Succession partition assigned to Câmpina Court based on last domicile of second decedent

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 27.09.2017 sub nr. x/2017, reclamantele A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâtul D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună partajarea averii succesorale rămase de pe urma defuncţilor E., decedată la data de 04.04.1998 şi F., decedat la data de 04.03.2004.

În motivarea în fapt a cererii s-a arătat, în esenţă, că cei doi defuncţi au achiziţionat în timpul vieţii şi căsătoriei lor un teren în suprafaţă de 7.650 mp situat administrativ în Breaza, str. 23 august, nr. 68, jud. Prahova şi imobilul construcţie P+E+ Pod suprafaţă construită şi desfăşurată de 404,68 mp.

Reclamanţii au arătat că numita E. a decedat la data de 04.04.1998 la New York, iar numitul F. a decedat la data de 04.03.2004 în localitatea Breaza, jud. Prahova.

Prin Sentinţa nr. 2426 din 3 septembrie 2018, Judecătoria Câmpina a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Instanţa a avut în vedere prevederile art. 118 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., conform cărora, în materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia. Totodată, potrivit art. 118 alin. (2) din C. proc. civ., cererile care privesc mai multe moşteniri deschise succesiv sunt de competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi.

S-a reţinut că ultimul domiciliu al defunctei E. a fost la New York, conform certificatului de deces aflat la dosar şi pentru care nu există un certificat de moştenitor, iar al defunctului F. a fost în oraşul Constanţa.

Instanţa a avut în vedere faptul că s-a solicitat partajul judiciar de pe urma ambilor defuncţi, iar atâta timp cât nu există un certificat de moştenitor de pe urma defunctei, nu se poate trece direct la ieşirea din indiviziune a părţilor, fără stabilirea moştenitorilor, a cotelor .

S-a arătat că reclamantele recunosc implicit că s-a solicitat partajul judiciar al celor doi defuncţi, prin achitarea şi a taxei judiciare de timbru de 50 RON pentru fiecare succesiune.

Prin Sentinţa nr. 2517 din 6 martie 2019, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina.

La pronunţarea acestei instanţa a avut în vedere că ultimul domiciliu al defunctului corespunde ultimei locuinţe efective a acestuia, indiferent dacă a fost sau nu înscris în actul său de identitate.

S-a arătat că ultimul domiciliu al defunctului F., decedat la 04.03.2004, a fost în localitatea Breaza, judeţul Prahova şi ar atrage competenta de soluţionare a Judecătoriei Câmpina, în timp ce ultimul domiciliu al defunctei E. a fost în oraşul New York, SUA, ce ar atrage competenţa de soluţionare a Judecătoriei Câmpina în temeiul dispoziţiilor art. 1070 coroborate cu disp. art. 1071 din C. proc. civ., ca instanţă for de necesitate, aplicând dispoziţiile art. 954 alin. (3) şi alin. (4) din C. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 954 alin. (3) şi alin. (4) din C. civ.:

"dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut, sau nu se află pe teritoriul României, moştenirea se deschide la locul din ţară aflat în circumscripţia notarului public cel dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie să existe cel puţin un bun imobil al celui care lasă moştenirea". Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător atunci când primul organ sesizat în vederea desfăşurării procedurii succesorale este instanţa judecătorească".

Pe de altă parte, instanţa a reţinut că în ipoteza mai multor succesiuni deschise succesiv, cum este şi în cazul de faţă, reclamantul este cel care are alegerea între instanţe deopotrivă competente, anume instanţa ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi.

În continuare, instanţa a apreciat că în lumina dispoziţiilor art. 118 din C. proc. civ., ultimul domiciliu al defunctului nu este cel scriptic ci locul în care defunctul şi-a avut reşedinţa statornică anterior decesului şi cu care are legături vizibile şi puternice în ceea ce priveşte masa succesorală lăsată în urmă.

Astfel, s-a arătat că prin "domiciliu" legiuitorul nu a înţeles locul unde persoana declarase că are locuinţa principală, ci acel loc unde defunctul a locuit şi gospodărit în mod efectiv, urmând a fi exclus locul pasager în care s-a produs decesul, dacă spre exemplu acesta a decedat într-un spital.

S-a avut în vedere că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei se poate reţine faptul că începând cu anul 1973 defunctul F. şi-a avut reşedinţa statornică în localitatea Breaza, str. 23 august, nr. 68 judeţul Prahova, domiciliul scriptic din actul de identitate fiind stabilit fără o durată a valabilităţii acestuia.

Cu toate acestea, din adresa depusă pentru termenul din data de 27.02.2019 de către Serviciul de Evidenţă al Persoanelor Breaza, autorităţile publice comunică faptul că defunctul F. a avut de-a lungul anilor 1985 - 1996 stabilită reşedinţa oficială în localitatea Breaza, aceasta nefiind reînnoită în continuare la momentul decesului în anul 2004. Pe de altă parte, fiind suficiente înscrisurile aflate la dosarul cauzei cu privire la reşedinţa-domiciliul faptic şi efectiv al defunctului, instanţa şi-a format convingerea că acesta nu a părăsit localitatea Breaza niciodată în decursul perioadei 1996 - 2004 pentru a-şi stabili domiciliul efectiv în municipiul Constanţa.

Aşadar, s-a arătat că nu există niciun dubiu cu privire la ultimul domiciliu al defunctului F., ca fiind acela din localitatea Breaza, str. x, judeţul Prahova.

În considerarea aspectelor menţionate anterior, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Constanta şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâtul D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună partajarea masei succesorale rămase de pe urma defuncţilor E., decedată la data de 04.04.1998 şi F., decedat la data de 04.03.2004. S-a arătat că numita E. a decedat la data de 04.04.1998 la New York, iar numitul F. a decedat la data de 04.03.2004 în localitatea Breaza, jud. Prahova.

Potrivit art. 118 alin. (1) din C. proc. civ.:

"În materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului: 1) cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare; 2) cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3) cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar."

Alin. (2) al aceluiaşi articol reţine că:

"Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moşteniri deschise succesiv sunt de competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi".

Art. 87 din C. civ. prevede că "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este în locul unde îşi are principala aşezare".

Înalta Curte constată că ultimul domiciliu al defunctului F. a fost în localitatea Breaza, astfel cum rezultă din actele dosarului. Potrivit adresei din 18.02.2019 emisă de Serviciul Public Comunitar Local Breaza, F. a avut reşedinţa în localitatea Breaza în perioada 1985 - 1996, iar din adresa emisă de Poliţia oraşului Breaza la data de 23 ianuarie 2004 şi comunicată lui F. la adresa din localitatea Breaza, str. 23 august, nr. 68, reiese că şi în anul 2004, când a avut loc decesul, acesta locuia în oraşul Breaza.

Întrucât unul dintre defuncţii din prezenta cauză a avut ultimul domiciliu în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Câmpina, iar reclamantele au înţeles să-şi manifeste voinţa procesuală în sensul învestirii acestei instanţe, potrivit opţiunii pusă la dispoziţia acestora de către art. 118 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare aparţine acestei instanţe.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în cauză competenţa de soluţionare revine Judecătoriei Câmpina.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 mai 2019.

GGC - OB