Accessory intervention in delictual liability action denied for lack of personal procedural interest in supporting spouse's claim

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din 8 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2016, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie accesorie formulată de A..

În motivare s-a reţinut că nu sunt întrunite cerinţele art. 64 şi art. 148 din C. proc. civ. şi că nu se justifică un interes în formularea acestei cereri, astfel cum prevăd imperativ dispoziţiile art. 61 din C. proc. civ., anume nu este dovedit interesul soţului reclamantei de a interveni, chiar şi accesoriu în cauză, în favoarea soţiei sale, într-un dosar având ca obiect răspundere civilă delictuală.

Împotriva acestei încheieri A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 16 aprilie 2019.

În motivele cererii de recurs se arată că sunt întrunite cerinţele art. 64 şi 148 din C. proc. civ., întrucât este dovedit interesul accesoriu în favoarea soţiei recurentului, chiar dacă dosarul are ca obiect o acţiune în răspundere delictuală. Se învederează că sunt întrunite şi condiţiile impuse imperativ de art. 61 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.

Recurentul susţine că despăgubirea pe care soţia sa o solicită se datorează împiedicării acesteia de a-şi exercita dreptul asupra contractului comercial nr. x/26.08.2009 de cesiune de creanţă.

Menţionează că a fost acţionar în proporţie de 61,38 % împreună cu B., care deţinea 38,96% din acţiuni.

În urma hotărârii adunării generale a acţionarilor SC C. SA din data de 08.01.2009, cei doi acţionari au hotărât, având în vedere situaţia financiară a societăţii, să vândă 38,96% din acţiunile acţionarei B., pentru ca societatea să nu intre în insolvenţă, iar dacă va intra să poată fi redresată printr-un plan de reorganizare a cărei finanţare parţială depindea de vânzarea acestor acţiuni ca urmare a contractului de cesiune de creanţă nr. x negociat din timp cu SC D. SA

Recurentul susţine îndeplinirea condiţiei interesului în a formula cerere de intervenţie în interesul soţiei sale, învederând că, în îndeplinirea contractului de cesiune de creanţă, a avut un drept de veto în luarea acestei hotărâri, precum şi în hotărârea de a introduce în garanţie atât locuinţa personală, cât şi a altor trei familii, E., F. şi G., pentru creditul achiziţionat de la H. în scopul construirii fabricii de preparate din carne.

Plata ratelor la bănei putea să aibă loc imediat după soluţionarea cauzei de către Curtea de Apel Alba Iulia, făcând referire la Decizia nr. 88 din Dosarul nr. x/2011, conform legii, precum şi declanşarea planului de reorganizare.

Se arată că nu a putut sa aibă loc aceasta recuperare întrucât au fost implicate serviciile secrete din Alba Iulia.

Recurentul mai susţine că intervenţia accesorie este admisibilă şi pentru faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a repartizat cererea de contestaţie în anulare aceloraşi judecători care au judecat şi recursul, încălcând legea şi repartizarea aleatorie, făcând referire la îmbogăţirea Statului Român prin Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad cu suma de 344.152,66 RON plus taxa judiciară de timbru, cheltuieli de judecată şi penalităţi. Pentru a nu fi atribuită această sumă proprietarului de drept, se arată că reclamanţii - pârâţi şi chemata în garanţie au împiedicat dreptul soţiei sale de a-şi exercita dreptul asupra contractului Comercial de cesiune de creanţă nr. x/2009.

Se arată că neavând sumele necesare, soţia sa nu a avut posibilitatea să se implice în internarea la secţia de cardiologie din Cluj Napoca pentru montarea celor doua stenturi pe cord, astfel că în anul 2016 s-a produs al doilea infarct cu urmări foarte grave.

S-a fixat termen de judecată la data de 7 mai 2019.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul formulat este nefondat.

O cerere de intervenţie accesorie, formulată în condiţiile art. 63 din C. proc. civ., presupune ca cel care o formulează să aibă un interes propriu în a susţine apărările părţii în favoarea căreia intervine, în limitele procesuale existente în dosarul în care intervine, atunci când hotărârea ce s-ar pronunţa i-ar prejudicia drepturile şi interesele.

Art. 33 din C. proc. civ. prevede că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Din cuprinsul normelor legale sus-menţionate rezultă că şi terţul care intervine în proces trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, indiferent de felul intervenţiei, aceasta fiind o condiţie sine qua non pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acţiunii civile.

Astfel, intervenientul accesoriu trebuie să exhibe un interes propriu, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept propriu, el trebuie să urmărească obţinerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziţie o susţine.

Or, prin motivele de recurs se arată că despăgubirea pe care soţia recurentului o solicită se datorează împiedicării acesteia de a-şi exercita dreptul asupra contractului comercial nr. x/26.08.2009 de cesiune de creanţă.

Recurentul arată că interesul intervenirii sale în cauză se justifică prin faptul că a avut calitatea de acţionar în proporţie de 61,38% împreună cu B. care deţinea 38,96 din acţiuni, că referitor la contractul de cesiune de creanţă a avut un drept de veto în luarea acestei hotărâri, precum şi în hotărârea de a garanta atât cu locuinţa personală, cât şi cu locuinţa altor trei familii creditul luat de la H., că neavând sumele necesare, soţia recurentului nu a avut posibilitatea să se implice în internarea la secţia de cardiologie din Cluj Napoca pentru montarea celor doua stenturi pe cord, astfel că în anul 2016 s-a produs al doilea infarct cu urmări foarte grave.

Însă toate aceste aspecte nu sunt de natură să releve existenţa unui interes propriu al recurentului de a participa la proces, prin formularea de apărări în favoarea părţii pentru care intervine, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.

Totodată, având în vedere obiectul litigiului, anume o acţiune în răspundere civilă delictuală, pârâta B. este chemată în judecată pentru fapte care o privesc personal, iar cererea reconvenţională formulată de aceasta vizează daune interese pentru prejudiciul pe care această parte l-a suferit.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 8 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 8 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 mai 2019.

GGC - OB