr. x/2018.

Prin Decizia nr. 582 din 13 noiembrie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei în anulare şi a respins, ca tardivă, contestaţia în anulare declarată de petenta D. împotriva Deciziei nr. 380 din 16 octombrie 2017, pronunţate de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. x/2011.

Împotriva Deciziei nr. 582 din 13 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a declarat recurs contestatoarea D. la 28 noiembrie 2018 (data depunerii la oficiul poştal), întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivare, recurenta a arătat, în esenţă, că decizia atacată nu este motivată în fapt şi în drept, conţinând considerente străine de natura cauzei.

A susţinut că a invocat în faţa instanţei de fond excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei în anulare, prin raportare la termenul la care a luat cunoştinţă de hotărârea atacată.

A arătat că instanţa de fond a reţinut că şi-a îndeplinit voluntar obligaţiile care rezultau din hotărâre, la 19 decembrie 2017, apreciind că de la acel moment a început să curgă termenul pentru formularea căii de atac.

Însă, faptul că a executat de bunăvoie obligaţiile consemnate în dispozitivul hotărârii nu conduce la concluzia că recurenta a cunoscut şi considerentele hotărârii.

Totodată, a susţinut că nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează cu nesoluţionarea procesului.

Acest aspect a fost confirmat şi în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, în care s-a reţinut că este în sarcina instanţei judecătoreşti obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor, sub rezerva aprecierii pertinenţei acestora.

În ceea ce priveşte motivele contestaţiei în anulare, invocate în cuprinsul cererii de recurs, se constată că acestea au fost subsumate dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. şi vizează, în esenţă, faptul că dezlegarea dată de instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, respectiv că instanţa a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare invocate de recurentă.

A arătat că, în speţă, a fost încălcat principul disponibilităţii care guvernează procesul civil, instanţa, în urma unei erori materiale, substituindu-se justiţiabililor şi oferind mai mult decât s-a cerut. A precizat că reclamantele nu au formulat cerere reconvenţională, prin care să individualizeze pretenţiile, ci au afirmat în faţa instanţei că lasă la aprecierea acesteia ceea ce urmează a li se acorda.

De asemenea, recurenta a susţinut că, în mod greşit, instanţa a calculat cotele prin raportare la întreaga masă succesorală, iar nu la cotitatea disponibilă a moştenitorilor rezervatari, omiţând administrarea probatoriului încuviinţat, respectiv a interogatoriului şi incluzând, în mod greşit, în masa succesorală, un imobil care nu a aparţinut defunctului (pensiunea).

Referitor la procedura desfăşurată în faţa instanţei de fond, recurenta a susţinut că decizia atacată cu contestaţie în anulare a fost pronunţată de un judecător incompatibil, care a exercitat controlul judiciar al propriei hotărâri.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, deşi recurenta şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, în cauză, sunt incidente prevederile C. proc. civ. de la 1865, întrucât, potrivit sistemului de evidenţă informatizată al instanţelor, litigiul a fost înregistrat pe rolul instanţei judecătoreşti la 30 septembrie 2011.

Înalta Curte reţine că prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. stipulează în sensul că "dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", respectiv 15 februarie 2013.

Faţă de prevederile legale mai sus menţionate, Înalta Curte constată că litigiul pendinte este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865, din perspectiva cărora va examina prezenta cerere de recurs.

De asemenea, Înalta Curte constată că recurenta a complinit obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru aferentă recursului, depunând la dosar dovada plăţii acesteia, respectiv chitanţa nr. x, emisă de Direcţia de Taxe şi Impozite Locale Sector 4 la 8 mai 2019.

Examinând cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea recursului în raport de prevederile art. 320 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 299 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului".

Dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 5 din acelaşi act normativ prevăd că sunt hotărâri irevocabile "orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".

Potrivit prevederilor art. 320 alin. (3) din C. proc. civ. "hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".

În cauză, contestatoarea D. a exercitat calea de atac a recursului împotriva Deciziei nr. 582 din 13 noiembrie 2018, prin care Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins, ca tardiv declarată, contestaţia în anulare pe care aceasta a formulat-o împotriva Deciziei nr. 380 din 16 octombrie 2018, pronunţate de aceeaşi instanţă.

Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 380 din 16 octombrie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtele B., C. şi D. împotriva Deciziei nr. 488 din 31 martie 2017, pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia I civilă.

Faţă de dispoziţiile art. 320 alin. (3) din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 377 alin. (2) pct. 5 din acelaşi act normativ, Înalta Curte constată că recursul îndreptat împotriva Deciziei nr. 582 din 13 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă este inadmisibil, întrucât aceasta este o decizie irevocabilă, care nu face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs, conform art. 299 alin. (1) din cod.

Având în vedere considerentele expuse, coroborate cu împrejurarea că împotriva unei hotărâri judecătoreşti pot fi exercitate numai căile de atac prevăzute de lege, recursul declarat în cauză va fi respins, ca inadmisibil, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de contestatoarea D. împotriva Deciziei nr. 582 din 13 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 mai 2019.

GGC - OB